window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');

Logo IMAGE PR

IMAGE PR anunţă prima Divizie specializată în servicii de comunicare pentru domeniul sănătății din industria de PR. IMAGE PR Healthcare Communications Division oferă servicii integrate de comunicare medicală pentru companii farmaceutice sau asociaţii de pacienţi, dar şi servicii specializate pentru clienţi din alte domenii, care comunică în zona de sănătate și îngrijire personală.

“Comunicarea medicală reprezintă una dintre direcțiile de dezvoltare a business-ului IMAGE PR în ultimii ani. Este o specializare în care am investit în ultimii ani și în care avem deja un portofoliu important de clienți, care ne-a permis să ne dezvoltăm expertiza pe acest tip de comunicare specifică. De altfel, o confirmare a acestei expertize o reprezintă ultima nominalizare în cadrul competiției IPRA Golden Awards. Constituirea Diviziei IMAGE PR Healthcare Communications reprezintă așadar un pas firesc al tuturor eforturilor și al realizărilor noastre de până acum”, afirmă Iulia Tănase – Managing Partner IMAGE PR.

Cu un know-how consistent, Divizia oferă servicii specializate, precum: consultanţă strategică, media & influencers relations, comunicare corporate şi de brand, management de eveniment (conferinţe, simpozioane, lansări şi dezbateri), comunicare internă, comunicare online și comunicare de criză.

„Comunicarea în domeniul sănătății este foarte specifică, extrem de bine reglementată la nivel de legislație și impune o bază de cunoștințe solide despre arii terapeutice și stakeholderi – decidenți, relații solide cu formatori și lideri de opinie. Acestea sunt zonele în care echipa noastră a acumulat experiență în ultimii ani: am consolidat relații de lungă durată cu lideri de opinie din zona medicală, am dezvoltat alianțe strategice, am derulat proiecte cu asociații de pacienți și am obținut rezultate pentru a produce schimbări într-un sistem complex și în continuă transformare, așa cum este cel al sănătății”, spune Florina Badea, Account Manager – Healthcare Communications Division.

Divizia are în acest moment 6 consultanți care dezvoltă campanii de comunicare integrată atât pentru companii farmaceutice, cât și pentru asociații de pacienți.

Printre clienții Diviziei se numară: Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), Abbott Products România, Janssen Pharmaceuticals.

Despre IMAGE PR

IMAGE PR este una dintre primele agenții de relații publice înființate in România, lider pe piața de comunicare. Reputația IMAGE PR se bazează pe cei 19 ani de consultanță strategică oferită clienților, pe calitatea serviciilor și pe rezultatele campaniilor de comunicare dezvoltate. IMAGE are în prezent o echipă de 30 de oameni care oferă consultanță unor clienți precum: Arctic, Coca-Cola Hellenic, Unilever, Eco-Rom Ambalaje, Danone, Reckitt Benckiser.

(www.imagepr.ro, www.linkedin.com/company/image-pr, www.facebook.com/imagepr)

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Catrinel Burghelea, catrinel.burghelea@imagepr.ro

Go to Top