Advertising4U.ro-Comunicate-de-presa-Info-evenimente-Media-NEWSScrisoare deschisa adresata domnului Victor Ponta, prim-ministru al Romaniei

Stimate domnule Victor Ponta,

Fundatia Soros Romania este o organizatie neguvernamentala cu  o activitate neintrerupta de peste 20 de ani, care promoveaza valorile societatii deschise, drepturile fundamentale ale omului, democratia si statul de drept. Asistam cu ingrijorare, ca de altfel intreaga societate civila si o buna parte a opiniei publice, la punerea sub semnul intrebarii a acestor valori, in buna masura din cauza comportamentului public al institutiei pe care o conduceti.

Nu mai putin ingrijoratoare sunt acuzatiile si presiunile asupra puterii judecatoresti, prin exprimarea unor opinii ferme ale membrilor cabinetului cu privire la dosarele aflate in curs de analiza sau la deciziile finale ale judecatorilor.

Starneste semne de intrebare graba cu care Guvernul actioneaza in cazul unor institutii publice cum sunt Curtea Constitutionala, Televiziunea Romana sau Institutul Cultural Roman, si in general abuzul de ordonante de urgenta (a se vedea si situatia Monitorului Oficial). Toate aceste situatii necesita dezbateri publice adecvate, cu participarea tuturor celor interesati, asa cum prevad si legile in vigoare, dezbateri care sa conduca la decizii cumpatate si bine argumentate.

Un alt motiv de mare ingrijorare este abuzul de putere in favoarea unor interese personale ale unor demnitari, inclusiv ale domniei voastre. Este exemplificator comportamentul nedemn al ministrului interimar al educatiei, domnul Liviu Pop, cel care a blocat activitatea Comisiei Nationale de Etica cu o zi inainte de discutarea acuzatiilor de plagiat la adresa domnului Mang. Domnul Pop a recidivat la finalul saptamanii trecute blocand activitatea CNATCDU si amenintand membrii Consiliului chiar in ziua in care acesta discuta acuzatiile de plagiat la adresa dumneavoastra.

Domnule prim-ministru, Parlamentul v-a dat responsabilitatea de a conduce Romania.  Comportamentul dumneavoastra si al Cabinetului pe care il conduceti trebuie sa fie responsabil, onest si matur, cu atat mai mult cu cat traversam o perioada dificila, marcata de criza economica globala. Va solicitam imperios sa cereti membrilor cabinetului sa revina la atitudinea corespunzatoare insemnatatii mandatului pe care l-ati primit. De asemenea, consideram absolut necesar ca, printr-un gest public, sa garantati, de la inaltimea functiei pe care o detineti, ca Guvernul pe care il conduceti respecta valorile statului de drept si dialogul cu societatea civila in toate deciziile pe care le ia. Un angajament ferm din partea dvs. in aceasta directie ar avea darul sa reduca din tensiunea sociala si ar oferi opiniei publice siguranta ca in Romania nu mai sint posibile derapaje de la principiile democratice.

Cu consideratie,

Mircea Vasilescu

Presedinte

Fundatia Soros Romania