Luni, 29 noiembrie, ora 18:00, în Sala Majestic, vă invităm la o triplă aniversare.

Teatrul Odeon sărbătorește în acest an 75 de ani de existență și 110 ani de la inaugurarea clădirii din Calea Victoriei, iar cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la premiera spectacolului „… au pus cătușe florilor … de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater (29 noiembrie 1991) vom lansa un volum dedicat spectacolului, scris de actorul Mugur Arvunescu.

În completarea acestei lansări, am reeditat volumul scris de Maria-Magdalena Ioniță, „Teatrul Comoedia – Odeon. Un secol de istorie”, adăugându-i activitatea artistică a ultimului deceniu, astfel că un nou exemplar, „Teatrul Comoedia – Odeon. La peste un secol de istorie” va fi disponibil alături de cartea semnată de Mugur Arvunescu, „… au pus cătușe florilor … spectacol revoluție”.

Ne vor împărtăși impresii din culisele acestui spectacol legendar actorii din distribuție, regizorul Alexander Hausvater, alături de alți realizatori și critici care au consemnat valoarea acestei producții.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, respectând normele în vigoare.

Mugur Arvunescu în volumul „… au pus cătușe florilor … spectacol revoluție”: „Încerc să transmit celor care ne vor urma o imagine cât mai apropiată de ceea ce s-a petrecut cu noi, cu cei din jur prin crearea acestui moment de excelență artistică, numit «… au pus cătușe florilor …», dar și în ce condiții s-a produs el. Veneam după o revoluție sângeroasă, urmată de perioada neagră a mineriadelor, când toată lumea era pe stradă și orice gen de spectacol, orice creație artistică nu rezista în fața tumultului străzii. Teatrul Odeon, botezat de curând de domnul Vlad Mugur, își constituise o trupă nouă. În acest context un regizor străin, Alexander Hausvater – cu cetățenie canadiană -, plecat din țară când avea nouă ani, un individ pe care nu îl mai interesa acest tărâm, care adusese suferință familiei sale, se întoarce rapid, aflând de schimbarea de regim, nu știe cu ce să înceapă și totuși intuiește revolta încă neconsumată a românilor. Găsește un text apropiat de istoria lor recentă și realizează un spectacol puternic și curajos, nemaiîntâlnit ca modalitate de expresie în peisajul creației românești. Nu cunoștea pe nimeni, nu avea legături cu nimeni și totuși, după venirea sa în țară și o lună de repetiții intense, devine una din figurile centrale în lumea regiei de teatru. Momentul revoluției politice a cerut o revoluție în creație: un alt stil, un alt limbaj, mai frust, mai direct, mai sincer! Un curaj pe care și l-au asumat Alexander Hausvater și actorii Teatrului Odeon.”

„… au pus cătușe florilor …” a fost primul spectacol onorat de UNITER cu Premiul de excelență acordat întregii trupe de actori. În același an, 1992, a primit și Premiul I la Festivalul Național de Teatru.

Capacitatea sălii va fi redusă la 30%, iar accesul publicului în sala de spectacol va fi permis, cu purtarea măștii de protecție, doar pentru persoanele care: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, pe baza documentului doveditor.

Volumul „… au pus cătușe florilor … spectacol revoluție” de Mugur Arvunescu va putea fi achiziționat la evenimentul de lansare alături de „La Țigănci… cu Popescu” (ediție reeditată), de același autor și de „Teatrul Comoedia – Odeon. La peste un secol de istorie” de Maria-Magdalena Ioniță.
Toate cele trei cărți sunt apărute la edituria și tipografia Oscar Print .