Peste 80% dintre romani, indiferent de confesiunea religioasa de care apartin, declara ca religia este importanta si foarte importanta in viata lor, releva noi date ale cercetarii Religie si comportament religios, realizata de Fundatia Soros Romania in cadrul programului Studii Electorale Romanesti.

In analiza datelor, se remarca diferente statistice pe confesiuni: trei sferturi dintre neoprotestanti sau musulmani, comparativ cu 36% dintre ortodocsi, considera religia importanta si foarte importanta in viata lor.

Datele releva de asemenea ca cei mai credinciosi se considera musulmanii, iar cel mai putin credinciosi se considera ortodocsii.

Creationismul, miracolele si adevarul divin sunt credinte impartasite de peste jumatate dintre romani, dar gradul de toleranta religioasa este in crestere: 75% dintre romani considera ca pot fi credinciosi si cei care nu merg la biserica; peste 70% considera ca fiecare religie are dreptate in felul sau; iar 56% considera ca nu trebuie pedepsiti toti cei care nu respecta legile lasate de Dumnezeu.

Pentru aproape jumatate dintre romani este mai important sa fii un om bun decat sa fii un om credincios.

Musulmanii romani au cel mai mare grad de toleranta fata de cei de alta religie. Ortodocsii, romano-catolicii si protestantii manifesta atitudini de toleranta generala. Cei mai intoleranti religios sunt neoprotestantii, care accepta cel mai putin celelalte religii si ii considera in cea mai mare masura necredinciosi pe cei care nu merg la biserica.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

Per ansamblu, ortodocsii romani sunt cei mai toleranti comparativ cu celelalte confesiuni: accepta alte religii, nu cred ca numai cei care merg la biserica pot fi considerati credinciosi si nici ca necredinciosii trebuie pedepsiti, pentru ei fiind mult mai important sa fii un om bun decat un om credincios.

Cercetarea „Religie si comportament religios” a fost realizata de o echipa de sociologi compusa din Raluca Popescu, Mirel Palada si Claudiu Tufis, sub coordonarea lui Ovidiu Voicu, manager de programe, in cadrul programului Studii Electorale Romanesti al Fundatiei Soros.

Datele au fost culese, in perioada 01 – 21 iunie 2011, de compania International Brand Consultants (www.romaniabrand.ro). Esantion principal: 1.204 persoane, reprezentativ pentru populatia tinta cu o eroare de +/- 2,9% la un nivel de incredere de 95%. Chestionarele si fisa tehnica a anchetei se afla pe pagina de internet a Fundatiei Soros.

Cercetarea „Religie si comportament religios” este prima analiza completa a fenomenului religios la nivelul populatiei Romaniei, care pune sub lupa valorile, comportamentele si raportarea la politici si viata politica la nivelul celor mai importante confesiuni intalnite in Romania.

Pe pagina de internet a Fundatiei, gasiti analize asemanatoare dedicate:

  • implicarii Bisericii in politica:
  • sustinerii constuctiei Catedralei Neamului
  • sustinerii dreptului la avort
  • predarii religiei in scoli

In perioada urmatoare, Fundatia Soros Romania va da publicitatii si alte date obtinute in cadrul cercetarii.

Pentru detalii suplimentare, va rugam sa contactati pe Madalina Oprisan, Asistent PR, Fundatia Soros Romania, moprisan@soros.ro, 0723 275 406

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!