window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');
  • Advertising4U.RO-advertising.and.media.solutions-Comunicate.de.presa.Info.Evenimente.Media.NEWS

Fundatia Calea Victoriei organizeaza miercuri, 13 martie, de la ora 19.00, fascinantul curs: O istorie a Seductiei din Antichitate pana in epoca contemporana.

Impreuna cu istoricul Monica Neatu vom descoperi, cu ajutorul unor tablouri și texte celebre, povești și realități trăite, vom afla o preistorie a cuplului si ne vom minuna în fața nonșalanței, inventivității și tabuurilor străbunicilor noștri.

Care au fost strategiile seducătorilor, din Antichitate până în epoca contemporană? Cum era privită de către societate și în ce măsură era acceptată sau condamnată? Care erau/sunt ritualurile secrete ale seducției și cum s-au metamorfozat de-a lungul timpului?

Iată întrebări care ne-au trecut prin minte, atunci când am descoperit povestea unor seducători celebri și istorioarele libertine ce le-au însoțit memoria. Dar istoria seducție rezidă, dincolo de anecdotic, într-o serie de gesturi, comportamente și atitudini umane care traduc o anumită mentalitate. Căutând să afle istoria seducătorului și a victimelor sale, istoricul descoperă codurile și credințele, mai mult sau mai puțin secrete, ale unei societăți.

O lume necunoscută ni se deschide în fața ochilor, atunci când privim o scenă galantă, relația masculinului cu femininul, rolul lor în societate, dar și în viața privată, toate aceste aspecte fundamentale ne sunt revelate de discursul, gesturile, regretele seducătorului/seducătoarei.

Temele celor trei ateliere sunt:

Sedinta 1 – 13 martie 2013. Antichitatea greco-romană și arta iubirii. Ce a simbolizat seducția pentru omul medieval? Amour courtois – de la imaginat la trăit.

Sedinta 2 – 20 martie 2013. Renașterea și o nouă imagine a seducției. Harta tandreții și pasiunile secolului XVIII. De la seducător la libertin: Don Juan, Casanova & co.

Sedinta 3 – 27 martie 2013. Paradoxurile epocii romantice. Flirtrul și jocurile societății. Secolul XX, o schimbare de paradigmă. Ce a mai rămas din mitul seducătorului/seducătoarei?

Lector: Monica Neatu

Data incepere: 13 Martie 2013; Ora curs: 19:00

Cost: 130 ron; Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 120 ron

Locul desfasurarii: Str Popa Soare 40, etaj 1 (in apropierea Rondului Pache Protopopescu si Biserica Sfanta Vineri-Blvd Corneliu Coposu)

Inscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

Go to Top