MasterCard te invită în lumea filmului la TIFF

  • MasterCard te invită în lumea filmului la TIFF

MasterCard te invită în lumea filmului la TIFF

Anul 2016 marchează pentru MasterCard aniversarea a 10 ani de parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Cu această ocazie, iubitorii de film sunt invitaţi să îşi valorifice creativitatea, propunând un titlu de film pentru o poveste unică, trăită doar de ei. Cele mai inspirate 10 idei vor fi premiate cu câte o invitaţie dublă la petrecerea MasterCard din deschiderea Zilelor Filmului Românesc la TIFF.

„Aniversarea a 10 ani de parteneriat cu TIFF este un moment important pentru noi, pe care, în mod firesc, dorim să-l împărtăşim cu publicul nostru. Suntem convinşi că provocarea concursului <<Dacă viaţa mea ar fi un film…>> va fi primită cu bucurie de cinefilii din întreaga ţară şi suntem nerăbdători să îî cunoaştem pe cei care vor fi înscris în concurs cele mai creative şi originale titluri de film. În plus, surprizele continuă şi în timpul festivalului pentru toţi utilizatorii de MasterCard sau Maestro.”, a declarat Diana Tănase, Marketing Manager România, în cadrul MasterCard.

 Dedicat fanilor festivalului, concursul se desfăşoară în perioada 23-26 mai, pe pagina de Facebook MasterCard. Pentru a participa, utilizatorii trebuie să trimită, prin intermediul reţelei de socializare, un comentariu la postarea de concurs, conţinând titlul unui posibil film realizat după o poveste trăită de ei, însoţit de o scurtă explicaţie pentru alegerea făcută. Fiecare participant se poate înscrie în concurs o singură dată.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

Pe 27 mai, după încheierea concursului, un juriu format din organizatorii TIFF va alege cele mai inspirate 10 postări, iar autorii acestora vor fi premiaţi cu câte o invitaţie dublă la petrecerea MasterCard din cadrul TIFF, care va avea loc pe data de 2 iunie în Cluj-Napoca.

Mai mult, cei care vor plăti cu cardul MasterCard sau Maestro pe durata festivalului, în locaţiile TIFF*, vor avea şansa să intre în posesia unor premii speciale MasterCard şi TIFF şi o invitaţie dublă la petrecerea MasterCard din 2 iunie aşteaptă să fie câştigate. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook MasterCard şi pe site-ul MasterCard.ro.

*Casieriile de bilete TIFF, Casa TIFF, TIFF Shop, biletmaster.ro, aplicaţia TIFF

MasterCard este alături de Festivalul Internaţional de Film Transilvania din anul 2006. În 2014, a introdus, în premieră la un evenimentul cultural din România, plata contactless. Păstrând tradiţia, compania va acorda şi anul acesta una dintre cele mai populare distincţii ale festivalului – Premiul Publicului, iar tradiţionalul loc de întâlniri, TIFF Lounge, revine în Piaţa Unirii şi oferă spectatorilor momentul ideal de a dialoga cu invitaţii speciali ai festivalului, pe care îi îndrăgesc şi îi admiră.

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania se va desfăşura în perioada 27 mai – 5 iunie, în Cluj-Napoca, iar gala de deschidere va fi urmată de proiecţia în premieră mondială a celui mai nou film al regizorului Nae Caranfil – 6,9 pe scara Richter.

# # #

Despre MasterCard          

MasterCard (NYSE: MA), www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi. Operăm cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume, oferind un liant între consumatori, instituţii financiare, comercianţi, autorităţi şi companii din peste 210 ţări şi teritorii. Produsele şi soluţiile MasterCard fac activităţile zilnice de comerţ – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, administrarea unei afaceri sau managementul finanţelor – mai simple, mai sigure şi mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriţi-ne pe Twitter @MasterCardNews, participaţi la discuţiile de pe blogul Cashless Conversations şi înregistraţi-vă pentru cele mai noi ştiri la Engagement Bureau.

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!