Parentime, cel mai cunoscut centru de parenting din România, anunță începerea unei noi sesiuni a Trainingului Părinților Eficace, primul program care dezvoltă abilitățile părinților de rezolvare a unui conflict cu câștig de ambele părți. Printre cursanți se numără și 25 de bloggeri din comunitatea de părinți, cărora Parentime le-a oferit posibilitatea de urma gratuit toate etapele trainigului. Valoarea totală a cursurilor finanțate de Parentime se ridică la 31.000 lei.

Am discutat cu bloggeri din comunitatea de părinți și le-am propus să participe în mod gratuit la Trainigul Părinților Eficace, cel mai faimos curs de parenting din lume. Douăzeci și cinci dintre ei s-au arătat foarte interesați de oferta noastră, așa că se vor alătura celorlalți cursanți, pentru a descoperi împreună idei de comunicare și metode de educație inedite și eficiente. Anul trecut am oferit gratuitatea cursurilor unui grup de consilieri școlari, iar experiența colaborări a fost peste așteptări.” a declarat Iulia Zamfir, Managing Partner – Parentime.

Trainingul Părinților Eficace este prezent in peste 50 de țări și a avut până acum peste 7 milioane de participanți. Modelul prezentat s-a dovedit a fi universal aplicabil, indiferent de background-ul cultural, rasă, sex, nivel de educație, statut economic sau religie.

Trainingul Părinților Eficace se desfășoară în 9 sesiuni săptămânale a câte 3 ore fiecare. Cursurile au loc în fiecare luni, între orele 19:00-22:00. Prețul unui pachet complet de curs este de 1000 lei + TVA. Plata plata cursului de face din a doua ora de curs si se poate face integral, fie in 2 rate.

—–

Înființat în 2008, Parentime s-a născut din dorința de a acorda părinților un set de instrumente necesare pentru a face din experiența de părinte o experiență plăcută și relaxată. Pentru că a fi parinte este cel mai dificil ”job” al vieții și nu ar trebui să fie singurul pentru care să nu ai o pregătire formală.

Parentime este reprezentant exclusiv în România al Fundaţiei Gordon Training International.

Fundaţia Gordon Training International este o companie de training renumită în lume, înfiinţată de psihologul Thomas Gordon, care are ca misiune echiparea oamenilor din întreaga lume cu aptitudini de comunicare democratică şi rezolvare de conflict cu câştig de ambele părţi.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați.

Iulia Zamfir/ 021 330 33 85 / office@parentime.ro  

Go to Top