"Noaptea albă pentru zile negre", tabără de dezastre în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

Şi în acest an, Primarul Cristian Popescu – Piedone sprijină demersul iniţiat de Crucea Roşie România, privind organizarea unei tabere de dezastre în Rotonda Parcului Lumea Copiilor.

Activitatea va debuta sâmbătă, 13 septembrie a.c., cu începere de la orele 15.00, sub genericul „Noaptea albă pentru zile negre” şi are drept scop conştientizarea populaţiei faţă de intervenția în cazul producerii unor dezastre naturale.

Astfel, pentru o cât mai eficientă propagare în rândul populaţiei a măsurilor care trebuie adoptate în situaţii de urgenţă, organizatorii propun simularea unui cutremur de pământ, cât şi a producerii de inundaţii, în ambele cazuri efectele fiind dezastruoase, mulţi oameni pierzându-şi casele şi agoniseala de-o viaţă.

100 de voluntari ai Crucii Roşii Române, susţinuţi de personalităţi ale lumii artistice şi alte persoane publice, vor înnopta sub cerul liber, în tabăra de dezastre ce va fi amenajată în acest sens în Parcul Lumea Copiilor, în aceleaşi condiţii la care ar fi nevoiţi să se adapteze, în nefericita situaţie în care locuinţa le-ar fi distrusă în urma producerii unei calamităţi naturale.

Întreaga manifestare este dedicată românilor care au fost victime sau au avut de suferit în urma unor catastrofe naturale, petrecute de-a lungul timpului pe teritoriul României: inundații, secetă, caniculă sau cutremure de pământ.

Tabăra își așteaptă vizitatorii între orele 15.00-21.00, interval în care vor avea loc demonstrații de acordare a primului ajutor, tehnici de pregătire şi intervenţie în caz de calamităţi, ateliere de educaţie umanitară, cursuri de resuscitare, dar și măsurarea gratuită a tensiunii arteriale.

Pentru a imprima activităţii un caracter educativ – formativ, vor fi organizate ateliere de desene și jocuri tematice adresate copiilor, fiind totodată promovate reguli simple de igienă și de acordare a primului ajutor.

De asemenea, reprezentanții Biroului Management Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sectorului 4 vor oferi informaţii referitoare la modul de prevenire și gestionare a situațiilor care se pot ivi în cazul producerii unui cutremur sau al unui dezastru de amploare.

Tabăra va rămâne deschisă până în dimineaţa zilei de duminică, 14 septembrie a.c.