Piețele financiare ale României și Europei – o problemă de încredere?

  • Piețele financiare ale României și Europei – o problemă de încredere?

Piețele financiare ale României și Europei – o problemă de încredere?

Analiza de Laurențiu Nedelcu, Manager pentru Europa Centrală și de Est, Saxo Bank

Multă lume din zona financiar bancară m-a întrebat cum privește Saxo Bank performanțele Bursei românești pe semestrul I al 2016, având în vedere rezultatele oficiale comunicate, care plasează România în zona de ”roșu”, de scădere. În contextul general european, -7.6% – cât a scăzut indicele BET – nu este deloc rău. Dacă ne uităm în curtea vecinilor de mai la vest, evoluția de la 1 ianuarie 2016 până în prezent,  avem aproape -23% în Italia, -8-10% în Spania; Franța și Germania sunt între -5% și -1%, încă în teritoriu negativ, până și Danemarca e tot în aceeași zonă.

Marea Britanie este la +10-12%, dar asta doar pentru că lira a intrat la apă foarte puternic, așa că raportat la EUR sau USD, imaginea nu mai este atât de pozitivă.

Piețele în generale sunt afectate acum de lipsa de încredere – pe de o parte băncile europene au suferit foarte puternic și continuă să sufere, unele sunt la cotații minime record, pe de altă parte avem și Brexit-ul care a aruncat un cocktail Molotov asupra piețelor în general, nu doar cele europene, plus ați factori potențiali de disrupție – alegerile iminente din SUA, schimbările de guverne precum cea din Marea Britanie care tocmai își promovează noul premier etc. Vești proaste și de peste ocean unde indicatorii de stres sunt la niveluri elevate, iar buluceala către instrumente sigure precum certificatele de trezorerie SUA continuă în rândul investitorilor profesionali/instituționali.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

Comparativ cu alte țări din regiune, Bursa de la București a trecut cu bine peste hopul Brexit. Lăsând asta la o parte, nivelul de capitalizare bursieră și volumele de tranzacționare rămân anemice, departe de țări precum Polonia, Ungaria dacă ar fi să ne comparăm cu vecinii mai apropiați. România are creștere economică sănătoasă văzută în contextul european, însă această creștere nu a reușit încă să dea imboldul suficient pentru o transformare a bursei de valori într-una modernă, dinamică, lichidă, care bineînțeles ar reprezenta un catalizator adițional pentru aceeași creștere economică și atragerea unor sume considerabile de la investitorii străini care momentan privesc BVB cu rezervare.

Despre Saxo Bank

 Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiții și tranzacționare online multi-asset ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente și strategii de tranzacționare  și investiții.

Bancă licențiată și reglementată complet, Saxo permite clienților privați și instituționali să tranzacționeze cu ușurință asset-uri multiple cu ajutorul unui cont unic, de pe mai multe terminale, în mod continuu.

Platformele tehnologice de tranzacționare premiate ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi și constituie baza tehnologică a peste 100 de instituții financiare din toată lumea.

Saxo oferă, de asemenea, servicii bancare tradiționale prin intermediul Saxo Privatbank în anumite piețe.

Fondat în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are 1500 de angajații în 25 de birouri de pe cinci continente.

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!

2016-07-14T12:40:29+03:0014 iulie 2016|Categories: Stiri de BUSINESS|Tags: , , |