MIHAELA TATU TIMPUL MEU PE EL CAMINOCe inseamna un pelerinaj pentru lumea contemporana? O excursie la locurile sfinte. Este drept ca termenul s-a cam demonitazat iar teama noastra de neant ne face sa ne refugiem aproape de sacru fara a-i cauta insa sensurile si ,mai mult, fara a ne detasa de cotidian. Mihaela Tatu face parte din categoria oamenilor care se reinventeaza. Pentru ea toate pelerinajele din ultimul an, au avut un inteles aparte- regasirea de sine. A inceput cucerind Dobrogea, un pamant aparte in lumea asta, asezat pe radacinile Hercinicilor, apoi a fost in Mehedinti, a calatorit in Italia, in Sardinia, in Mexic, chiar la momentul echinoctiului si, de curand, s-a intors de pe El Camino, o calatorie spirituala, pe care au facut-o si despre care au scris, fiecare in epoca sa, Sfantul Francisc,  legendarul Roland (fiul lui Carol cel Mare ),  Papa Ioan Paul  al II-lea, actrita Shirley Mc Lane si scriitorul  Paolo Coelho. Camino poate fi un drum initiatic pentru fiecare dintre noi, un drum al schimbarilor si, de ce nu, un alt fel de a calatori.Mihaela a urmat El Camino, drum care traverseaza Spania de la Pirinei pana la Oceanul Atlantic parcurgandu-l in 6 saptamani. Ea a pornit din Madrid. Se spune ca traseul a fost marcat, intaia oara, de celtii din Peninsula Iberica, pe sub Calea Lactee. Masurand 900 km pana la Capul Finisterre, daca este parcurs de la Saint Jean Pied du Port din Franta,  EL Camino este de fapt drumul de pelerinaj catre mormantul Sfantului Iacob de la Santiago de Compostella. Evident drumul penitentei si-a schimbat destinatia exclusiv  religioasa. Pentru contemporani, El Camino inseamna nu numa o destinatie religioasa ci mult mai mult: traditie, civilizatie si cultura. Chiar si bucuria de a primi o diploma, la sfarsitul calatoriei dupa ce participi la o mesa a pelerinilor, e un semn ca ti-ai invins temerile. Pelerin pe El Camino, Mihaela Tatu ne dezvaluie impresii si ganduri dintr-o calatorie pe care, probabil orice crestin, si nu numai, ar trebui sa o faca, o data in viata.

Cei din showbiz simt uzura psihica mai devreme O prietena m-a intrebat de ce atata lumea din showbiz face tot felul de calatorii si cautari de tip “spiritual”. Nu cred ca doar pentru cei din showbiz se simte nevoia de autocunoastere sau regasire sau dorinta de a ajunge la sine, la esenta. Cred ca este drumul firesc al oricarei fiinte care isi doreste evolutie, indiferent de domeniul in care se manifesta. Am cunoscuti din cele mai diverse domenii. Cei din showbiz sunt in vizorul presei, despre ei stim, vorbim si vrem sa aflam mai multe. Dar eu cred ca acum este „momentul”.  Pe de alta parte, poate ca cei din showbiz simt uzura psihica mai devreme. Consumul interior este mai intens. Nu stiu, zic si eu. Si mai cred ca aceasta dorinta mai apare dupa un moment de cumpana, dupa un moment limita, dupa care incepi sa realizezi ceea ce este cu adevarat important in viata. Eu cred ca, in ultima perioada, tot mai multi oameni isi pun intrebarea cine sunt, care e rostul lor real in aceasta lume si care e drumul lor. Adica isi doresc sa stie cat mai multe despre ei insisi. Asta mi s-a intamplat si mie. De multa vreme cautam drumul catre mine. Stiu ca sunt pe drumul cel bun dar ca mai am de mers.

M-a inspirat cartea lui Paulo Coelho Acum 4-5 ani am ascultat o piesa radiofonica dupa cartea lui Paulo Coelho “Jurnalul unui mag” (Pelerin spre Compostella), in interpretarea lui Florian Pittis. Si au tot inceput sa-mi apara vesti „de la El Camino. Am citit o carte scrisa de catre o tanara din Timisoara, Ramona Venturini, apoi cartea actritei Shirley Mac Laine. Au inceput sa curga tot felul de „semne” care nu mi-au mai dat pace. Si, totul a culminat cu un filmulet pe care mi l-a aratat prieten din Timisoara, Victor Popa, cu si despre Camino, realizat de catre o trupa de actori din Romania, care au facut o parte din Camino jucand o piesa cu caracter religios, in catedralele oraselor unde poposeau. Printre ei Cristi Iacob si Marian Ralea. L-am sunat pe Cristi si am mai aflat cate ceva. Si mi-a fost suficient ca sa nu mai am liniste. Probabil m-a chemat El Camino. Si asta a fost.

Pelerinul isi face drumul singur Am plecat singura la aceast drum. Este destul de greu sa gasesti pe cineva care sa-ti impartasasca „nebunia”. Si cel mai important motiv este ca El Camino, este o experienta personala, chiar daca se porneste in grup. Esti doar tu cu tine insuti, cu Cel de Sus si cu el, cu drumul. Si ar mai fi ceva. Este important motivul pentru care il faci. Si am intalnit cele mai variate motive pentru care oamenii pornesc pe El Camino. Curiozitate, nevasta e prea cicalitoare, pierderea cuiva drag, aventura, depasirea recordurilor sportive personale, o destinatie de vacanta inedita, ofranda lui Dumnezeu pentru ca a iesit invingator  din lupta cu o boala grea sau, ca semn de multumire pentru viata minunata pe care i-a dat-o si i-o va mai da, pentru a cunoaste oameni noi, sau pentru a se cunoaste pe sine si vremurile. Este adevarat ca acum El Camino a devenit mai „comercial”. Dar cel mai important este motivul tau.    

Pentru El Camino iti trebuie o minima pregatire spirituala, anterioara Pe Camino poate merge oricine. E un drum pentru oricine si e pentru toate buzunarele. Pe vremuri tocmai in asta consta pelerinajul. Se pleca fara nici un ban. Poti face Camino cu 1000 Euro cu tot cu drum, sau cu cati bani vrei daca nu dormi doar in refugiile special amenajate, alberg-uri. Inaintea acestui pelerinaj, ai nevoie de o pregatire dar, adevarata pregatire pentru Camino, se face pe Camino. Acasa, poate nu ai cum sa mergi zilnic, pe jos, intre 6 si 8 ore, 20 si 30km, indiferent de vreme, relief si cu ceva greutate in spate. Asta fizic. Pentru mine a fost neobisnuit pana m-am lamurit si mi s-au asezat gandurile in minte si-n toata fiinta, ca vreau si trebuie sa-l fac, pentru ca, altfel, nu am liniste. Dar am facut si un fel de pregatire acasa. Saptamana Mare si sarbatorile de Paste le-am petrecut la o manastirea de la Temiseni si, acolo am „aflat”, daca voi pleca sau nu. Apoi. prietenii care ma indruma in acest antrenament spiritual care se numeste yoga  (asta ca sa nu se sperie lumea de termen) sa zicem, ca m-au mai pregatit. Dar, o data ce te-ai molipsit de Camino, indirect, incepe si pregatirea. Trebuie doar sa vrei cu adevarat.

Am luat mult prea multe in rucsac si caram, zilnic, in spate, cam 10 kg Echipamentul il cumparasem inca de anul trecut, inainte de operatie pentru ca visam sa merg pe El Camino. Adica rucsac, o incaltaminte sport stil gheata, o borseta, 2 tricouri cu maneca scurta dintr-un material care se usuca repede, gandind ca voi transpira sau ca va ploua, si 2 cu maneca lunga. Inainte de plecare, am luat pelerina de ploaie, palaria dintr-un material impermeabil, un briceag care avea mai multe utilitati, lanterna, recipientul pentru  apa si sacul de dormit. Rucsacul meu a mai continut genunchierele, un polar pentru vremea rece pe care chiar l-am folosit la inceput in Navarra, trusa medicala cu antiinflamatoare, analgezice, periuta si pasta de dinti, tot felul de materiale si creme impotriva basicilor, fasa elastica, bricheta, papiota si ac, ace de siguranta, cele necesare igienei intime, un sapun pe care l-am folosit si pentru mine si pentru spalarea hainelor si un sampon. Aparatul foto, incarcatoare, carnete si pixuri. La asta se adauga cele 5 perechi de sosete, lenjerie intima, jambiere, 2 perechi de pantaloni, unii surti  si altii lungi si un sarafan cu care ma schimbam seara, o pereche de slapi, un prosop si o incaltaminte foarte lejera pentru momentele in care dadeam papucii-sport jos. Mult prea multe! Dar am aflat asta doar pe drum, cand a trebuit sa car zilnic aproape 10kg.

Pe drum ti se pun cam 3 intrebari: De unde esti? Cum te cheama? Si cateodata, de ce faci El Camino? Vrei, te hotarasti, te documentezi, te pregatesti, iti faci bagajele, iti cumperi bilete de avion si ai plecat. Lucrurile sunt mult mai simple decat par. Ajungi in Spania via Madrid sau Barcelona. Apoi iei un autobuz pana in locul din care-ti doresti sa incepi. Eu am ales Madrid pentru ca acolo am  prieteni buni care m-au si dus cu masina pana in Roncesvalles, de unde am pornit. Multi pelerini pornesc din Franta de dincolo de Pirinei, altii din Roma. Multi au impartit El Camino in mai multe episoade din lipsa de timp, altii il faceau pt a 3-a, a 4-a oara. Exista un birou pt pelerini de unde iti iei si carnetul, “credencialul” in care vei pune stampila la plecare din fiecare refugiu,  unde esti luat in evidenta si  unde te poti documenta pentru drum. Nu exista un grup. Nu este o excursie organizata. Fiecare e pe cont propriu. Dar exista un soi de solidaritate, naturalete si firesc in felul de a fi al celor care fac El Camino. Pe nimeni nu intereseaza nimic. Toti sunt egali. Dar daca se intampla sa te opresti pentru probleme de sanatate, toti se opresc sa te intrebe daca ai nevoie de ceva sau daca totul e in regula. Si-ti vin in ajutor cu ce au. Pe El Camino iti aduci aminte sau inveti sa fii OM. Daca este sigur? Nu e nicio problema. Am intalnit femei care nu suportau caldura si incepeau dimineata la 4,30-5,00 dimineata, in situatia in care soarele rasarea la 7,30. Deci mergeau pe intuneric, singure. Toate drumurile sunt foarte bine semnalizate cu indicatoare clare, ferme: cu sageata galbena sau cu scoica. E foarte greu sa te ratacesti. Eu am calatorit multe zile singura. Si am prins pe munte ceata, dar intotdeauna m-am simtit in siguranta. Multi mi-au spus, cand am plecat, ca e o nebunie sa plec singura. Este atat de bine sa fii singura pe drum. Seara ne adunam, oameni din toata lumea, la cina pelerinilor.

M-am întors mai înteleapta si mai toleranta De cand am venit acasa, rememorez drumul pe El Camino si ma simt putin obosita dar linistita si incarcata de o experienta pe care nu ma asteptam sa o capat, intr-un timp atat de scurt. De fapt, viata curge intr-un ritm alert. Mai mult, am aflat cum sunt eu. Dornica sa continui procesul de cunoastere si dezvoltare personala, sa cunosc oameni care fac ceva pentru cei din jur, fara sa cer nimic in schimb, dornica sa impartasesc din experienta si cunostintele pe care mi le-a oferit aceasta perioada  extraordinara din viata mea. Si cred ca sunt mai inteleapta, mai toleranta si mai intelegatoare. Sunt mai bogata in cunostinte si prieteni minunati din toata lumea. Si mai plina de natura, frumos, firesc si un soi de normalitate de care uitasem. Mai plina de recunostinta si iubire. Cam asa cred ca sunt eu acum.