Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal,  prezintă publicului, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român,  Uvertura operei Răpirea din Serai  KV 384  de W. A. Mozart şi Concertul pentru vioară, pian şi orchestră în Re major, K. Arh. 56/315f de W.A. Mozart/Philip Wilby, iar în partea a doua Simfonia nr. 7 in La major, op. 92 de Ludwig van Beethoven. Concertul, care face parte din stagiunea Filarmonicii „George Enescu”, îi va avea solişti pe violonistul Mincho Minchev şi pianistul Ludmil Angelov, doi muzicieni care desfășoară o prodigioasă carieră internațională.  Seara de la Ateneul Român este prefațată de o repetiţie generală cu public, de la ora 12.00, inclusă în cadrul ciclului educativ Clasic e fantastic.

Devenită un invitat tradițional, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va concerta, de asemenea, pe 13 martie 2022, de la ora 19.00, la Sala Teatrului din Ruse pentru a patra oară, în contextul Festivalului Internaţional March Music Days, festival aflat la ediția cu numărul 61. Interpreţi din opt ţări vor fi oaspeţii Festivalului March Music Days în acest an, muzicieni din Argentina, Germania, Franţa, România, Lituania, Rusia, Macedonia şi Bulgaria fiind aşteptaţi pe scena festivalului din Ruse, între 11 şi 27 martie. În acest an, festivalul are în program 19 evenimente oferite iubitorilor muzicii clasice, cuprinzând șapte programe orchestrale, zece camerale şi un spectacol de operă, repertoriul fiind concentrat asupra  aniversărilor anului din muzica europeană, precum Ravel, Debussy, Skriabin, Honneger.

Publicul din România și Bulgaria va avea așadar ocazia de a fi din nou în compania unor interpreți cu o înaltă performanţă artistică, Orchestra Română de Tineret fiind formată din tineri muzicieni români valoroși, proiect creat și condus de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu: „Bucuria de a împărtăși publicului emoția muzicii clasice este umbrită de evenimentele tragice din Ucraina. Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” a invitat la toate proiectele din această primăvară tineri muzicieni din Ucraina, care vor urca pe scenă alături de Orchestra Română de Tineret, pentru a transmite împreună un mesaj de pace și susținere pentru cei care suferă din cauza războiului”. 

Sâmbătă 12 martie 2022

Orchestra Română de Tineret
ora 12.00, Sala mare a Ateneului Român, repetiţie generală în cadrul stagiunii educative Clasic e Fantastic
ora 19.00 , Sala mare a Ateneului Român

Dirijor
CRISTIAN MANDEAL

Solişti
MINCHO MINCHEV  – vioară
LUDMIL ANGELOV  – pian

Program

Wolfgang Amadeus Mozart
Uvertura operei Răpirea din serai, KV 384

Wolfgang Amadeus Mozart / Philip Wilby
Concertul pentru vioară, pian şi orchestră în re major, K. Arh. 56/315f

Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 7, în la major, op. 92

Prețurile biletelor sunt:
Ora 12.00 : 20 lei
Ora 19.00Categoria I: 110 lei; Categoria II: 100 lei.

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul  www.fge.org.ro  – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis „cu participarea publicului conform legii; dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

Organizator:Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti

Partener: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine.