După ce în 2018 a petrecut aproape 90 de ore în cursa care alergătorii înconjoară Insula Gran Canaria pentru a finaliza concursul, un ultramaratonist român a revenit la ediția din acest an a competiției spaniole pentru a reuși un rezultat de timp cu diferență de aproape o zi și o clasare îmbunătățită cu 33 de poziții.

Pentru amatorii de trasee de alergare mai lungi de 100 de mile (170 de km), “oferta” de concursuri din Europa este relativ limitată, printre cele mai populare curse de anduranță pe aceste distanțe numărându-se: Spartathlon (246 km, Atena-Sparta, în Grecia), Ultrabalaton (220 de km, împrejmuirea lacului Balaton, în Ungaria), UTMB (înconjurul masivului Mont Blanc în alergare), TDG (Tor des Géants, o cursă în care alergătorii traversează 4 masive montane, de-a lungul a 330 de km).

Transgrancanaria este un concurs de alergare cu o evoluție continuă de la prima ediție (2003), fiind o competiție de alergare montană care se desfășoară în Insulele Canare (Spania, Gran Canaria). Dacă la prima ediție doar 65 de sportivi au luat startul cursei, la ediția din acest an peste 4.500 de participanți s-au regăsit pe listele de înscriși, insula din Vestul Africii devenind pentru câteva zile epicentrul trail runningului la nivel mondial.

Cea mai dificilă probă a concursului este cursa Transgrancanaria 360°, al cărei concept, așa cum a fost gândit de organizatori, presupune înconjurarea insulei în alergare, pe un traseu având distanța de 260+ de kilometri și o diferență pozitivă (cumulată) de nivel de peste 13.000 de metri. Cursa reprezintă o provocare individuală, desfășurată în regim de auto-gestionare. Competiția trebuie finalizată înainte de limita de timp de 100 de ore, iar participarea la această provocare este strict individuală (orice ajutor extern în afara punctelor de control este strict interzis și duce la eliminarea din concurs). Este nevoie ca participanții să stăpânească anumite abilități pentru a fi acceptați în cursă: orientare, capacitatea de a se adapta la schimbările drastice ale condițiilor meteorologice, capacitatea de a asista alți alergători în caz de urgență. Toleranța la oboseală, la lipsa somnului și alimentației, sunt de asemenea atuuri necesare participanților.

La startul acestei curse s-au aliniat sportivi având media de vârstă de peste 45 de ani, iar mezinul cursei, un ultramaratonist din România, Claudiu Belețoiu (27 de ani, unul dintre cei mai tineri ultramaratoniști de la noi din țară), a reușit o clasare pe locul 11, cu un timp de 68 de ore și 4 secunde, sportivul român înregistrând un rezultat net superior prestației sale din anul anterior (când s-a plasat pe locul 44, cu timpul de 89:17:38). Claudiu a luat startul concursului Miercuri, 20 Februarie, la ora locală 9.00. Dacă pe listele de înscriși figurau la start 88 de sportivi, doar 56 dintre aceștia au trecut linia de finish în termenul limită de 100 de ore, competiția încheindu-se Dumincă, 24 Februarie. După aproape trei nopți consecutive private de somn, înfruntând dificultatea unui traseu nemarcat, diferențe de temperatură de până la 30°, porțiuni de kilometri întregi care au presupus alergare pe suprafețe și în condiții neprielnice (vegetație compusă din cactuși, canale cu apă rece, porțiuni de creastă deschisă, albii de râu secate și pline de bolovani, coborâri abrupte), Claudiu a reușit să treacă linia de finish din Maspalomas în 68 de ore și 4 secunde, după ce a parcurs o distanță de aproape 290 de km înregistrată cu propriile sisteme de monitorizare. Am alergat primii 100 de km cu Luca Papi, câștigătorul ediției din acest an și al celei din 2017, Luca fiind unul dintre atleții de anduranță pe care îi apreciez foarte mult. Acest aspect m-a ajutat să observ în timp real ce face bine o elită într-o astfel de cursă. Fiind la a treia experiență de alergare pe insulă, m-au surprins și de data aceasta pozitivitatea și ospitalitatea locuitorilor de pe insulă (pe parcursul cursei am primit enorm de multe încurajări de la localnicii întâlniți pe traseu). Pentru o cursă de asemenea lungime și dificultate, este cel mai bun rezultat al meu de până acum și sunt foarte bucuros de prestația mea. Recomand pasionaților de alergare pe distanță lungă să treacă pe lista de dorințe participarea la acest super concurs”, a spus Claudiu Belețoiu.

România a avut patru reprezentanți la această probă, Miercurea trecută plecând de la start și Adrian Toma (finisher în 73:31:30), Mihai Șerban (finisher în 80:57:49) și Cristina Vasilescu (finisher în 89:57:11).

Pentru Claudiu, cursa nu a reprezentat doar o încercare personală de a-și depăși limitele și de a înregistra un rezultat mai bun decât cel obținut în 2018, ci și un prilej de a susține o cauză umanitară: sprijinirea altor alergători pentru continuarea carierei sportive, participând la campania propusă de ONG-ul TOTUL ESTE POSIBIL, prin programul TOTUL PENTRU SPORT. Inițiativa își propune ca anual să susțină 10 sportivi cu obiective mari să își finanțeze echipamentul, costurile de înregistrare la concursuri sau alte cheltuieli logistice generate de participarea la competiții.  Campania a reușit să acumuleze până în prezent peste 3.000 de lei, iar donațiile sunt deschise în continuare pe platforma de fundraising online Galantom: https://bit.ly/2H0ckiF, precum și direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

În afară de reușita celor 4 sportivi la cursa de +260 de kilometri, alți 28 alergători români au finalizat probe diferite în cadrul Transgrancanaria, probe pe distanțe cuprinse între 30 și 128 de km, rezultatele lor putând fi consultate aici  http://www.transgrancanaria.livetrail.run/coureur.php. S-au remarcat sportivii:

Andrei Ivănescu Gliga (participare la proba de maraton și clasare pe poziția 11 la open și 5 la categorie, cu timpul de 03:18:18)

Natalia Zbîrnea (participare la proba de 67 de km și clasare pe poziția 37 la open și 4 la categorie, cu timpul de 07:56:28)

Cristian Ione Manole (participare la proba de 128 km și clasare pe poziția 20 la open și 12 la categorie, cu timpul de 16:20:45)

Pentru participarea la cursa din Gran Canaria, Claudiu a fost sprijinit de HONDA România, companie care susține performerii și obiectivele ambițioase legate de mișcare. Claudiu Belețoiu și-a început cariera de alergător amator la 22 de ani, în Octombrie 2013. În 2018 a alergat 4 curse de ultra, cumulând peste 600 de kilometri, înregistrând un număr de peste 3.500 de kilometri în atrenamente și competiții. Ca obiective următoare, sportivul are în plan o cursă de peste 300 de kilometri în toamna acestui an (Tor des Géants, la care așteaptă tragerea la sorți), un ultramaraton în jungla amazoniană (Jungle Marathon), iar în 4-5 ani își dorește să ajungă să alerge 1.000 de kilometri dintr-o singură etapă (nu în sistem multi-stage).

Din anul 2015, Claudiu Belețoiu ajută alergătorii începători să se inițieze în acest sport, prin intermediul întâlnirilor de alergare de Joi dimineața (6.00 AM, pe stadionul Dinamo), programul său de antrenament pentru alergare SUNT ÎN FORMĂ (sunt-in-forma.ro) fiind urmat până în prezent de peste 1.000 de persoane.