Luna august este dedicată la Sinaia Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii”, care revine în 2022 cu ediția a XXIII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Casa memorială George Enescu şi nu numai.          Proiectul creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu începe anul acesta pe 9 august cu un concert în aer liber intitulat Nemuritorul Johann Strauss susţinut de Ansamblul Filarmonicii „George Enescu” începând cu ora 19 în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia.

Concertele simfonice programate în sala Casino-ului din Sinaia vor fi susţinute de Orchestra Junior dirijată de Andrei Stănculescu pe 11 august, sub genericul Familii de compozitori – Bach şi Haydn, urmat de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, solistă Suyoen Kim, pe 18 august, cu un program Brahms, Enescu, Joseph Joachim, aflat sub genericul Enescu, Forever ! şi Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un program Mozart, Beethoven, Ceaikovski, pe 23 august.

Tot la Casino-ul din Sinaia dar și la Casa memorială George Enescu vor putea fi ascultate şi formule camerale, pe 17 august Laureaţii Concursului Internaţional George Enescu, mai precis un recital de trio Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitat Cătălin Răducanu – pian,  pe 24, 26 și 29 august fiind programate trei recitaluri Avanpremieră la concursul international George Enescu (cu Izabela Ghergu – violoncel, Maria Marica – vioară, Gabriel Gîţan – pian, Eva Garet – pian, Constantin Borodin – violoncel, Daria Tudor – pian), iar pe 25 august recitalul Ansamblului Musica Viva.

De ziua lui George Enescu, mai precis pe 19 august, la Casa memorială George Enescu, va avea loc în aer liber, de la ora 17, recitalul „Enescu la el acasă” cu Ştefan Aprodu – vioară şi Cătălin Răducanu – pian, marcând încă o dată faptul că festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și devenind una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv, inclusiv în aer liber, ediţia din 2022 având multiple concerte programate în parcul Dimitrie Ghica, printre care Muzică de film. Disney Music ! cu Orchestra Junior dirijată de Andrei Stănculescu pe 10 august la ora 19, Cântec, joc şi voie bună cu Ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor, pe 14 august, de la Baroc la… Rock cu ansamblul Violoncellissimo,  pe 15 august, şi de la clasic la divertisment cu soliştii Orchestrei Române de Tineret, pe 27 august.

Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența a trei dintre orchestrele naționale de tineret ale României, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi Orchestra Junior, dar şi un invitat de marcă din domeniul orchestrelor de acest tip, închiderea festivalului fiind semnată de Orchestra Naţională de Tineret a Franţei, dirijor Michael Schønwandt, solistă violonista Sarah Nemţanu, pe 2 septembrie, la Casino, cu un program Berlioz, Lalo, Lili Boulanger, Maurice Ravel. Orchestrele românești care concertează în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din trei categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.

Ediţia a XXIII-a a festivalului are în program nu mai puțin de 17 concerte și recitaluri.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, în colaborare cu UCIMR, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut de tineri și foarte tineri muzicieni.

Marin Cazacu, inițiatorul proiectului, director general al Filarmonicii „George Enescu” declara înainte de acest eveniment: „Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” a devenit în ultimii 23 de ani cea mai importantă platformă de promovare și consacrare a celor mai buni tineri muzicieni. Orchestrele Naţionale de Tineret ale Romaniei se pregătesc şi se dezvoltă la Sinaia, loc de inspiraţie şi imaginaţie pentru orice artist, oraşul care respiră nu numai aerul curat de munte, ci şi atmosfera culturală efervescentă pe care marele compozitor George Enescu a imprimat-o oraşului. Primăria orașului Sinaia, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” și partenerii fideli ai festivalului asigură prin acest proiect viitorul muzical al României.”

Organizatori :  Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Primăria Sinaia, UCIMR

Parteneri: Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov”, Filarmonica George Enescu, UNMB, Casino Sinaia, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, Muzeul Naţional „George Enescu”, Arhiepiscopia Romano-Catolică București.  

Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Hotel Piatra Şoimului, Redescoperă SINAIA, Vizual Graph

Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine.

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” – ediția a XXlIl-a

 9 august – 2 septembrie 2022

PROGRAM

 Marți 9 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 (aer liber)

Nemuritorul Johann Strauss

Ansamblul Filarmonicii „George Enescu”

 Miercuri 10 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00  (aer liber)

Muzică de film! Disney music!

Orchestra Junior

Dirijor Andrei Stănculescu

Coloana sonoră a filmelor „Aladdin”, „Pocahontas”, „Frumoasa și Bestia”, „Regele Leu

 Joi 11 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Familii de compozitori – Bach și Haydn

Orchestra Junior

Corul Catedralei Sf. Iosif din București

Dirijor Andrei Stănculescu

Soliste Sofia Smărăndescu – vioară

Cristina Fieraru – soprană

Victoria Burdea  – soprană

Program: I. S. Bach, C.Ph. E. Bach, J. C. Bach, J. Haydn, M. Haydn

 Sâmbătă 13 august – Sinaia, Biserica catolică, ora 19:00

Sub aripa Sfintei Marii

Ana Stănescu – soprană

Alexandru Costea – contratenor

La pian Tudor Scripcariu

Baroc, clasic, romantic!

Duminică 14 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 18:00 ( aer liber)

Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților”

Cântec, joc și voie bună!

Luni 15 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 ( aer liber)

Ansamblul Violoncellissimo

Condus de Marin Cazacu

De la Baroc la …. Rock!

Miercuri 17 august – Sinaia, Casino Sinaia, ora 19:00

Laureații concursului internațional George Enescu

Recital Valentin Șerban – vioară, Ștefan Cazacu – violoncel

Invitat Cătălin Răducanu – pian

 Program: G. Enescu, L. van Beethoven, R. Schumann, E. Ysaÿe, Carmen Petra Basacopol

Joi 18 august      – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Enescu forever!

Orchestra Română de Tineret

Dirijor Gabriel Bebeșelea

Solistă Suyoen Kim – vioară

Program: Johannes Brahms, George Enescu, Joseph Joachim

Vineri 19 august – Sinaia, Casa Memorială George Enescu, ora 17:00 ( aer liber!)

„Enescu la el acasă”

Ștefan Aprodu – vioară

Cătălin Răducanu – pian

Program: George Enescu, Franz Waxman

Duminică 21 august – Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19:00 ( aer liber)

Clasic, jazz and more…..

Soliștii Orchestrei Sinfonietta

Marți 23 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Romanian Sinfonietta Orchestra

Dirijor și solist Alexander Sitkovetsky – vioară 

Program: W. A. Mozart, L. Van Beethoven, P.I. Ceaikovski

Miercuri 24 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Avanpremieră la concursul internațional “ George Enescu”

Izabela Ghergu – violoncel

Maria Marica – vioară

Gabriel Gîțan – pian

Program: George Enescu, Claude Debussy, Serghei Prokofiev, Henry Wieniawski

Joi 25 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Ansamblul Musica Viva

Andreea Butnaru – pian, Adrian Florescu – vioară, Florin Mitrea – violoncel

Proiecție video, creație și regie Andrei Nicolescu

Program: L. Van Beethoven, George Enescu, Stan Golestan, Alin Chelărescu, N. Buicliu

Vineri 26 august – Sinaia, Casa memorială George Enescu, ora 17:00

Avanpremieră la concursul internațional “ George Enescu”

Constantin Borodin – violoncel

Daria Tudor – pian

Program: George Enescu, D. Șostakovici, Carl Davidov

Sâmbătă 27 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00

De la clasic la divertisment!

Soliștii Orchestrei Române de Tineret

Luni 29 augustSinaia, Sala Casino, ora 19:00

Avanpremieră la concursul internațional “ George Enescu”

Eva Garet – pian

Program: Frédéric Chopin, Franz Liszt, George Enescu, E. Rautavaara

Vineri  2 septembrieSinaia, Sala Casino, ora 19:00

Orchestra Națională de Tineret a  Franței

Dirijor Alexandre Bloch

Solistă Sarah Nemțanu – vioară

Program: Hector Berlioz, Edouard Lalo, Lili Boulanger, Maurice Ravel