Fundația Crucea Alb-Galbenă din România a implementat în anul 2021 proiectul „Servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu”, finanțat de United Way România. Obiectivul inițiativei a fost creșterea calității vieții persoanelor cu nevoi medicale speciale, majoritar vârstnice, dependente și foarte dependente, cu stare socială precară, prin furnizarea de îngrijiri socio-medicale la domiciliu și facilitarea accesului la serviciile de sănătate existente. Valoarea finanțării acordate de United Way România este de 100.000 de lei și a permis acordarea de sprijin pentru 12 luni.

Furnizarea de servicii socio-medicale grupului țintă selectat în cadrul proiectului a reprezentat activitatea de bază realizată de angajații și voluntarii Fundației Crucea Alb-Galbenă din România. Acordarea acestor servicii s-a realizat integrat, fiind gândită astfel încât să asigure o intervenție complexă care să răspundă nevoilor reale ale beneficiarilor, să le asigure acestora o viață mai bună și sentimentul de apartenență la societate. 

„Valorile noastre au fost și rămân respectul pentru pacient și pentru demnitatea profesiei. Acestea ne-au fost mereu călăuză pentru a ne continua drumul în slujba demnității ființei umane, într-o Românie destul de debusolată și debusolantă, într-o societate în permanentă schimbare, în care vârstnicii sunt lăsați în urmă! Ne propunem, în primul rând, să le redăm speranța și demnitatea seniorilor noștri care se simt abandonați de familie și societate. Ne confruntăm, de câțiva ani deja, cu o îmbătrânire accelerată a populației, nu doar la nivelul României, ci în întreaga Europă. Migrația masivă a forței de muncă din ultimii ani face însă ca situația României să fie cu atât mai gravă. Sprijinul Fundației United Way România a fost esențial pentru realizarea acestui proiect”, explică Măriuca Ivan Președite al Fundației Crucea Alb-Galbenă din România, necesitatea intervenției în sprijinul persoanelor vârstnice.

 Proiectul a constat în furnizarea de servicii socio-medicale la domiciliu, în fiecare lună, pentru un număr de 60 de beneficiari din București și Ilfov, astfel încât în cursul anului 2021 au fost îngrijiți în total 69 de beneficiari unici. Aceștia au primit îngrijiri furnizate de asistenți medicali. În medie, fiecare persoană îngrijită a beneficiat de aproximativ 2,5 vizite pe săptămână. Rezultatele înregistrate arată că aproximativ 60% din beneficiarii cu patologie neurologică post-accident vascular cerebral au ajuns la un stadiu de semidependență și/sau independență, în funcție de gravitatea bolii. Trei sferturi (75%) din beneficiarii diabetici au învățat să-și administreze singuri medicația pentru controlul glicemiei. A fost eliminat aproape integral stresul familiei provocat de îngrijirea beneficiarului în fază terminală, prin prezența echipei Fundației în momentele critice. A fost obținută independența și semidependența pentru efectuarea toaletei totale/parțiale, respectiv de 75% pentru îmbrăcare și dezbrăcare. S-au redus cu până la 100% deplasările către instituțiile de specialitate efectuate de beneficiarii cu leziuni suprainfectate la care diagnosticul a fost clar stabilit. De asemenea, cinci voluntari ai organizației s-au implicat activ în activitățile proiectului, alături de personalul angajat.

Fundația Crucea Alb-Galbenă din România

Bucureşti, Bd. Regina Maria nr. 21, Sector 4 https://www.cag.ro/