HISTORY Channel dedică luna martie femeilor care au făcut istorie, continuând să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de școli românești.

Campania este intitulată „HERSTORY” și este o continuare a edițiilor din 2019 și 2021, realizate în parteneriat cu Salvați Copiii România și Libris.ro, în urma cărora peste 23.000 de elevi și profesori din 50 de unități școlare din toată țara au beneficiat de cărți de istorie.

Unitățile de învățământ beneficiare sunt din următoarele județe: Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea și capitala – București, cu un număr estimativ de 16.000 de elevi și profesorii lor care vor avea acces la unele dintre cele mai noi titluri din istoria României și a Europei.

 Fiecare școală cuprinsă în proiect va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România și străinătate. Această ediție este dedicată în totalitate studiului personalităților feminine care au făcut istorie, atât din România, cât și din lume.

16 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 10 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoarele selectate menționăm Adriana Babeti, Ruxandra Cesereanu, Olga Lengyel, Diana Mandache, Tatiana Niculescu și Mihaela Simina.

Elevii și profesorii lor vor putea aprofunda cărți despre femei de seamă din istoria neamului nostru, dar și din istoria lumii, printre care Regina Maria a României, Regina Elisabeta a II-a, Sissi, împărăteasa Austriei, vor putea studia faimosul jurnal al Annei Frank, dar și mărturiile Olgăi Lengyel, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz originară din Cluj. Volumele acoperă și relatări despre personalități feminine mai puțin cunoscute care și-au lăsat amprenta asupra istoriei lumii, de la începuturi până în prezent.

Pentru a treia ediție a campaniei, HISTORY Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro – cea mai mare librărie online din România – care a susținut campania cu selecția și distribuția unora dintre cele mai noi și interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoașterea istoriei, și Salvați Copiii România – membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor – care a sprijinit acțiunea cu localizarea unităților școlare care au cea mai mare nevoie de cărți.

Emisiuni dedicate femeilor care au schimbat cursul istoriei, la HISTORY Channel

 HISTORY Channel marchează, de asemenea, Luna Femeii prin intermediul unei serii de programe speciale care se concentrează pe poveștile uimitoare ale femeilor care au făcut și chiar au schimbat cursul istoriei:  Goana după submarinele naziste, ce are premiera miercuri, 8 martie, de la ora 23:00, spune povestea puțin cunoscută a Serviciului Naval Regal Feminin (WRNS) care a ajutat la scufundarea temutelor submarine naziste. Mini-seria Autopsie regală (Premiera joi, 23 martie, de la ora 21:00) Alice Roberts, profesor în antropologie biologică, investighează cauza morții a doi dintre cei mai faimoși monarhi britanici, Regele Charles al II-lea și Regina Elisabeta I.

 Podcastul HERSTORY

Pe 8 martie, HISTORY Channel  va lansa un podcast special ce evocă 3 personalități istorice feminine mai puțin cunoscute din România: Elena Ghica – una din primele femei alpinist din lume, prima care a urcat pe Vf. Mönch din Alpii Elvețieni, unde e arborat steagul României, Sarmiza Bilcescu – prima româncă avocat și prima din lume doctor în Drept, și Sabina Cantacuzino-Brătianu – un model de personalitate feminină ideal de evocat oricând prin modul său de viață și prin activitatea sa.

Podcastul este realizat de istoricul Mihaela Simina, care a produs și podcast-ul “Regina Maria: Fapte și vorbe”. Podcastul HERSTORY va fi disponibil pe toate rețelele majore de streaming (Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts) precum și pe contul oficial de YouTube al HISTORY Channel.

„În cea mai mare parte a istoriei, Anonimul era o femeie”, ca să o parafrazăm pe scriitoarea engleză Virginia Woolf. Acesta este și motto-ul campaniei noastre. Femeile au adus contribuții importante în diverse domenii, cum ar fi știința, literatura, politica și arta dar contribuțiile lor au fost adesea ignorate sau trecute cu vederea de istoria tradițională. Cu toate acestea, rolurile lor au fost esențiale și contribuțiile lor au fost incomensurabile, modelând cursul civilizației umane prin rezistența, creativitatea și puterea lor. Prin proiectul HERSTORY, ne propunem să aducem aduce în prim-plan poveștile și contribuțiile extraordinare ale femeilor în istorie, astfel încât acestea să fie amintite și apreciate”, a declarat Karol Bek, Senior Commercial Director & Country Manager pentru România la A+E Networks CEE.

 Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a declarat: „Accesul la lectură este esențial nu doar pentru formarea cognitivă, cât și pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copilului. Cunoașterea este singura formă de putere care permite unui copil vulnerabil să-și depășească vulnerabilitatea socială și să-și construiască un viitor”.

 „Un pas esențial pentru cunoașterea rolului și contribuției femeilor în literatura și cultura mondială este accesul la cărți scrise de femei sau despre femei care au schimbat lumea. Prin aducerea titlurilor mai aproape de cititori, în bibliotecile școlare, HISTORY Channel dă șansa tinerei generații să pornească în drumul vieții cu mintea deschisă către diversitate și incluziune. De aceea cred că HERSTORY este mai mult decât o apreciere adusă femeilor extraordinare din istorie, este o invitație la lectură despre vieți fascinante și provocări depășite de femei curajoase, precum și o încurajare a copiilor și tinerilor de astăzi să creadă în puterea cărților de a schimba lumea. Ne bucurăm că Libris este partener într-un astfel de demers și sperăm că volumele alese în proiect să fie o inspirație pentru elevii din școlile beneficiare”, spune Laura Țeposu, CEO Libris.

  • HISTORY Channel® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY Channel® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea. HISTORY Channel® este disponibil în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, cablu și satelit din țară, inclusiv: Digi, Focus Sat, Orange TV, Vodafone.
  • Despre LIBRIS 

Din decembrie 2014, libris.ro s-a alăturat Organizației Salvați Copiii România în proiectul de reducere a mortalității infantile în România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul libris.ro, s-au strâns peste 509.235 euro, sume folosite integral pentru dotarea cu echipamente medicale a 16 maternități din România.
Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. În 2009, apare Libris.ro care, în 13 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienți din întreaga lume.

În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de susținător al lecturii și al educației și drepturilor copiilor și a derulat campanii numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, realizat tot alături de Salvați Copiii România, prin care își propune ca în 5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale, care să-i atragă pe copii și adolescenți către lectură.

  • Despre Organizația Salvați Copiii:

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.