Turneul O harpă de poveste – ediţia 2022 se încheie pe 29 iunie, ora 19, la Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, unde va avea loc un recital avându-i ca protagonişti pe Adriana Cazacu – harpă, Petru Pane – clarinet, Oxana Corjos – pian. Programul va cuprinde lucrări diverse dedicate sau adaptate pentru această formula, de la Henry Purcell, până la Krzysztof Penderecki.

O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Între 16 şi 29 iulie, Turneul „O harpă de poveste” – ediţia a III-a a adus această călătorie în zilele noastre, printr-o serie de concerte susţinute de harpista Adriana Cazacu, căreia i se alătură pianista Oxana Corjos şi clarinetistul Petru Pane, în săli de concert din ţară, respectiv la Bistriţa, Deva şi Bucureşti şi cu o avanpremieră la Londra. Turneul „O harpă de poveste” aduce în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos.

Turneul O harpă de poveste ediţia a III-a a început pe 16 iunie la Institutul Cultural Român din Londra, Sala George Enescu şi a continuat pe 25 iunie la Sinagoga din Bistriţa şi pe 26 iunie, la Sala Pro Arte din Deva şi se încheie pe 29 iunie la Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti

Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse. Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944.

Prin proiectul O harpă de poveste ne propunem readucerea parfumului muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea cozilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.

Elementul care leagă neobişnuitul trio clarinet, harpă şi pian este reprezentat de readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod.

Itinerar

Adriana Cazacu – harpă

Oxana Corjos – pian

Petru Pane – clarinet

16 iunie, ora 19.00 – Londra, Institutul Cultural Român Londra, Sala George Enescu

25 iunie, ora 19.00 – Bistriţa, Sinagoga

26 iunie, ora 19.00 – Deva, Sala Pro Arte

29 iunie, ora 19.00 – Bucureşti, Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti

 Program muzical :

Henry Purcell – Ground, harpă solo

Krzysztof Penderecki – Preludiu pentru clarinet solo

Ch. W. Gluck – Orpheus’ Klage, pian solo

Franz Schubert – Die Zauberharfe, clarinet și harpă

Friedrich Smetana – Vltava (arr. Hans Trnecek) – harpă solo

Serghei Rachmaninov – Polka Italienne, pian la 4 mâini

Carmen Petra Basacopol – Pastoral Sonata pentru harpă solo

Francis Poulenc – Sonata pentru clarinet și pian

Bela Bartok – Dansuri românești (arr. Dan Dediu) clarinet, harpă, pian

Producător : Pro Contemporania

Cu sprijinul : JTI, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti

Organizatori locali : ICR Londra, Primăria Bistriţa prin Centrul municipal pentru cultură Bistriţa, Primăria Deva prin Centrul cultural Drăgan Muntean, Lanto Communication

Parteneri: Mediatrust, Radio România, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club.