Aplicația mobilă de e-learning Fluxy folosește inteligență artificială pentru a face procesul de învățare mai ușor și mai eficient pentru elevii din ciclul gimnazial. Astfel, accesarea lecțiilor direct pe telefonul mobil sau tabletă într-un flux de pași – unități de 2-3 minute, care prezintă informația într-un mod concis prin clipuri video, conținut audio, întrebări, imagini și text în fraze scurte -, ajută la fixarea solidă a materiei școlare, stimulând totodată învățarea logică și gândirea pe cont propriu. Lansată în septembrie 2021, aplicația Fluxy este folosită deja de peste 3.000 de utilizatori ai platformelor Android și iOS, urmând ca până la sfârșitul acestui an să ofere conținut relevant și pentru elevii de liceu.

„Povestea Fluxy a început în vara lui 2020. Am înțeles imediat, în contextul pandemiei de COVID-19, necesitatea crescută pentru servicii educaționale online. Pandemia a accentuat problemele sistemului de învățământ din România, iar rezultatele se văd deja: foarte mulți elevi deconectați și dezinteresați, părinți care caută soluții alternative pentru suplimentarea educației din școală și sute de mii de profesori care nu știu cum să interacționeze cu elevii nativi digital. Nevoia este deci una acută. Cum aveam deja o echipă specializată pe proiecte educaționale, cu care am lucrat la platforma ClickEdu, și ne cunoaștem de ani buni, am schițat în linii mari proiectul, am împărțit responsabilitățile și am trecut la treabă. De la idee până la lansare a trecut mai bine de un an”, povestește George Hâncu, CEO și founder, cum a apărut ideea dezvoltării aplicației.

Fluxy este soluția educațională digitală de ultimă generație care își propune să să rezolve problema lacunelor din educația elevilor, servind drept un partener de învățare personalizată pentru fiecare copil și ajutând părinții și profesorii să se implice, în felul lor.

Strict tehnic, aplicația Fluxy introduce un sistem revoluționar de navigare în flux, care permite oricărui elev să învețe în propriul ritm, fără stres și grabă. Lecțiile, corelate cu programa școlară a fiecărui an de studiu, sunt împărțite în pași mici și ușor de învățat, respectând principiile actuale de microlearning, așa cum le definesc ultimele studii în domeniu, la nivel european. Totodată, Fluxy oferă profesorilor colaboratori posibilitatea de a obține venituri suplimentare construind și publicând, direct către device-urile mobile ale elevilor, lecții de 15-20 minute.

Creată cu expertiza unei echipe compuse din șase oameni, specialiști în IT, software development, UX&UI, educație digitală și fonduri europene, plus peste 300 de profesori colaboratori, Fluxy atrage acum lunar în medie 300-400 de noi utilizatori. Dezvoltarea aplicației a necesitat investiții de peste 300.000 de euro până în prezent,  iar investiția estimată pentru consolidarea aplicației pe piața din România depășește un milion de euro.

„Pașii sunt legați de sistem între ei în funcție de gradul de relevanță pentru pasul actual, ajutând elevul să aprofundeze cunoștințele sau să se testeze răspunzând la întrebări, dacă vrea. El poate completa lecții în modul liniar, pentru a obține un scor, iar atunci când are neclarități la un pas sau dorește să afle mai multe, poate intra într-un flux de pași similari, întorcându-se la lecții când consideră că a înțeles ce trebuie. Deși au fost și mici sincope, am fost primiți cu entuziasm de către toți actorii implicați în educația secundară”, explică George Hâncu.

În opinia lui, nu există o alternativă la Fluxy pe piața mobila locală, ci avem „doar platforme web învechite, cu content liniar și prea puțin interactiv. Elevii nativi digital nu vor să stea în fața unui laptop, pe scaun, ei stau pe telefonul mobil și navighează în flux, sar de la o noțiune la alta și fac legături între ele în propriul ritm. Au deci nevoie de un algoritm care să le sugereze content relevant, rapid și ușor de digerat, într-un format pe care ei îl înțeleg. În altă ordine de idei, profesorii ne spun cât de necesare sunt platformele mobile-enabled, părinții se bucură că pot fi implicați on-the-go, iar elevii pot face lecții oricând și de oriunde”.

Orice elev înregistrat în aplicație poate accesa lunar un număr de pași gratuiți, accesul nelimitat la serviciile Fluxy fiind disponibil pe bază de abonament lunar de familie, în valoare de 59,99 de lei, pentru părinți (1-5 elevi) și abonament de clasă, destinat profesorilor care vor să ofere platforma unui grup de elevi, pentru a le urmări progresul (1-35 elevi) – 159,99 lei.

În perioada următoare, obiectivul declarat al fondatorului Fluxy este de consolidare a poziției de piața locală, lărgirea orizontului audienței, dar și a tipului de clienți. „Anul acesta dorim să atragem cât mai mulți useri.

Vrem să aducem Fluxy în școli, să livrăm statistici avansate despre elevi, utile atât la nivel individual, cât și local sau național, și am început deja să lucrăm cu sute de profesori, pe care-i pregătim pentru un viitor digital. Vrem să fim fully AI-enabled până la sfârșitul lui 2022. Sperăm să accesăm și fonduri EIC Horizon, unde suntem calificați deja în a doua etapă și să lansăm prima rundă alături de SeedBlink, platforma de investiții în startup-uri tech europene cu cea mai rapidă creștere. Pe viitor, dorim să câștigăm o poziție dominantă în acest emerging market de mobile EdTech, pentru început în România și apoi în Europa”, precizează George Hâncu.

Fluxy  este unul dintre cele trei proiecte câștigătoare ce fac parte din a treia ediție a acceleratorului Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar, prin care startup-uri și ONG-uri primesc mentorat, resurse și finanțare pentru a dezvolta soluții tech care contribuie la wellbeing-ul copiilor.

Despre Fluxy

Fluxy – Școala de Buzunar este un start-up în domeniul soluțiilor IT educaționale al cărui obiectiv este să asigure un mediu prietenos și eficient de învățare, având în spate un algoritm special conceput pentru a oferi elevilor o experiență de învățare fluidă, plăcută și eficientă. Elevul poate parcurge pașii unei lecții liniar (sistemul tradițional de învățare) sau poate alege să navigheze într-un flux de pași similari, învățând prin comparații, exemple și situații interconectate. Aplicația Fluxy poate fi descărcată gratuit prin intermediul platformelor Google Play și App Store. Abonamentele Fluxy oferă multiple beneficii pe termen lung, precum urmărirea detaliată a activității și performanțelor elevilor.