Bucuresti, 13 mai, 2010 – Saptamana aceasta au fost anuntate cele patru start-up-uri selectate sa intre in programul Start&Grow, care ofera acces gratuit la resurse de business timp de opt luni.

In cele aproximativ trei saptamani de inscrieri in program (7 aprilie – 30 aprilie 2010), au aplicat la Start&Grow 208 antreprenori din toata tara, dintre care 193 au reprezentat inscrieri relevante. Dintre acestea, 75 de start-up-uri au provenit din domeniul serviciilor, 70 din IT, 36 din productie si 12 din retail.

In prima etapa de selectie au fost eliminate afacerile care nu indeplineau criteriile de eligibilitate de baza (sa nu fie mai vechi de sase luni; sa nu fie doar idei, ci proiecte serioase de business; sa aiba banii necesari lansarii afacerii; sa inceapa activitatea indiferent daca exista programul Start&Grow sau nu).

Apoi am rafinat selectia in functie de: experienta profesionala a celui care lanseaza afacerea; echipa pe care se bazeaza; existenta unui model clar si coerent de a face bani; potentialul de business; obiectivele pentru 2010 si cat de realiste sunt acestea; scalabilitatea afacerii.

Companiile care au indeplinit aceste conditii au fost diferentiate in functie de inovatie si de capacitatea afacerii de a influenta in bine mediul in care traim sau lucram.

Bacania Veche, start-up-ul selectat din domeniul retail este lansat de Marius Tudosiei si reprezinta un concept de magazin unde se vand doar produse naturale, care provin atat de la furnizori din tara, cat si din strainatate. Marius este pasionat de gatit si cunoaste foarte bine piata pe care activeaza. Bacania nu va fi doar un magazin, ci acolo se vor tine si ateliere de gatit, workshop-uri pe teme culinare/alimentatie sanatoasa etc.

Din domeniul IT a fost selectat proiectul Kenubi, al fratilor gemeni Bogdan si Razvan Hobeanu. Cei doi dezvolta o solutie care sa le permita calculatoarelor sa cunoasca mai mult despre fisierele cu care lucram, pentru a ni le putea oferi atunci cand avem nevoie de ele. Este o solutie ce reprezinta o noua modalitate de a gasi/salva/organiza documentele pe un calculator. Bogdan si Razvan au 24 de ani, insa lucreaza in domeniu din clasa a X-a iar in clasa a XII-a castigau primul lor client international.

Din pacate, in domeniul productiei, niciuna dintre inscrieri nu a indeplinit toate criteriile de eligibilitate. Astfel, am stabilit sa nu alegem un start-up activ pe acest segment si sa alegem doua afaceri din domeniul serviciilor.

Una dintre aceste afaceri este Measure and go, lansata de Marius Dan, care ofera un serviciu de realizare de costume si camasi barbatesti la comanda. Functioneaza deja de cateva luni si se pozitioneaza pe segmentul mediu al pietei. Marius a lansat afacerea pentru ca el avea nevoie de acest serviciu. Costumele nu sunt facute de el, ci realizarea acestora este externalizata. Experienta lui profesionala este in domeniul turismului, insa are bine pus la punct conceptul afacerii si isi cunoaste foarte bine concurenta.

Cel de-al doilea start-up din servicii apartine sotilor Alexandra si Stelian Sarlea. Asteco Lifestyle se va deschide in Cluj-Napoca si este destinat persoanelor interesate de un stil de viata sanatos. Start-up-ul sotilor Sarlea este un centru de servicii integrate de diagnostic si tratament al sindromului metabolic si al bolilor de nutritie. Stelian este absolvent de medicina iar Alexandra are experienta in zona de marketing si project management.

Luna mai va fi prima luna in care start-up-urile vor avea acces la serviciile si produsele oferite in cadrul programului. In luna iunie va fi realizat primul follow-up cu cei patru antreprenori. Pe toata durata programului, dezvoltarea afacerilor selectate va fi observata de echipa startups.ro iar problemele cu care se confrunta antreprenorii si solutiile gasite vor fi impartasite comunitatii de business prin intermediul unor articole dedicate, publicate pe startups.ro/startandgrow.

In perioada mai – decembrie, vor avea loc intalniri lunare, in care se vor aborda teme legate de lansarea si dezvoltarea unei afaceri. Accesul la aceste intalniri este gratuit si deschis si altor antreprenori in afara celor din program, dar se va face pe baza de invitatie din partea startups.ro.

In luna decembrie va fi organizata Gala Start&Grow 2010, eveniment la care vor fi prezentate conculziile programului.

——————————————————————————————————————————————————–
Start&Grow este un program lansat de startups.ro impreuna cu Microsoft pentru a sustine dezvoltarea unor afaceri promitatoare, oferindu-le gratuit cele mai bune resurse de business.

Start-up-urile selectate au acces la un numar lunar de ore de consultanta de specialitate, resurse operationale si intalniri de networking in care primesc sfaturi legate de diverse aspecte ale afacerii lor.

Echipa Start&Grow care ii va sprijini pe antreprenori este formata din: Microsoft Romania; Gabriela Lungu, The Practice; Radu Georgescu, GECAD; Radu Tudorache, M Grup; Eusediu Margasoiu, The Network; George Butunoiu, GB Consulting; Mihai Stanescu, RoCoach; Salans; Kerten; Accelera; ABC Training Consulting; R&M Audit; Hostway; portalul de business MONEY.ro; Bucharest Hubb.

Start&Grow este realizat cu sprijinul TreeWorks, Hotnews.ro, Italics, Zelist.
———————————————————————————————————————————————————
startups.ro este un proiect independent de publishing lansat la inceputul anului 2008 si destinat celor care vor sa inceapa o afacere, dar si antreprenorilor care au propria companie si vor sa o dezvolte in continuare.
———————————————————————————————————————————————————

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa luati legatura cu:
Oana Caltea
Coordonator comunicare
startups.ro
Mobil: 0727.480.864
Tel: 0314.278.192
oana.caltea@startups.ro