La șase luni de la deschiderea magazinului din Târgoviște, Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță că înregistrează cu 15% mai mulți clienți în fiecare lună. Pentru următoarele șase luni, compania estimează o creștere de cel puțin 50% a vânzărilor din magazinul Leroy Merlin Târgoviște, comparativ cu cele șase luni de la deschidere.
Potrivit reprezentanților companiei, toate categoriile de produse comercializate de Leroy Merlin s-au bucurat de succes în rândul târgoviștenilor, însă s-au remarcat în mod special produsele de grădinărit. Compania anunță că va dezvolta în viitorul apropiat segmentul dedicat produselor de bucătărie, introducând noi game, dar și un serviciu nou ce va asigura montarea acestora.
În primele șase luni de la deschidere, pe primul loc în topul celor mai solicitate servicii de clienții magazinului din Târgoviște a fost serviciul Rezervă și Ridică, mai ales în contextul pandemiei, prin care aceștia își pot rezerva produsele dorite din magazin cu ridicare personală ulterioară. Pe lângă acest serviciu, târgoviștenii mai au la dispoziție și alte soluții alternatice de cumpărare precum Comanda online, ce oferă acces la o paletă largă de peste 30.000 de produse cu livrare la domiciliu oriunde în România sau Comanda telefonică pentru cei care doresc să plaseze rapid o comandă cu ridicare din magazin a produselor sau cu livrare la domiciliu.
Din tendințele analizate de retailer în cele șase luni, similar cu clienții magazinelor din București sau Ploiești, dâmbovițenii pun un accent ridicat pe nivelul înalt de performanță a serviciilor de livrare.
„Magazinul Leroy Merlin din Târgoviște funcționează foarte bine încă de la deschiderea sa în luna mai, fapt care ne-a ajutat să ne îndeplinim deja obiectivele de business propuse pentru acest an. În fiecare lună atrăgem cu 15% mai mulți clienți care se bucură de produsele și serviciile noastre din Târgoviște, însă potențialul pieței din regiune și din împrejurimi este unul uriaș și este încă departe de a fi atins la capacitatea sa maximă,. Suntem foarte mulțumiți de noul format de magazin pe care l-am deschis în oraș, iar pentru următoarele șase luni estimăm un nivel al vânzărilor în creștere cu cel puțin 50%, dar și extinderea echipei locale”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.
În prezent, în magazinul Leroy Merlin Târgoviște lucrează 100 de angajați care asigură cele mai bune servicii pentru clienții din zonă. Pentru anul 2022, compania își propune să deschidă noi posturi care vor fi disponibile în departamentele de vânzări și logistică.
Săptămâna aceasta, Leroy Merlin a introdus în magazinul din Târgoviște colecțiile cu tematică specifică Sărbătorilor de iarnă, inclusiv campania de vânzare sustenabilă și reutilizare a brazilor uscați de Crăciun. Astfel, clienții care achiziționează un brad natural de Crăciun din magazinul Leroy Merlin Târgoviște sau din magazinul online www.leroymerlin.ro, începând cu 22 noiembrie 2021, au opțiunea să îl returneze în magazin în perioada 3-31 ianuarie 2022, urmând a fi răsplătiți cu un voucher în valoare de 25 de lei. Voucher-ul poate fi emis după returnarea bradului în baza cardului digital de client și a documentelor care atestă cumpărarea produsului, fiind valabil pentru cumpărături în magazin, dar și pentru comenzile online, în perioada 3 ianuarie-14 februarie 2022.
Despre Leroy Merlin
LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.
În România funcționează 19 magazine LEROY MERLIN, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.