Postul de televiziune pentru copii Nickelodeon le-a pregătit o surpriză fanilor Kids’ Choice Awards din toată lumea – nouă influenceri din șapte țări, care vor forma KCA Social Squad, se vor bucura de experiența și atmosfera de la Gală cu ei, prin intermediul rețelelor sociale. Toate acestea, înaintea celei mai mari petreceri a anului pentru copii, petrecere care va fi „înecată” în slime: Nickelodeon’s Kids’ Choice Awards 2019. Fanii vor avea ocazia să vadă online și locația unde va avea loc evenimentul cu o seară înainte.

Prezentată anul acesta de renumitul DJ Khaled, KCA este o ocazie pentru copii să celebreze tot ce iubesc mai mult în materie de pop cultură, fie că este vorba de muzică, filme, gaming și multe altele.

Gala Nickelodeon  Kids’ Choice Awards 2019 va avea loc ca în fiecare an la Los Angeles, sâmbătă, 23 martie. În România, va fi difuzată pe data de 27 martie de la ora 19:00 iar în reluare, pe 28 martie, de la ora 14:40, pe 29 martie, de la ora 10:15, pe 30 martie, de la ora 12:20 și pe 31 martie, de la ora 16:20.

Pe 21 martie, copii și adolescenții din toată lumea vor putea vedea imagini de la petrecerea Nickelodeon x Instagram Slime Soiree și vor trăi experiența de pe covorul portocaliu, urmărind conturile de Instagram ale influencerilor internaționali selectați:

  • Lisa and Lena (@lisaandlena, Germania) – 3M urmăritori pe Instagram
  • gemenii Max și Harvey (@maxandharvey, Regatul Unit) – 1M urmăritori pe Instagram
  • marea campioană a “Dance Kids” Philippines AC Bonifacio (@acbonifacio) – 6M urmăritori pe Instagram
  • Kaj Van Der Voort (Olanda) – 214K urmăritori pe Instagram
  • Elisa Maino @la_mainoo, nominalizată la “Starul de pe Internet preferat din Italia” – 4M urmăritori pe Instagram
  • Ami Rodriguez, nominalizat la “Influencerul latin preferat” @amirodriguezz, – 6M urmăritori pe Instagram
  • João Guilherme, nominalizat la categoria: “Influencerul Brazilian preferat” – 10M urmăritori pe Instagram

Pe lângă influenceri și numele celebre confirmate, la Nickelodeon’s Kids’ Choice Awards vor participa starurile care și-au făcut faima pe acest post TV JoJo Siwa, Jace Norman, Jace Norman, Riele Downs (Henri Pericol) și alții.

 Despre Nickelodeon

Nickelodeon, care aniversează 39 de ani de activitate este brandul de entertainment numărul unu pentru copii. Business-ul internațional a pus de-a lungul timpului copiii pe primul loc în orice moment. Compania include postul de televiziune și producție în Statele Unite ale Americii, precum și  produse digitale, cărți și filme. Nickelodeon este urmărit de peste 90 de milioane de oameni în Statele Unite și a fost timp de 22 de ani consecutiv postul TV numărul 1 printre copii. Pentru mai multe informații, puteți accesa: www.nickelodeon.ro .

Nickelodeon este parte a grupului Viacom.