Fundatia UniCredit investeste in intreprinderile sociale din Romania

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, fundatii / asociatii / ONG-uri, social/Fundatia UniCredit investeste in intreprinderile sociale din Romania
  • aaa_Advertising4U.ro-Platforma _de_Promovare_ONLINE

In 2015, Fundatia UniCredit si-a reinnoit angajamentul fata de dezvoltarea sectorului intreprinderilor sociale in Romania, prin continuarea parteneriatului cu NESsT Romania, un catalizator pentru intreprinderile sociale din tarile cu piete in dezvoltare.

Incepand cu 2012, Fundatia UniCredit a sprijinit infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor sociale cu finantari de peste 240.000 euro, din care 80.000 euro sunt alocati activitatilor din 2015. Pana in prezent, Fundatia UniCredit a sprijinit direct dezvoltarea a 11 intreprinderi sociale. Pe langa sprijinul financiar, peste 50 de angajati UniCredit (din cadrul UniCredit Tiriac Bank si UniCredit Business Integrated Solutions SCPA) din Romania s-au implicat activ in acest proces, investind un timp semnificativ si oferindu-si sustinerea pentru a sprijini procesul de planificare a intreprinderilor sociale.

In timp ce modelele economice moderne genereaza prosperitate in tarile cu piete in curs de dezvoltare, acestea contribuie, de asemenea, la cresterea inegalitatilor in distribuirea veniturilor. In Europa Centrala si de Est, oportunitatile de a avea un venit sustenabil sunt limitate, in special in comunitatile cu venituri reduse si in randul persoanelor marginalizate, precum persoanele cu dizabilitati, minoritati, femei si tineri aflati in situatii de risc. In Europa, eforturile de a gasi solutii pe termen scurt la aceste probleme s-au redus mai ales din cauza subfinantarii sectorului neguvernamental. Astfel, din ce in ce mai des, o serie de antreprenori cauta, prin infiintarea unor intreprinderi sociale, solutii pentru a rezolva aceste probleme sociale.

In Romania, unde conform Eurostat rata somajului este 28%, una dintre cele mai mari din Europa, antreprenoriatul social ofera solutii viabile la aceasta realitate economica dura, reducand disparitatile sociale. Desi acest sector a primit tot mai multa atentie in ultimii ani, antreprenorii sociali din Romania inca se confrunta cu provocari majore: lipsa experientei suficiente in dezvoltarea afacerii, capacitate limitata de implementare si dificultatea atragerii de investitori.

Cu sprijin din partea Fundatiei UniCredit si a altor finantatori, NESsT Romania – un incubator dedicat intreprinderilor sociale care detine in prezent un portofoliu de 9 intreprinderi sociale cu impact ridicat – isi propune sa consolideze pozitia antreprenorilor sociali drept agenti ai schimbarii pozitive si ai cresterii incluziunii in comunitatile cu venituri reduse si in cele marginalizate.

Anul acesta, Fundatia UniCredit si-a reinnoit angajamentul fata de NESsT Romania prin sustinerea programului adresat intreprinderilor sociale. Astfel, NESsT Romania va continua sa sprijine portofoliul de intreprinderi sociale, prin oferirea de consultanta strategica si sprijin individualizat pentru dezvoltarea afacerii. Mai mult, in 2015, NESsT deruleaza Competitia pentru intreprinderi Sociale cu scopul de a identifica antreprenori sociali cu idei viabile si de impact, pe care ii va ajuta sa dezvolte un plan de afaceri. Acestia vor primi consultanta pentru planificarea afacerii, iar cele mai bune doua planuri de afaceri vor fi premiate. Ulterior, antreprenorii vor fi invitati in portofoliul NESsT de incubare, beneficiind de sprijin pentru consolidarea afacerii. Mai multe detalii despre competitie, gasiti aici: http://www.nesst.org/romania/competitia-nesst-pentru-intreprinderi-sociale/


Despre NESsT:

NESsT este un catalizator pentru intreprinderile sociale din tarile cu piete in dezvoltare si din intreaga lume. NESsT isi indeplineste misiunea prin furnizarea de capital financiar, training-uri, mentorat si acces la piete de desfacere unui portofoliu de intreprinderi sociale cu impact ridicat din tarile cu piete emergente. NESsT combina instrumentele si strategiile specifice sectorului de afaceri si al investitiilor de capital cu misiunea si valorile sectorului social, pentru a permite portofoliului sau sa planifice mai bine, sa isi imbunatateasca capacitatea de management, sa se dezvolte si sa isi creasca impactul social. / www.nesst.org

Despre UniCredit Foundation
UniCredit Foundation a fost infiintata in anul 2003 cu scopul de a contribui la dezvoltarea solidaritatii si activitatilor caritabile unde este prezent UniCredit. Prin transferul de resurse financiare si abilitati de management specifice unei companii, UniCredit Foundation sprijina proiecte inovative, cu un impact social semnificativ, acestea fiind implementate de catre organizatii locale non-profit.

Despre UniCredit tiriac Bank

UniCredit tiriac Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu reteaua cea mai extinsa din Europa Centrala si de Est. In Romania, UniCredit tiriac Bank este una dintre principalele institutii financiare, oferind servicii si produse de inalta calitate pentru toate categoriile de clienti, prin intermediul a 184 sucursale. Banca isi propune sa mentina permanent clientul in centrul activitatilor sale, sa fie un partener cu care se lucreaza usor si sa fie o parte activa a comunitatilor in care isi desfasoara activitatea.
Grupul UniCredit este prezent pe piata din Romania prin intermediul urmatoarelor companii: UniCredit tiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker, Unicredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management si UniCredit Business Integrated Solutions SCPA.

Despre UniCredit Business Integrated Solutions SCPA:
UniCredit Business Integrated Solutions – parte a grupului UniCredit – este o companie de servicii la nivel global, creata prin integrarea si consolidarea a 16 companii ale grupului si dedicata furnizarii de servicii in sectoarele de Tehnologie a Informatiei si Comunicatiilor (ICT), Back Office si Middle Office, Real Estate, Securitate si Achizitii.
Este una dintre primele companii de acest tip create la nivel european, avand ca scop consolidarea si reorganizarea activitatilor operationale necesare pentru functionarea corecta a activitatii Grupului bazandu-se pe o livrare mai flexibila si un timp de raspuns imbunatatit.
Compania include aproximativ 10.000 de angajati si activitati in 11 tari: Austria, Germania, Italia, Polonia, Marea Britanie, Republica Ceha, Romania, Slovacia, Ungaria, New York si Singapore