Pe lângă agenda culturală şi sportivă, Sibiul va avea şi o agendă a comunităţii

Agenda culturală şi agenda sportivă a municipiului Sibiu au făcut diferenţa în viaţa comunităţii sibiene. Prin aceste două instrumente municipalitatea a reuşit să încurajeze operatorii culturali şi sportivi, să îi sprijine financiar şi astfel, să contribuie la construirea unei vieţi culturale foarte bogate şi variate şi a unor evenimente sportive care să încurajeze deopotrivă publicul larg, dar şi sportivii de performanţă.

Din 2015 Sibiul va avea şi Agenda Comunităţii.

Ce este Agenda Comunităţii? Este instrumentul prin care municipalitatea poate să sprijine asociaţiile non-profit prin alocarea de fonduri pentru activităţi de dezvoltare a comunităţii locale, nonprofit, de interes general. Pentru anul 2015 au fost alocaţi 500.000 de lei pentru a finanţa proiectele ce vor fi selectate.

De ce? Pentru că asociaţiile non-profit din Sibiu se dovedesc foarte active şi au arătat o dorinţă foarte clară de a contribui pozitiv în viaţa comunităţii. Este modul Primăriei Sibiu de a încuraja dezvoltarea comunităţii prin proiecte de care beneficiază sibienii şi care aduc comunitatea laolaltă.

Cum se pot depune proiecte? Agenda Comunităţii a fost gândită să se plieze pe trei dintre temele stabilite de Ghidul de Dezvoltare al Municipiului Sibiu:

–         Sibiu – oraş inovativ şi prosper

–         Sibiu – oraş verde şi responsabil

–         Sibiu – oraş al comunităţilor

Cele trei direcţii se constituie ca trei programe în cadrul cărora operatorii pot depune proiecte. Mai concret, se pot depune proiecte care promovează voluntariatul, proiecte care vizează diversificarea ofertei de servicii şi dotări destinate petrecerii timpului liber în oraş, dar şi în cartiere, creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice prin implicarea acestora în activităţi de tip recreativ, crearea de micro-comunităţi ce generează un impact pozitiv asupra identităţii oraşului sau asupra sentimentului de apartenenţă locală, creşterea numărului de deplasări şi a siguranţei în deplasarea cu bicicleta, extinderea şi protejarea zonelor verzi, proiecte de conştientizare şi educare a populaţiei, încurajarea educaţiei vocaţionale şi a educării prin expunerea constantă la diferite forme de cultură formală sau non –formală, exploatarea potenţialului regional în definirea unor oferte turistice integrate şi promovarea acestei oferte turistice prin noile tehnologii de comunicare.

Nivelul finanţării. Pentru ca suma totală alocată să sprijine cât mai multe proiecte, ghidul de finanţare precizează că fiecare proiect poate primi co-finanţare de maxim 35.000 de lei. Contribuţia operatorului în finanţare va fi de minim 10%.

Acest proiect va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din luna martie.

Comenteaza