PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță numirea Silviei Petre în funcția de HR Director PepsiCo East Balkans, începând cu data de 1 martie 2024. Silvia îi va raporta Innei Yakovchuk, CE HR SR Director, marcând astfel o nouă etapă în evoluția strategică a departamentului de resurse umane în regiunea Balcanilor de Est.Top of Form
Cu o experiență vastă în domeniul resurselor umane, acumulată în peste 15 ani de carieră, Silvia a dovedit competențe remarcabile în diverse domenii, contribuind semnificativ la dezvoltarea businessului. A avut roluri importante în gestionarea compensațiilor și beneficiilor, și mai târziu în colaborarea strategică pentru funcțiunea Comercială, și cel mai recent pentru departamentul de Marketing și Insights la nivelul Europei Centrale.
În noua sa poziție, Silvia Petre va coordona strategia privind planificarea și dezvoltarea potențialului celei mai valoroase resurse a PepsiCo – Oamenii (People of PepsiCo), gestionând strategia de dezvoltare a talentelor și îmbunătățirea eficienței operaționale în regiune. Obiectivul ei este să promoveze un mediu de lucru incluziv și să sprijine creșterea sustenabilă a PepsiCo în regiunea East Balkans.
„Sunt încântată să preiau acest rol și să contribui la consolidarea culturii organizaționale PepsiCo. Pe tot parcursul meu în cadrul companiei am avut oportunitatea de a fi implicată în proiecte cu impact semnificativ și de a colabora cu profesioniști extraordinari. Suportul pentru o dezvoltare accelerată și provocările pe care le-am întâmpinat au fost esențiale și au susținut constant evoluția mea în carieră. Împreună cu echipa, voi continua să construim un mediu în care fiecare coleg să se simtă valorizat, motivat și pregătit să facă față provocărilor viitoare, susținând astfel succesul și creșterea continuă a companiei.”, a declarat Silvia Petre.
Silvia preia responsabilitățile de la Annie Griffith-Swain, care a coordonat departamentul de HR în ultimii doi ani și care a contribuit la accelerarea agendei de talent management și dezvoltare profesională a PepsiCo prin proiecte precum EB Leaders Forum sau Frontline Managers Academy.
Despre PepsiCo
Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat o cifră de afaceri de peste 91 de miliarde dolari în 2023, adusă de un portofoliu de alimente și băuturi care include Lay’s, Doritos, Cheetos, Gatorade Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker și SodaStream. Portofoliul PepsiCo este alcătuit dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, incluzând numeroase branduri iconice ce generează fiecare, anual, peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail. Principiile PepsiCo sunt în linie cu viziunea noastră de a fi lider global în industria alimentară și de băuturi răcoritoare conform conceptului Winning with PepsiCo Positive (pep+). pep+ este transformarea noastră strategică completă, care pune sustenabilitatea și capitalul uman în centrul modului în care vom crea valoare și creștere, prin operarea în limitele planetare și inspirând schimbări pozitive pentru planetă și oameni. Pentru mai multe informații accesați www.pepsico.com și urmăriți canalele Twitter, Instagram, Facebook, și LinkedIn @PepsiCo.