Posibilitatea unei crize severe: 50% – Totul se poate termina foarte prost…

Tensiunile globale se intensifică tot mai mult de la o zi la alta, alimentate de politicile nesăbuite ale unor lideri nesăbuiți. Războaiele economice de tip dinte pentru dinte și agendele ce satisfac doar interese personale pun în pericol economia globală.

Intrăm într-una din cele mai periculoase perioade pentru economia globală de la căderea Zidului Berlinului din 1989 încoace. „Războiul economic”, care nici măcar nu ar fi trebuit să aibă loc, este acum pe prima pagină a ziarelor în fiecare zi. Obtuzitatea guvernelor lumii este incredibilă și, dată fiind istoria războaielor comerciale, extrem de alarmantă.

Există trei căi posibile de aici:

  1. O criză ‘blândă’ în care SUA, China și Europa ajung toate la niveluri tarifare mari, dar se opresc fără a crea de-a dreptul „ziduri” – probabilitate: 25% .
  2. O criză mai severă cu tensiuni comerciale ce escaladează până alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, pe 6 noiembrie și după aceea (când președintele Trump trebuie să arate electoratului său fidel că respectă promisiunile de „a obține o înțelegere mai avantajoasă pentru SUA”) – probabilitate: 50% .
  3. O mișcare echivalentă cu Legea Tarifară Smoot-Hawley din iunie 1930 – probabilitate: 25%.

A se observa că fiecare dintre aceste scenarii conduce la o creștere globală mai mică! Nu există învingători în războiul comercial, iar tendința indică în direcția greșită deoarece agendele naționaliste erodează statutul cadrelor instituționale globale.

Istoria ne învață că toate acestea se pot termina rău. Cel mai grav exemplu este Legea Smoot-Hawley din SUA din 1930, ce a crescut tarifele cu 45% pentru peste 20 000 de bunuri importate. Legea s-a născut din promisiunea electorală de a proteja fermierii americani ce reprezentau 25% din populația SUA înainte de Marea Depresie. Efectele acestei legislații dezastruoase au fost imediate:

  • Mai 1929: Smoot-Hawley trece de Cameră; prețurile acțiunilor scad la 191 puncte.
  • 19 iunie 1929: Republicanii din Senat revizuiesc legea; piața se redresează, atinge un vârf de 216 pe 3 septembrie.
  • 21 octombrie. Senatul adaugă tarife importurilor non-agricole; crahul bursier din Joia Neagră.
  • 31 octombrie. Candidatul la președinție Hoover susține proiectul; străinii încep să retragă capitalul.
  • 24 martie 1930. Senatul trece proiectul de lege; acțiunile scad.
  • 17 iunie 1930. Hoover semnează proiectul de lege care intră în vigoare; acțiunile se prăbușesc la 140 în iulie.

Comerțul global a scăzut cu 65% în urma Legii Smoot-Hawley. Exporturile SUA au scăzut de la 7 miliarde $ în 1929 la 2,5 miliarde $ în 1932, iar exporturile agricole au scăzut cu două treimi. În mod ironic, prețurile grânelor s-au prăbușit, sărăcind milioane de fermieri.

În 1989, Francis Fukuyama a scris celebrul eseu „Sfârșitul istoriei și ultimul om”. Argumentul său, în contextul destrămării imperiului sovietic și al protestelor de la Tienanmen, era că victoria democrației liberale occidentale era asigurată pe măsură ce „istoria … părea să culmineze în libertate: guverne alese, drepturi individuale, un sistem economic în care capitalul și forța de muncă circulă cu o supraveghere relativ modestă din partea statului”.

Dar argumentele lui Fukuyama nu se țin prea bine după atâția ani. Când a apărut globalizarea, au început să se vadă fisurile din modelul economic. Mulți vor spune că globalizarea este determinată de tehnologie; internetul ia locul granițelor și astfel creează economii de scară și transparența prețurilor. Teoria standard a comerțului ne învață că, deși comerțul poate veni cu creștere agregată și venit, poate, de asemenea, produce învingători și învinși.

Dacă învinsul este o economie mare sau o mare putere politică, acestea pot impune restricții – tarife, de exemplu – pentru a contracara dezavantajul competitiv.

Ceea ce face ca chestiunile comerciale să fie mai dificile astăzi este faptul că valutele nu mai urmează căile pe care dinamica contului curent sugerează că ar trebui să le urmeze. O țară ce are un surplus de cont curent ar trebui să aibă parte de o monedă mai puternică / în creștere, dar în lumea de azi economiile cu un surplus mare de cont curent caută toate să evite întărirea monezii față de standardul global al dolarului pentru a-și menține competitivitatea și pentru a evita riscul de deflație (și efectul înspăimântător al acelei deflații într-o lume supra-îndatorată).

NU EXISTĂ CÂȘTIGĂTORI ÎNTR-UN RĂZBOI COMERCIAL

Intră în scena președintele Trump care spune acum lumii că el nu va mai accepta acest status quo și că actualul cadru este incorect față de SUA.

Retorica lui Trump merge ceva de genul acesta: “am ajutat Europa după Al Doilea Război Mondial cu Planul Marshall. Am ajutat Coreea și Japonia după Războiul din Coreea și după Al Doilea Război Mondial, și am ajutat chiar și China prin faptul că le-am oferit acces la Organizația Mondială a Comerțului în 2001. Ce am primit în schimb? Nimic! Numai deficite cât vezi cu ochii”.

Aceasta este povestea pe care președintele Trump o spune alegătorilor săi dintotdeauna, poveste pe care a susținut-o cu mult înainte să devină președinte.

Părerea majoritară susține în continuare că un război comercial direct va fi evitat, dar aici nu sunt luate în calcul alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Nu este vorba doar despre Trump – are de-a face în mare măsură cu decizia Chinei de a-și crește profilul global pe fiecare axă.

Să luăm această știre recentă de la Xinhua: Președintele Xi cere deschiderea unor noi posibilități în inițiative diplomatice importante de țară cu caracteristici chineze. Aceasta este efectiv o declarație către lume cum că China concurează acum cu SUA și aliații săi pentru supremația mondială în comerț și chiar în materie de guvernare. Limbajul criptic caracteristic folosit transmite, totuși, un mesaj clar: “[Xi Jinping] a cerut, de asemenea, să se depună eforturi pentru a menține ferm interesele suverane, de securitate și dezvoltare ale Chinei, asumarea unui rol activ în realizarea reformei sistemului global de guvernare și construirea unui sistem mai complet de parteneriate globale astfel încât să aibă loc noi progrese în inițiativele diplomatice importante de țară cu caracteristici chineze pentru a crea un mediu favorabil și pentru a se face contribuțiile datorate pentru construirea unei societăți moderat prospere și a unei mari țări socialiste moderne în toate aspectele”.

Abordarea șefului chinez față de această viziune este, până acum, una mercantilă prin intermediul angajamentului în planul One Belt, One Road („O centură, un drum”).

Poate că Beijing-ul a renunțat deja la SUA ca piață de export pe termen lung – cu cât își menține mai multă vreme cota de piață, cu atât mai bine – dar planul B OBOR a fost deja inițiat și este un plan ce eludează SUA. Desigur, în acest moment SUA destramă în mod activ chiar acele organizații internaționale care au susținut creșterea și globalizarea de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial și după căderea Zidului Berlinului.

O ESCALADARE ABRUPTĂ A BARIERELOR COMERȚULUI GLOBAL AR PUTEA ÎNCETINI CREȘTEREA COMERȚULUI MONDIAL CU PESTE 6%

Un raport al ONU din luna mai a acestui an o spune direct: războiul comercial ar putea declanșa ‘o scădere puternică a investițiilor globale’ și a comerțului.

Scenariul schițat de ONU sugerează că o escaladare abruptă a barierelor comerțului global ar putea reduce produsul mondial brut cu 1,4% în 2019 și ar putea încetini creșterea comerțului mondial cu peste 6%. Pierderile comerciale de asemenea magnitudine reprezintă abia jumătate din cele resimțite în 2009, cel mai greu an al crizei financiare globale. Dacă tendința recentă a disputelor comerciale tot mai mari ar escalada într-o spirală a represaliilor, repercusiunile pentru economia mondială, inclusiv pentru multe țări în curs de dezvoltare, s-ar putea dovedi mult mai grave.

Creșterea globală în scădere, impulsul de creditare în scădere la nivel mondial și autosuficiența masivă cu privire la riscurile unui război mondial reprezintă avertismentele noastre regretabile pentru restul anului 2018.

Analiza de STEEN JAKOBSEN, ECONOMIST ȘEF & CIO

Steen Jakobsen s-a alăturat Saxo Bank în 2000 și, din 2009, activează atât ca economist șef, cât și ca Chief Investment Officer. Se concentrează pe furnizarea de strategii de alocare a activelor și pe analiza peisajului macroeconomic și politic general așa cum e definit de principiile fundamentale, de sentimentul pieței și de evoluțiile tehnice din grafice.

Despre Saxo Bank

 Saxo Bank Group (Saxo) ) este specialist de top în investiții și tranzacționare online multi-active ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente și strategii de tranzacționare  și investiții.

Timp de 25 de ani, misiunea Saxo a fost de a democratiza investițiile și tranzacționarea, ajutând clienții prin facilitarea accesului neîntrerupt la piețele globale de capital prin tehnologie și expertiză.

În calitate de bancă complet licențiată și reglementată, Saxo permite clienților săi direcți să tranzacționeze clase multiple de active în piețele financiare globale cu ajutorul unui cont unic și de pe mai multe terminale. În plus, Saxo furnizează clienților instituționali cum sunt băncile sau brokerii execuție multi-active, servicii de brokeraj de prima mână și tehnologie de tranzacționare, susținând întregul lanț valoric, furnizând servicii bancare (Banking-as-a-Service – BaaS).

Platformele de tranzacționare premiate ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi și constituie baza tehnologică a peste 100 de instituții financiare din toată lumea.

Fondat în 1992, cu prima platformă de tranzacționare online lansată în 1998, Saxo Bank a fost o companie Fintech chiar înainte ca termenul să se fi inventat. Cu sediul central la Copenhaga, Saxo Bank are astăzi peste 1500 de angajați în centrele financiare din toată lumea, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokyo, Londra, Paris, Zurich și Dubai.

Comenteaza

Site-ul Advertising4U.ro foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe platforma noastra confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Ok