Alexandru Tocilescu

La Operă simţi cu adevărat ce înseamnă triumful, cu 1.200 de oameni în sală, la o premieră care are un fason şi care e mai spectaculoasă ca la teatru. Probabil că orgoliul şi vanitatea mi-au fost mângâiate cel mai mult la premiera cu Faust, de la Opera Naţională Bucureşti, pentru că, dacă în faţa unei săli de teatru eram obişnuit să vin la sfârşitul reprezentaţiei să fim aplaudaţi cu toţii, la Operă e puţin altfel. Aici, publicul (dacă i-a plăcut spectacolul) este puţin mai excitat. Ovaţionează, urlă, strigă “Bravo!”. E un show mai tare. De altfel, cine a făcut operă, ştie chestia asta şi mă gândesc că nu degeaba Andrei Şerban a montat atâta operă, declara Alexandru Tocilescu în anul 2011 pentru cotidianul Adevărul.

 

Opera Naţională Bucureşti va readuce pe scenă după câţiva ani de pauză Faust de Charles Gounod, în regia regretatului maestru Alexandru Tocilescu, în 14 şi 15 decembrie, de la ora 18.00. Invitaţii celor două reprezentaţii sunt soliştii Ştefan Pop (debut), respectiv Ivaylo Mihaylov în rolul Faust, Marcel Roşca în rolul Mefisto, Konstantin Brzhinsky în rolul Valentin, Tatiana Lisnic în rolul Margareta, Angelica Popescu (debut) în rolul Martha, precum şi Andra Bivol, respectiv Julia Stein, debuturi în rolul Siebel.

 

Regretatul regizor Alexandru Tocilescu (1946-2011), este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români. În anul 1999, Alexandru Tocilescu a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, montat la Teatrul Naţional Bucureşti, iar în 2002 i-a fost decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În anul 2006, artistul a primit Premiul pentru cea mai bună regie pentru spectacolul O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO. Aşa cum a declarat într-un interviu, unul dintre cele mai importante momente din cariera sa l-a constituit colaborarea cu Opera Naţională Bucureşti pentru spectacolul Faust de Charles Gounod (premiera: 31 ianuarie 1998).

 

Expoziţie de fotografie „In memoriam Alexandru Tocilescu”

Cu ocazia revenirii în repertoriu a spectacolului „Faust”, Opera Naţională Bucureşti inaugurează în 14 decembrie, în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti, expoziţia de fotografie „In memoriam Alexandru Tocilescu”, care conţine fotografii din diferite spectacole puse în scenă de-a lungul timpului de către regretatul regizor. Expoziţia va fi deschisă publicului zilnic între orele 10.00-17.30 (acces liber).

 

 

14 şi 15 decembrie, ora 18.00

 

Revenire în repertoriu

FAUST

Operă în cinci acte de Charles Gounod

Libretul de Jules Barbier şi Michel Carré după „Faust” de J. W. Goethe

Un spectacol de Alexandru Tocilescu

Dirijor: Adrian Morar

 

Scenografia şi lighting design: Cătălin Ionescu Arbore

Coregrafia: Alexa Mezincescu

Maestru de cor: Stelian Olariu

Asistent de regie: Ştefan Neagrău

Mişcarea scenică: Roxana Colceag

Distribuţia:

14 decembrie, ora 18.00

 

Faust – Ştefan Pop (invitat, debut)

Mefisto – Horia Sandu

Valentin – Vicenţiu Ţăranu

Wagner – Daniel Pop (debut)

Margareta – Tatiana Lisnic (invitată)

Martha – Adriana Alexandru

Siebel – Andra Bivol (invitată, debut)

 

Solişti balet Noaptea Valpurgiei:

Antoniu: Călin Rădulescu(debut)

Cleopatra: Bianca Stoicheciu(debut)

Lais: Bogdan Plopeanu(debut)

Frumoasa Elena: Bianca Fota

Inocentul:  Shohei Horiuchi(debut)

Flăcăruia: Magdalena Rădulescu, Cătălin Caracaş, Gabriel Luca, Shohya Oheda(debut)

Balerina: Oana Bădănoiu

Astarteea: Rodica Fiastru

Fryneea: Beatrice Şerbănescu

 

 

15 decembrie, ora 18.00

 

Faust – Ivaylo Mihaylov (invitat)

Mefisto – Marcel Roşca (invitat)

Valentin – Konstantin Brzhinsky (invitat)

Wagner – Daniel Filipescu

Margareta – Simona Neagu

Martha – Angelica Popescu (invitată, debut)

Siebel – Julia Stein (invitată, debut)

Solişti balet Noaptea Valpurgiei:

Antoniu: Călin Rădulescu

Cleopatra: Bianca Stoicheciu

Lais: Bogdan Plopeanu

Frumoasa Elena: Bianca Fota

Inocentul:  Shohei Horiuchi

Flăcăruia: Magdalena Rădulescu, Cătălin Caracaş, Gabriel Luca, Shohya Oheda

Balerina: Oana Bădănoiu

Astarteea: Rodica Fiastru

Fryneea: Beatrice Şerbănescu