Cercetarea statistică privind investiţiile străine directe (ISD) a fost realizată de Banca Naţională a României în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică. Obiectivul principal al cercetării statistice a fost determinarea soldului ISD în România la 31 decembrie 2012 şi a fluxurilor (mişcărilor) ISD în cursul exerciţiului financiar 2012, în întreprinderile investiţie străină directă rezidente.

1. Fluxul net de investiţii străine directe în anul 2012 a atins nivelul de
2 138 milioane euro, din care:

  • 795 milioane euro participaţii la capital*(37,2%);
  • 1 343 milioane euro credit net primit de la investitorii străini (62,8%).

2. Soldul final al investiţiilor străine directe la 31 decembrie 2012 a înregistrat valoarea de
59 126 milioane euro, din care:

  • 39 266 milioane euro participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit (66,4%);
  • 19 860 milioane euro credit net primit de la investitorii străini (33,6%).

2.1. Repartizarea investiţiilor străine directe pe principalele activităţi economice

Din punct de vedere al orientării pe ramuri economice (conform CAEN Rev.2), ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,3% din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (6,7% din total ISD), industria mijloacelor de transport (5,4%), metalurgia (4,9%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (3,7%) şi ciment, sticlă, ceramică (2,8%).

Investiţii străine directe în România la 31 decembrie 2012

Repartizare pe principalele activităţi economice

Total
milioane euro % din total ISD
TOTAL, din care: 59 126 100,0
Industrie 27 455 46,5
Industria extractivă 3 225 5,5
Industria prelucrătoare, din care: 18 509 31,3
– alimente, băuturi şi tutun 2 160 3,7
– ciment, sticlă, ceramică 1 684 2,8
– fabricare produse din lemn, inclusiv mobilă 1 090 1,8
– fabricarea calculatoarelor, altor produse electronice, optice și electrice 1 051 1,8
– maşini, utilaje şi echipamente 1 114 1,9
– metalurgie 2 899 4,9
– mijloace de transport 3 173 5,4
– prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice 3 962 6,7
– textile, confecţii şi pielărie 834 1,4
– alte ramuri ale industriei prelucrătoare 542 0,9
Energie electrică, gaze şi apă 5 721 9,7
Activităţi profesionale, ştiinţifice, tehnice şi administrative și servicii suport 2 843 4,7
Agricultură, silvicultură şi pescuit 1 402 2,4
Comerţ 6 714 11,4
Construcţii şi tranzacţii imobiliare 5 466 9,2
Hoteluri şi restaurante 348 0,6
Intermedieri financiare si asigurări 10 914 18,5
Tehnologia informaţiei şi comunicaţii 2 854 4,8
Transporturi 876 1,5
Alte activităţi 254 0,4

Pe lângă industrie, activităţi care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare şi asigurările (reprezintă 18,5% din totalul ISD), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (11,4%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9,2%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (4,8%).

Imobilizările corporale şi necorporale, cu un sold la finele anului 2012 în valoare de 27 412 milioane euro, reprezintă 46,4% din soldul total al ISD, ceea ce conduce la un grad semnificativ de stabilitate al investiţiei străine directe.

2.2. Repartizarea investiţiilor străine directe pe regiuni de dezvoltare

Din punct de vedere teritorial se observă orientarea cu precădere a ISD spre regiunea de dezvoltare BUCUREȘTI-ILFOV (60,6%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind regiunea CENTRU (7,8%), regiunea VEST (7,6%), regiunea SUD-MUNTENIA (7,2%), şi regiunea SUD-EST (5,5%).

Menționăm că ISD au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiţie directă, ceea ce nu corespunde totdeauna cu locul de desfăşurare a activităţii economice.

milioane euro % din TOTAL
TOTAL, din care: 59 126 100,0
BUCUREŞTI-ILFOV 35 859 60,6
CENTRU 4 625 7,8
VEST 4 510 7,6
SUD-MUNTENIA 4 230 7,2
SUD-EST 3 253 5,5
NORD-VEST 2 814 4,8
SUD-VEST-OLTENIA 2 068 3,5
NORD-EST 1 767 3,0

2.3. Repartizarea investiţiilor străine directe pe ţări de origine

Repartizarea a fost realizată în funcţie de ţara de rezidență a deţinătorului nemijlocit a cel puţin 10% din capitalul social al întreprinderilor investiţie directă din România.

Primele 4 ţări clasate după ponderea deţinută în soldul ISD la 31 decembrie 2012 sunt: Olanda (22,4% din soldul ISD la sfârşitul anului 2012), Austria (18,5 %), Germania (11%) și Franţa (8,9%), ierarhie neschimbată din anul 2009.

milioane euro % din TOTAL
TOTAL, din care: 59 126 100,0
Olanda 13 229 22,4
Austria 10 920 18,5
Germania 6 499 11,0
Franţa 5 272 8,9
Italia 2 930 5,0
Cipru 2 687 4,5
Grecia 2 529 4,3
Elveţia 2 194 3,7
Statele Unite ale Americii 1 809 3,1
Luxemburg 1 368 2,3
Spania 1 091 1,8
Belgia 1 069 1,8
Cehia 1 025 1,7
Marea Britanie 976 1,7
Ungaria 963 1,6
Alte ţări * 4 565 7,7

* ţări a căror investiţie este mai mică de 500 de milioane de euro

3. Tipuri de investiţii străine directe

Fluxul de participaţii la capital în întreprinderile ISD în valoare de 2 676 milioane euro este diferenţiat în greenfield, fuziuni şi achiziţii şi dezvoltare de firme.

În anul 2012 investiţiile greenfield au înregistrat un nivel foarte redus, de numai 18 milioane euro, iar investiţiile din categoria fuziuni şi achiziţii (M&A) au avut un impact negativ de 5 milioane euro; ponderea predominantă în fluxul participaţiilor la capital în 2012 este reprezentată de dezvoltările de firme cu o valoare de 2 663 milioane euro, respectiv 99,5% din participaţii.

Pentru a aprecia impactul de durată al investiţiilor greenfield asupra economiei, au fost evidenţiate şi acumulările de investiţii străine directe (solduri) în întreprinderile înfiinţate prin investiţii greenfield denumite întreprinderi greenfield.

La finele anului 2012 distribuirea pe principalele activităţi economice a soldului investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield se prezenta astfel:

Total ISD
milioane euro
din care
Investiţii străine directe
în întreprinderi greenfield
milioane euro % în total ISD
pe activităţi economice
1 2 3=2/1*100
TOTAL, din care: 59 126 27 940 47,3
Industrie, din care: 27 455 9 516 34,7
Industria extractivă 3 225 405 12,6
Industria prelucrătoare 18 509 8 452 45,7
Energie electrică, termică, gaze, apă 5 721 659 11,5
Intermedieri financiare şi asigurări 10 914 3 584 32,8
Comerţ 6 714 5 597 83,4
Construcţii şi tranzacţii imobiliare 5 466 3 902 71,4
Tehnologia informaţiei şi comunicaţii 2 854 1 240 43,4
Alte activităţi 5 723 4 101 71,7

4. Exporturile şi importurile întreprinderilor investiţie străină directă

Activitatea întreprinderilor investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra comerţului exterior al României, contribuţia acestora la exporturile de bunuri fiind de 70,3%, în timp ce la importuri de 62,6%.

– milioane euro –
Exporturi (FOB) Importuri (CIF)
Întreprinderi investiţie străină directă % din total economie Întreprinderi investiţie străină directă % din total economie
Total 30 672 70,3 33 197 62,6
Industrie, din care: 26 429 60,6 22 799 43,0
Industria prelucrătoare 25 327 58,1 21 412 40,3
Comerţ 3 546 8,1 9 375 17,7
Alte activităţi 697 1,6 1 023 1,9

NOTĂ: Exporturile şi importurile sunt agregate după activitatea de bază a firmelor, conform CAEN Rev. 2. Nu sunt incluse exporturile şi importurile aferente activităţilor diviziunilor CAEN 84 Administraţie publică, 97/98 Activităţi ale gospodăriilor populaţiei şi 99 Activităţi extrateritoriale.

PRECIZĂRI METODOLOGICE

Metodologia utilizată la realizarea cercetării statistice ISD 2012 este cea prevăzută de manualul balanţei de plăţi al Fondului Monetar Internaţional, ediţia a 5-a (BPM5).

  • Investiţia străină directă: relaţie investiţională de durată, între o entitate rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

    Sunt considerate investiţii străine directe: capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor nerezident care deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta şi întreprinderea în care a investit, precum şi profitul reinvestit de către acesta.

    De asemenea, sunt considerate investiţii străine directe, capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influenţă semnificativă pe cale indirectă şi anume: capitalurile proprii ale asociatelor şi filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris.

  • Investitorul străin direct: persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce acţionează concertat, care deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităţilor fără personalitate juridică) sau cel puţin 10% din voturi, într-o întreprindere situată în afara propriei ţări de rezidenţă.
  • Întreprinderea investiţie străină directă: este o întreprindere rezidentă cu sau fără personalitate juridică, în care un investitor nerezident deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deţinerea a cel puţin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordială în stabilirea relaţiei de investiţie directă.
  • Întreprinderea investiţie străină directă de gradul II: este o întreprindere rezidentă, cu personalitate juridică, în care un investitor străin direct controlează, prin intermediul unei întreprinderi investiţie străină directă, cel puţin 10% din capitalul social subscris. Întreprinderile investiţie străină directă de gradul II sunt filiale sau asociate ale întreprinderilor investiţie străină directă. Filialele reprezintă companiile rezidente în care întreprinderile ISD deţin cel puţin 50% din capitalul social subscris, iar asociatele sunt companiile rezidente în care întreprinderile ISD deţin între 10 şi 50 % din capitalul social subscris.
  • Investiţia directă reversibilă: relaţia investiţională de sens invers investiţiei străine directe pe care o întreprindere investiţie directă rezidentă o are cu investitorul străin direct, dacă întreprinderea rezidentă are o participaţie de sub 10% din capitalul social al investitorului străin direct.
  • Componentele investiţiilor străine directe:
    • Capitaluri proprii: capitalul social subscris şi vărsat, atât în numerar cât şi prin contribuţii în natură, deţinut de nerezidenţi în companii rezidente, precum şi cota aferentă din rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispoziţia acestora.
    • Creditul net: creditele primite de către întreprinderea investiţie străină directă de la investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai puţin creditele acordate de către întreprinderea investiţie străină directă investitorului străin direct sau unei alte firme din cadrul grupului respectiv de firme.
  • Tipurile investiţiilor străine directe (diferenţiate după contribuţia fluxului de participaţii străine la capital în întreprinderile investiţie străină directă):
    • Greenfield: înfiinţarea de întreprinderi de către sau împreună cu investitori străini (investiţii pornite de la zero);
    • Fuziuni şi achiziţii: preluarea integrală sau parţială de întreprinderi de către investitori străini de la rezidenţi;
    • Dezvoltare de firme: majorarea deţinerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiţie străină directă.

Baza de sondaj a cercetării statistice a cuprins circa 39 300 de întreprinderi investiţie străină directă. Volumul total de întreprinderi ISD cercetate, atât exhaustiv cât şi aleator, a fost de 7 067.

Au fost cercetate exhaustiv 6 199 de întreprinderi investiţie străină directă, cuprinzând întreprinderile cu cel puţin 20 de salariaţi (5 849 unităţi), toate instituţiile de credit cu capital străin (37 de unităţi), toate societăţile cu capital străin din domeniul asigurărilor (35 de unităţi), precum şi întreprinderile considerate atipice (toate întreprinderile investiţie străină directă care au cifra de afaceri sau capitalul social de cel puţin 30 milioane lei, indiferent de numărul de salariaţi existenţi, respectiv 278 de unităţi).

A fost cercetată aleator mulţimea de întreprinderi investiţie străină directă având între 5 şi 19 salariaţi inclusiv, aceasta fiind reprezentată de eşantionul format din 868 de unităţi din totalul de 14 687 de unităţi.

Deosebit de cele de mai sus, au fost cercetate exhaustiv şi întreprinderile ISD de gradul II (616 de unităţi).

Rata de răspuns a cercetării statistice ISD a fost de 97,4%.

Gradul de eroare al rezultatelor cercetării statistice privind investiţiile străine directe în România la 31 decembrie 2012 (fluxuri şi solduri) este de ± 3%, principalii indicatori cercetaţi fiind garantaţi cu o probabilitate de 95%.


* nivel rezultat prin diminuarea participaţiilor la capitalul întreprinderilor ISD, în valoare de 2 676 milioane euro, cu pierderea netă a întreprinderilor ISD în sumă de 1 881 milioane euro.