Premieră în piața locală de retail farmaceutic

Farmacia DONA Târgu Jiu

Farmacia DONA, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din piaţa locală, a anunțat lansarea primului raport de responsabilitate socială, acesta fiind, totodată, și primul din retailul farmaceutic autohton, realizat în conformitate cu standardele de raportare GRI – G4 (Global Initiative Report).

Raportul prezintă contribuția Farmaciilor DONA la o dezvoltare durabilă a societății și economiei românești, în beneficiul sănătății pacienților români, făcând o radiografie a activităților derulate în 2016 la nivelul întregului Grup DONA pe trei piloni principali: performanța financiară și impactul în mediul de business și economic, implicarea socială și responsabilitatea față de angajați și pacienți.

DONA, o afacere sigură și durabilă, cu capital integral românesc

În cei 25 de ani de prezență pe piața de retail farmaceutic, DONA a devenit un model de business, optimizat din punct de vedere operaţional, cu know-how consistent, instrumente şi proceduri de lucru eficiente. DONA este unul dintre Grupurile cu capital integral românesc care contribuie semnificativ la PIB-ul României. În 2016, valoarea taxelor achitate statului român s-a ridicat la circa 65 milioane de lei.

DONA, un formator de profesioniști pe piața farmaceutică

De-a lungul timpului, DONA a investit constant în formarea personalului său din farmacii, impunând un standard de pregătire pe piața farmaceutică. În ultimii trei ani, compania a investit 1 milion de lei în programe de training ajustate nivelului de experienţă şi obiectivelor profesionale stabilite pentru fiecare angajat. De asemenea, DONA alocă resurse importante instruirii și formării tinerilor absolvenți din domeniul farmaceutic. La nivelul anului 2016, echipa DONA reunea 2.313 angajați, dintre care 1.050 sunt absolvenți de studii superioare. În prezent, DONA are aproximativ 2.500 de angajați.

DONA, 25 de ani de grijă pentru pacienți

Preocuparea continuă pentru îmbunătățirea experienței pacienților în farmaciile sale reprezintă un aspect esențial în politica de sustenabilitate DONA. În 2016, compania a implementat, în premieră pentru retail-ul farma autohton, un sistem centralizat de realizare a comenzilor în farmaciile proprii. Aceasta este una dintr-o serie complexă de schimbări implementate de lanțul farmaceutic în ultimii ani din dorința de a optimiza experiența pacienților în farmacii.

Mai mult, compania face eforturi constante de a facilita accesul acestora la produse, servicii şi consiliere farmaceutică de calitate prin intermediul celor peste 300 de farmacii distribuite la nivel naţional, prin programul non-stop sau prelungit în tot mai multe unităţi, printr-un portofoliu variat de produse și sfaturi utile din partea echipei de profesionişti DONA. În 2016, rețeaua de farmacii a derulat numeroase campanii de prevenţie, informare şi monitorizare dedicate pacienţilor, cu rolul de a veni în sprijinul lor şi de a le îmbunătăţi starea de sănătate.

Acțiunile DONA din 2016 pentru pacienți, în cifre:

  • Peste 2.000 de pacienți și-au monitorizat densitatea osoasă în Farmaciile DONA
  • Mai mult de 3.000 de pacienți au beneficiat de măsurarea gratuită a tensiunii arteriale
  • Circa 6.000 de produse sănătoase distribuite în cadrul campaniei „Coșul cu produse pentru diabet”
  • Aproximativ 23.000 de pacienți au beneficiat de testări ale glicemiei
  • 1,2 milioane de reviste DONA Info distribuite gratuit

Raportul de Sustenabilitate al Farmaciilor DONA (2016), în forma completă, este disponibil pe site-ul Farmaciei DONA și poate fi accesat la acest link https://farmaciiledona.ro/csr/raport-farmacia-dona-primul-raport-csr-din-retail-ul-farmaceutic-romanesc-I2link

 Despre Farmacia DONA

„Farmacia DONA” este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate.

Marca “Farmacia DONA” reunește peste 300 de farmacii deținute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016, și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

Peste 2,7 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării.

***

Mesajul Preşedintelui Grupului DONA, dr. Eugen BANCIU

 A fi farmacist este o mare onoare. Este o profesie nobilă, născută din pasiunea și grija pentru semeni.

 A fi farmacist înseamnă o imensă responsabilitate. Faţă de pacienţi şi familiile acestora, faţă de comunitate şi societate, faţă de ceilalţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi din sistemul medical.

 A fi farmacist implică un angajament zilnic pentru îndeplinirea unei misiuni cruciale. De a îmbunătăți starea de sănătate a românilor.

 Întrucât cunoaștem implicațiile meseriei de farmacist și rolul deosebit de important în comunitate, întreaga echipă de profesioniști DONA își asumă zi de zi misiunea de a contribui la însănătoșirea pacienților săi și de a le asigura cel mai bun serviciu farmaceutic.

Suntem o companie responsabilă, interesată de dezvoltare durabilă, cu impact important în societatea românească, iar pentru a reconfirma angajamentul și transparența deplină în activitatea noastră am realizat primul raport de responsabilitate socială al Grupului DONA și, totodată, primul raport din retail-ul farmaceutic autohton. De 25 de ani, ne aflăm în slujba pacienților români și vom continua misiunea asumată cu aceeași pasiune și dedicare.

Vă invit să aflați mai multe despre acțiunile noastre din raportul de dezvoltare durabilă, Farmacia DONA (2016), în forma completă.

 În numele tuturor membrilor echipei DONA, vă mulţumim pentru încredere şi vă asigurăm că vom depune în continuare toate eforturile pentru a fi la un nivel înalt de calitate şi pentru a face onoare profesiei de farmacist.

 EUGEN BANCIU

Preşedintele Grupului DONA

Comenteaza