Avem câteva zile de foc pentru piața FX. Primul eveniment – și cel mai important- este reuniunea de azi a FOMC (Comitetul Federal pentru Piața Deschisă), la care e de așteptat ca Rezerva Federală a SUA să crească din nou dobânda de referință cu 25 de puncte de bază. Este prima dată când face acest exercițiu atât de des, din 2006 încoace. Este tot prima dată când mulți profesioniști din industria finanțelor trăiesc asta în viața lor de business – două creșteri în același trimestru. Mișcarea a fost “prinsă” în preț, dar acum rămâne de văzut care va fi viziunea Rezervei Federale și cum se va adapta piața la asta.

Aceasta este “marea necunoscută”… De asemenea, avem o săptămână interesantă și datorită faptului că dolarul se pregătește de doborârea unor recorduri, dacă mai slăbește mult. Ca și cum ne-am fi stabilit un prag superior, dar refuzăm să-l atingem până nu ne lovim de fund. Pe de altă parte, dacă primim un mesaj de consolidare de la Fed și vom vedea dobânzile la titluri de stat crescând și mai mult în America – cele pe 10 ani au ajuns la valoarea maximă pe ciclul lor de viață – s-ar putea să vedem un dolar tot mai puternic.

Asta așteptăm de la finalul săptămânii: să avem un fel de direcție în ceea ce privește dolarul. Între timp, mai avem și alte feluri de mâncare la masă… o reuniune G20 și întâlniri interesante între Trump și conducerea chineză de stat. De asemenea, orice declarație a șefului finanțelor americane ar putea influența major direcția dolarului. Așa că trebuie să fim cu ochii pe reprezentanții administrației Trump pentru a prinde orice șoaptă despre dolar.

Mâine avem nu mai puțin de patru reuniuni ale băncilor centrale, dintre care, deși toate sunt importante, m-aș concentra pe cea a Băncii Japoniei care trebuie să pună piciorul în prag pentru a menține politica de control a dobânzilor la titluri de trezorerie. Cele din SUA și de pe alte piețe care cresc au un impact negativ asupra yenului, de aceea e nevoie ca Banca Japoniei să insiste pentru un control mai riguros asupra obligațiunilor. Importantă e și reuniunea Băncii Angliei care va trebui să spună ceva legat de evoluția lieri sterline, care ar putea să se lupte curând cu valoarea de 1.20 versus dolarul american.

În ceea ce privește evoluția euro, e important ce se întâmplă în America – asta pentru raportul EURUSD – dar și ce se petrece pe scena politică olandeză, unde avem azi alegeri. Totul se joacă pe cartea lui Geert Wilders – iese sau nu câștigător? Va primi piața un impuls pozitiv – raportat la sentimentul pro-european, dacă se va dovedi că Wilders nu este atât de popular cum se anticipa?

Sau, dacă va obține un scor mai bun decât cel anticipat, cum va afecta acest lucru toată incertitudinea politică legată de viitorul euro? Pentru moment, sentimentul de pe piață pare unul pozitiv, așa că va fi foarte interesant să vedem ce se va întîmpla după aflarea rezultatelor alegerilor de azi.

Analiza de John Hardy, Head of FX Strategy / Saxo Bank

Despre Saxo Bank

 Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiții și tranzacționare multi-asset ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente și strategii de tranzacționare și investiții. De aproape 25 de ani, misiunea Saxo a fost să faciliteze accesul persoanelor particulare și instituțiilor la investiții prin tehnologie și expertiză.

Bancă licențiată și reglementată complet, Saxo permite clienților privați și instituționali să tranzacționeze cu ușurință asset-uri multiple cu ajutorul unui cont unic, de pe mai multe terminale, în mod continuu. Suplimentar, Saxo furnizează clienților instituționali – cum ar fi bănci sau brokeri – execuții multi-asset, servicii de prime brokerage și acces la tehnologia de tranzacționare.

Platformele tehnologice de tranzacționare premiate ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi și constituie baza tehnologică a peste 100 de instituții financiare din toată lumea.

Fondată în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1500 de angajați în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai și Tokio.

Advertising4U.ro Platforma de Promovare ONLINE Comunicate de Presa