Pregătiri de sezonul cald în zonele verzi ale oraşului Sibiu

Activitatea Serviciului Parcuri şi Zone Verzi continuă şi în această perioadă când spaţiile verzi şi parcurile trebuie pregătite pentru sezonul cald.
Echipele acestui serviciu public înlocuiesc în prezent plantele bienale cu cele anuale. Astfel în locul lalelelor şi panselelor care au împodobit zonele verzi în această primăvară vor fi plantate în următoarea perioadă 125.000 de plante anuale care vor rezista până în toamnă. Vor fi plantate begonii, salvie, pagetes şi gazanii.
De asemenea, începând din această săptămână vor fi amplasate pe stâlpii de pe principalele artere din Sibiu peste 3.000 de ghivece cu muşcate, acestea fiind produse chiar în serele serviciului amintit.
Sistemele de irigare a spaţiilor verzi au fost de asemenea puse în funcţiune. În prezent există astfel de sisteme în zona verde din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor şi în cea din Piaţa Unirii, în Parcul Astra, în Parcul Tineretului şi în zona verde de pe strada Şcoala de Înot, în Piaţa Crişanei şi în majoritatea sensurilor giratorii. În prezent se lucrează în parcul Sub Arini pentru amenajarea unui astfel de sistem de irigare în zona trandafirilor de la cupolă.
De asemenea, în această perioadă echipele serviciului public îngrijesc gardul viu prin tunderea acestuia, refac gazonul pe strada V. Cârlova după finalizarea lucrărilor şi pe strada Şcoala de Înot.
O acţiune importantă este aceea de cosire a vegetaţiei, această activitate fiind deosebit de importantă pentru menţinerea sub control a înmulţirii insectelor şi a căpuşelor. În această săptămână a fost cosită vegetaţia din parcul Sub Arini, de pe străzile Maramureşului, Gimnasticii, Gorăslău, Vârtopu, C. Noica, V. Cârlova, Ţiglari, Terezian, Lungă, O. Goga, Calea Dumbrăvii, Valea Mare, Rahovei, N. Teclu, Constituţiei, Argeşului, Avrigului, în parcul Ştrand, în zona Lacul lui Binder şi în zona Hanului Dumbrava.
În plus, Serviciul Gospodărire a contract deja serviciile firmei care va asigura dezinsecţia şi deratizarea în municipiul Sibiu, tratamentul urmând să fie aplicat imediat ce încetează ploile. Contractul încheiat cu firma specializată are o valoare de 120.400 lei, incluzând dezinsecţia, aplicarea soluţiei împotriva căpuşelor şi deratizarea.