Premiera in Romania a filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”

Acasa/arta / cultura / entertainment, COMUNICATE DE PRESA, media / publicitate, monden / lifestyle/Premiera in Romania a filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”

Filmul „Crulic. Drumul spre dincolo”, unul dintre cele doua proiecte castigatoare ale competitiei de film documentar Open Society Documentaries, va avea premiera in Romania pe  7 octombrie.

„Crulic. Drumul spre dincolo” va fi proiectat in deschiderea celei de-a sasea editie a festivalului international de animatie Anim’est pe 7 octombrie 2011 la Cinema Patria (Bd. Magheru 12-14), incepand cu ora 19:00.

Filmul spune povestea lui Claudiu Crulic, romanul care moare intr-o inchisoare din Polonia dupa 4 luni de greva a foamei. Atunci, Claudiu fusese acuzat ca i-ar fi furat portofelul unui judecator polonez. Pentru a-si demonstra nevinovatia el trimite mai multe scrisori autoritatilor din Polonia si Romania. Consulul Romaniei de la acea vreme i-a transmis lui Claudiu Crulic sa-si puna toata increderea in justitia poloneza.

Regizoarea Anca Damian recompune povestea lui Claudiu Crulic, utilizand un portofoliu de documente, fotografii si imagini, toate transpuse intr-un „colaj” care foloseste imagini reale, completate cu desen sau pictura.

Cred ca arta trebuie sa regleze derapajele umane, sa ne readuca normalitatea pierduta, umanitatea pierduta, sa ne reinvie compasiunea.Cred si ca filmul este un spectacol. Vreau ca oamenii sa se bucure de el, sa planga şi sa rada şi apoi… sa fie mai buni. Sau macar sa-şi doreasca asta.” spune Anca Damian, regizoarea filmului.

Trailerul oficial poate fi vizionat aici:

http://www.youtube.com/watch?v=4QMr9bC4Hro&feature=player_embedded

Mai multe informatii despre film puteti obtine accesand pagina: www.crulic.ro

Informatii despre programul Open Society Documentaries al Fundatiei Soros sunt disponibile pe pagina noastra de internet www.soros.ro

Pentru informatii suplimentare o puteti contacta pe Elena Coman, Manager de Comunicare, Fundatia Soros Romania 0735 012 653.

Go to Top