Advertising4U.ro-Comunicate-de-presa-Info-evenimente-Media-NEWSAsociaţia Română pentru Reciclare – RoRec revine cu a doua acţiune de colectare de deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE), in cadrul campaniei “Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare” în Bucureşti. Cu sprijinul partenerului Electrolux şi organizată în colaborare cu Primăria Sectorului 6, aceasta se va desfăşura sâmbătă, 26 mai.

Sambata, 26 mai, acţiunea de colectare din Sectorul 6 al Capitalei este cea de-a doua de anul acesta, derulată în Bucureşti. Anul trecut, doar în Sectorul 6, cetăţenii au adus la punctele de colectare, în cadrul celor două acţiuni din lunile iulie, respectiv octombrie, un total de aproape 24 tone DEEE.

Bucureştenii sunt aşteptaţi la punctele de colectare începînd de la ora 9.30. Programul în care se poate depune DEEE, la cele cinci puncte de colectare special amenajate enumerate mai jos, se încheie la ora 17.30.

Zona 1 – Drumul Taberei, Ghencea, Prelungirea Ghencea:

  1. Intersectie str. 1 Mai (Compozitorilor) cu Str. Brasov – Vis-à-vis de Billa (Dr.Taberei)
  2. Drumul Taberei la intersectie cu strada Romancierilor
  3. Cinema Favorit –  Str. Drumul Taberei, nr. 28
  4. Prelungirea Ghencea nr 32, in fata la Profi
  5. Bulevardul Timisoara vis -a-vis de Plaza Romania

Sunt aşteptaţi să depună toţi bucureştenii dornici să scape de echipamentele nefolositoare sau defecte, indiferent de sectorul în care locuiesc.

Beneficiază însă de preluarea gratuită de la domiciliu doar cetăţenii din Sectorul 6 care vor să scape de deşeurile foarte grele sau voluminoase. Pentru mai multe informaţii sau pentru programarea unui transport de la domiciliu, cetăţenii au la dispoziţie mai multe numere de telefon, după cum urmează: Romtelecom – 021.311.70.99, Vodafone – 0731.136.942, Orange – 0755.365.596, Cosmote – 0767.670.412. Apelurile vor fi preluate până sâmbătă, 26 mai, între orele 9.00-17.00.

Toţi deponenţii de DEEE vor fi înscrişi la o tombolă cu premii oferite de partenerul Electrolux, ai cărei câştigători vor fi extraşi la data de 2 iunie, la ora 19, la Primăria Sectorului 6. Premiile campaniei constau în electrocasnice Electrolux: 5 combine frigorifice, 5 masini de spalat rufe, 10 aspiratoare, 5 cuptoare cu microunde, 5 fiare de calcat şi 5 cafetiere.

Detaliile despre programul campaniei de mediu si regulamentul tombolei pot fi consultate pe www.rorec.ro. Totodata, ne gasiti si pe facebook.com/AsociatiaRoRec, pentru mai multe informatii despre campanii, despre colectarea DEEE si despre un mediu curat.

Peste un milion de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate, în 2011, în cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”, a Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec. Dacă, în 2010, campania s-a desfăşurat în 13 judete, în anul 2011, Asociatia RoRec a desfăşurat nu mai puţin de 220 de acţiuni în 39 de judeţe şi în sectoarele 4 şi 6 din Bucureşti la care au participat, în total, peste 66.000 de cetăţeni.

Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie colectivă non-profit având ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de electrocasnice cu activitate în România. Misiunea RoRec este de a contribui activ la realizarea obiectivelor europene pentru conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii umane, pentru utilizarea raţională a resurselor naturale, prin servicii complete de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi implicit prin reintroducerea de materii prime în sectorul economic.

Contact

Asociaţia RoRec

Isabelle Greger

Project manager

E-mail: isabelle.greger@rorec.org

Mobil: 0722 216 403