Gala de premiere Internetics, proiect inițiat de The Institute și susținut de UniCredit Bank, va fi găzduită în 2022 de NORD Events Center by Globalworth (Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 4-6). Evenimentul va avea loc pe 17 noiembrie și va fi moderat de Andi Moisescu. Accesul la Gală se va face pe bază de bilet – detalii despre achiziționarea acestuia se găsesc pe ove.ro.

Gala de Premiere Internetics 2022 se va desfășura sub tema Do Good Through Digital, cu scopul de a accentua call to action-ul lansat către branduri și agențiile de publicitate. Prin campania de comunicare de anul acesta, Internetics și-a propus să încurajeze brandurile  să se implice într-un mod sustenabil și cu impact real în problemele sociale ale comunității și să-și utilizeze platformele de marketing digital și tehnologiile de care dispun, sau pe care le pot dezvolta, pentru a aduce o contribuție în societate. Un pas în acest demers a fost si lansarea unei noi categorii –Digital for Good, prin care Internetics a pornit o căutare de bune practici și exemple în care branduri comerciale s-au implicat deja în probleme sociale și au adus un impact vizibil în societate.

În 2022, competiția Internetics a înregistrat 209 înscrieri, un record pentru ultimii ani. Proiectele urmează să fie evaluate în două runde de jurizare, iar cele nominalizate vor fi anunțate pe 14 noiembrie, la finalul primei etape de evaluare. Competiția a reunit 37 de agenții și companii participante, pentru 75 de branduri.

Cele mai multe înscrieri au fost înregistrate în categoria Digital Strategies – 79 de lucrări, apoi în categoria Digital Campaigns – 63 de înregistrări, respectiv Digital Platforms – 58 de înscrieri. În categoria nou introdusă – Internetics Digital for Good, dedicată brandurilor din toate industriile care s-au implicat în probleme sociale în ultimii doi ani – au fost înregistrate 9 înscrieri.

Juriul Internetics 2022 a reunit peste 80 de specialiști în marketing, comunicare online, experți în research și media, consultanți independenți și reprezentanți din buticuri de consultanță online din România. Jurizarea proiectelor înscrise se desfășoară în două runde online: o primă rundă de evaluare individuală a proiectelor, care stabilește nominalizații Internetics 2022, și o a doua rundă în care jurații fiecărei categorii se vor reuni pentru a stabili trofeele pentru fiecare secțiune.

Gala de premiere Internetics 2022 va încheia ediția cu nr. 22 a competiției și va premia cele mai bune campanii interactive din ultimul an.

***

Program Gala de premiere Internetics 2022

18:45 – Primirea invitaților
19:30-22:00 – Festivitatea de premiere
22:00-24:00 – Catching up & drinks

Internetics este un proiect THE INSTITUTE.

Partener principal: UniCredit Bank
Parteneri: Absolut, Coca-Cola, Answear.ro, Kozel, Globalworth, YouTube, Black Rhino Radio
Parteneri media strategici: YOOH, Euromedia, B365
Parteneri media: Biz, IQads, Smark, Paginademedia.ro, spotmedia.ro, RADOR, Zona IT
Parteneri tradiționali: Gavrilă&Asociații, Netvibes, mediaTRUST

Fondat şi organizat de The Institute, Internetics este un festival de marketing digital, care stabileşte standardele în comunicarea online din România. Festivalul premiazǎ cele mai bune campanii interactive, tehnologii, site-uri şi tool-uri de promovare online, încurajând totodatǎ creativitatea şi abordarea strategică. Prima ediţie Internetics a avut loc în 2001, încă de la începutul conturării industriei de online din România, contribuind pe parcursul acestor ani la creşterea şi dezvoltarea acesteia.

The Institute inițiază și organizează evenimente culturale de 25 de ani, timp în care a construit o comunitate ce reunește întreprinzători, profesioniști și publicul industriilor creative și culturale din România. Prin ceea ce face, The Institute și-a propus să contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, creșterea și diversificarea audienței atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovarea întreprinzătorilor și profesioniștilor creativi pe plan național și internațional.