Întâlniri de lucru ale Grupurilor Tematice Regionale din Sud Muntenia.

Acasa/administratie publica / institutii de stat, COMUNICATE DE PRESA, fundatii / asociatii / ONG-uri/Întâlniri de lucru ale Grupurilor Tematice Regionale din Sud Muntenia.

 Întâlniri de lucru ale Grupurilor Tematice Regionale din Sud MunteniaÎn perioada 20 martie – 9 aprilie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat o rundă de întâlniri de lucru destinate Grupurilor Tematice Regionale. Evenimentele au avut loc în cele şapte judeţe ale regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, astfel:

 20 martie, Târgovişte: Grupul Tematic Regional „Dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale şi regionale” (60 de participanţi)

 21 martie, Călăraşi: Grupul Tematic Regional „Educaţie şi ocuparea forţei de muncă” (20 de participanţi)

 22 martie, Alexandria: Grupul Tematic Regional „Protecţia mediului şi eficienţă energetică” (51 de participanţi)

 25 martie, Ploieşti: Grupul Tematic Regional „Dezvoltarea urbană durabilă” (63 de participanţi)

 27 martie, Giurgiu: Grupul Tematic Regional „Sănătate şi incluziune socială” (55 de participanţi)

 28 martie, Piteşti: Grupul Tematic Regional „Creşterea competitivităţii economiei regionale pe termen lung”; (37 de participanţi)

 9 aprilie, Slobozia: Grupul Tematic Regional „Agricultura şi dezvoltarea rurală” (52 de participanţi).

 

La aceste workshop-uri au participat aproximativ 340 de persoane, reprezentând autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, mediul academic, precum şi mediul privat.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

În scopul fundamentării priorităților de finanțare ale Planului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2014 – 2020, în cadrul celor şapte întâlniri de lucru s-a dezbătut analiza socio-economică a regiunii Sud Muntenia şi s-au făcut propuneri de măsuri indicative de finanţare. De asemenea a fost prezentat un model de fişă de proiect, pe baza căruia vor fi colectate idei de proiecte strategice, integrate, cu impact major, pentru care există un acord partenerial al unităţii administrativ-teritoriale/ unităţilor administrativ-teritoriale implicate în realizarea şi implementarea acestuia, indiferent de sursa de finanţare. Fişa face parte din instrumentele de colectare de informații și consultare publică utilizate în procesul de elaborare a Planului de Dezvoltare Regională 2014 – 2020.

Una dintre activitățile principale desfășurate de ADR Sud Muntenia este cea de elaborare a Planului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2014 – 2020. Elaborarea acestui document se face în parteneriat, atât la nivel județean, cât și la nivel regional, cu autoritățile publice locale, instituții deconcentrate, mediul academic, mediul privat, patronate/ sindicate, ONG-uri constituite în Comitetul Regional pentru elaborarea planului, Grupuri tematice regionale și Grupuri de parteneriat local.

Începând din luna martie 2013, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a lansat procesul de consultare publică asupra primului draft al analizei socio-economice și analizei SWOT, ambele părți componente ale Planului de Dezvoltare Regională 2014 – 2020. Documentele vor fi actualizate cu date statistice la zi, pe măsura publicării acestora. Totodată, fiind supuse consultării publice, vor fi îmbunătățite în baza contribuțiilor și propunerilor partenerilor regionali. Materialele pot fi consultate pe site-ul nostru, la secțiunea Planificare regională şi parteneriate, link: http://www.adrmuntenia.ro/static/55/planificare-regionala-si-parteneriate.html.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este instituţia responsabilă pentru elaborarea strategiei şi a Planului de Dezvoltare Regională pentru următoarea perioadă de programare. Experții din cadrul Direcţiei Dezvoltare coordonează activitatea Grupurilor de Parteneriat Local şi a Grupurilor Tematice de Parteneriat. Mai multe detalii despre această activitate puteţi obţine contactând Serviciul Strategii, dezvoltare, cooperare din cadrul Direcţiei Dezvoltare, e-mail: programe@adrmuntenia.ro.

 

 

Daniela TRAIAN,

Şef Serviciu Comunicare

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!

Go to Top