Mercedes-Benz sustine turneele WTA BRD Bucharest Open si Cupa Davis

  • Mercedes-Benz sustine turneele WTA BRD Bucharest Open si Cupa Davis

Mercedes-Benz sustine turneele WTA BRD Bucharest Open si Cupa Davis

Mercedes-Benz România continuă parteneriatul cu Federația Română de Tenis pentru al treilea an consecutiv și susține sportul alb, în calitate de Mașină Oficială, cu sprijinul Țiriac Auto. Pe toată durata celor două evenimente de amploare din acest an, Turneul de tenis WTA BRD Bucharest Open și Cupa Davis România – Spania, autoturismele și autovehiculele comerciale Mercedes-Benz vor sta la dispoziția sportivilor și oficialităților.

„Tenisul promovează valori pe care Mercedes-Benz le are în ADN. Vorbește despre dinamism, eleganță, precizie, performanță și este un sport orientat către excelență. Este deja o tradiție pentru compania noastră să fim alături de sportivii români care fac performanță în tenis, asigurându-ne că aceștia beneficiază de călătorii la cele mai înalte standarde de confort și siguranță.”, a declarat Philipp Hagenburger, CEO & President Mercedes-Benz România și Managing Director Passenger Cars.

Turneul de tenis WTA BRD Bucharest Open se va desfășura în perioada 9 – 17 iulie, la Arenele BNR din Bucureşti (Str. Dr. Lister, nr. 35, sector 5), iar meciurile din cadrul competiției Cupa Davis România – Spania vor avea loc între 15 și 17 iulie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Pe terenul de zgură de la București se vor confrunta unele dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis la nivel internaţional, România fiind reprezentată de Simona Halep, Monica Niculescu, Patricia Maria Țig, Andreea Mitu, Elena Gabriela Ruse și Ioana Mincă. La Cluj-Napoca, jucătorii care vor reprezenta țara noastră în întâlnirea cu Spania au fost anunțați de căpitanul echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel: Marius Copil, Adrian Ungur, Horia Tecău și Florin Mergea.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

În calitate de parteneri ai evenimentelor, Mercedes-Benz România și Țiriac Auto asigură transportul jucătorilor și al oficialilor, punând la dispoziția organizatorilor mai multe modele Noua Clasă E, întruchiparea stilului ultra modern și a caracterului sportiv rafinat, ce nu au egal în segmentul business premium. Designul acestui model combină eleganța modestă cu prezența puternică în fiecare linie. Alături de Mercedes-Benz Clasa E, transportul este asigurat și de modelele Mercedes-Benz GLA, Mercedes-Benz GLC, Mercedes-Benz Clasa C T-Modell, Mercedes-Benz Clasa C, Mercedes-Benz Clasa C-Coupé și Mercedes-Benz CLA.

Flota a fost completată  de autovehiculul comercial Mercedes-Benz Vito, partener de încredere al Federației Române de Tenis încă  din 2014, când Mercedes-Benz a încheiat trei parteneriate importante cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, Federația Română de Tenis și Fundația Olimpică Română, acordând câte un Vito, timp de trei ani, fiecărei organizații.

În fiecare zi a turneului WTA, la standul Țiriac Auto, publicul va putea admira autoturismele Mercedes-Benz expuse – Noua Clasă E, Clasa C-Coupé și spaţioasa Clasă V, cei prezenţi fiind invitați să se înscrie la sesiuni de test-drive. Federația Româna de Tenis, alături de Mercedes-Benz România și Țiriac Auto, continuă sprijinul acordat viitorilor campioni de tenis ai României prin organizarea evenimentului special Kids` Day. Duminică, 10 iulie, pe terenurile Arenelor BNR, peste 200 de micuți pasionați de sportul alb au fost față în față cu Simona Halep şi Monica Niculescu. Timp de câteva ore, copiii au făcut schimb de mingi și au primit autografe de la jucătoare, iar la finalul evenimentului au plecat cu o amintire de la această întâlnire specială, un magnet foto oferit de Mercedes-Benz și Țiriac Auto.

Susținerea competițiilor WTA BRD Bucharest Open și Cupa Davis face parte din strategia amplă a Mercedes-Benz România de a susține sportul alb în România și performanța în acest domeniu. Colaborarea cu Federația Română de Tenis a început în anul 2011, odată cu susținerea întâlnirii de Cupa Davis România – Republica Cehă, a continuat în 2012 cu turneul feminin BCR Open România și s-a consolidat în 2014 prin parteneriatul încheiat pe durata a trei ani.

Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt disponibile online la: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!