Marsul Curateniei „Iubesc Clujul Curat”

Este al 11-lea an in care Primaria Cluj-Napoca organizeaza actiunea “Iubesc Clujul Curat”. 38 de scoli si gradinite clujene s-au inscris in competitie anul acesta. Toti cei 1500 de elevi participanti au primit premii din partea municipalitatii pentru implicare in actiunea de ecologizare.
Concursul a fost demarat in 20 aprilie si a constat in 3 probe, dupa cum urmeaza: „Cei mai mici, mari ecologisti”, „Cei mai mari prieteni ai micilor inaripate” si Cei mai harnici mesageri ai reciclarii”.
 
„Prin intermediul acestui concurs dam un exemplu ca acest oras poate fi mai curat, cei mai mici practic dau un exemplu celor mai mari. Cred ca acest lucru este cel mai important. Toti iubim acest oras si vrem sa-l facem cat mai curat prin implicarea fiecaruia dintre noi”, a declarat primarul Emil Boc.
 
Marele premiu a fost castigat anul acesta de COLEGIUL TEHNIC “NAPOCA” la toate cele trei sectiuni. Elevii de la aceasta scoala au castigat bilete la Festivalul International de Dans Contemporan “STEPS” de la Opera Romana pentru implicarea in actiunea de ecologizare.
La primele doua sectiuni au fost oferite ca premii: vizite la Gradina Botanica, Expozitia Rembrandt, Salina Turda, Muzeul Zoologic, Muzeul de Arta, la Moara de Vant, la Teatrul Puck, Circul Gartner, proiectii TIFF sau plimbari cu barca pe lacul Chios. Cei doi operatori de salubritate, Rosal si Brantner, au salutat, de asemenea, participarea copiilor la concurs si i-au rasplatit cu premii in bani, in valoare totala de 4.500 lei  la Sectiunea Cei mai harnici mesageri ai reciclarii, astfel: 2 premii III, in valoare de 500 de lei fiecare, 2 premii II de 750 de lei fiecare si cate 2 premii I in valoare de 1000 de lei fiecare .
Concursul detaliat pe sectiuni a constat in:
1.      „Cei mai mici, mari ecologisti” – fiecare unitate scolara care se inscrie in competitie a desemnat un grup de elevi – in general membri ai clubului ecologic al scolii – in vederea asigurarii activitatii de intretinere a spatiilor din jurul scolii sau a unui perimetru prestabilit si asumat de catre institutie spre a-l ingriji;
2.    „Cei mai mari prieteni ai micilor inaripate” – elevii au realizat casute, cuiburi artificiael sau hranitoare pentru pasari – cu sisteme de prindere – sub coordonarea profesorilor de specialitate din cadrul unitatilor de invatamant.
3.    Cei mai harnici mesageri ai reciclarii” – elevii institutiilor de invatamant inscrise la concurs au adunat si au adus deseuri reciclabile (ambalaje, peturi, sticla etc.) la punctele de colectare selectiva a deseurilor existente in scoli. Firmele de salubritate au monitorizat cantitatile de deseuri adunate si au asigurat transportul acestor deseuri mai des decat este prevazut in graficul de ridicare normal, astfel incat sa se asigure in permanenta curatenia in zona acestor puncte de colectare.
Prin exemplul celor mici, Primaria Cluj-Napoca inscrie actiunea „Iubeste Clujul Curat” in „Batalia pentru orasul reciclarii”, competitie la care s-a inscris la inceputul acestui an. Anul trecut, municipalitatea clujeana a castigat „Premiul pentru Trambitare” la competitia organizata de ECOROM.
Go to Top