Prima rundă triumfală a Duelului Viorilor 2014 la final

Duelul Viorilor Foto Virgil Oprina

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara, acesta este tabloul primei părți a celei de-a patra ediții a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie 2014, urmând o a doua etapă, în perioada decembrie 2014.

După trei ediții de succes, ideea de duel s-a transformat într-o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor trecând pe planul doi și fiind apreciate mult mai mult calitatea interpretării, sensibilitatea și dăruirea artiștilor, dar și alegerea repertoriului care, anul acesta, în recitaluri, a cuprins, pe lângă piese spectaculoase din repertoriul pentru vioară și pian, o versiune originală a Anotimpurilor de Piazzolla in prelucrarea argentinianului Mariano Castro, pentru două viori și pian, foarte apreciată de spectatori. La Timişoara, pe 7 noiembrie, cu Orchestra Filarmonicii din Timişoara – dirijor Mircea Holiartoc, cei doi violonişti au interpretat Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră de Bach, care va fi reluat la Bucuresti, pe 10 decembrie, cu Orchestra de Cameră Radio.

De altfel, reacțiile publicului demonstrează că acesta a apreciat sunetul ambelor viori – Stradivarius ”Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru, dar și Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziție de Muzeul Național George Enescu, în patrimoniul căruia se află), dar a admirat mai ales măiestria violoniștilor:

„ Este extraordinar. Aşa ceva se vede la 100 de ani o dată. Nemaipomenit. Extraordinar. Amândoi sunt grozavi”. „Mi-a plăcut foarte mult. Sună frumos şi vioara. E o vioară deosebită dar contează cel mai mult intepretul. Virtuozitatea interpretului”. „Cele două viori eu le-aş asemui cu o femeie şi cu un bărbat. Se completează foarte bine şi noi avem de câştigat cel mai mult” „Cum pot să-l apreciez ältfel decât la superlativ mai ales că de fiecare dată, ne aduc surprize noi. De data asta mi se pare cel mai frumos program de până acum şi asta se vede şi în publicul numeros din sală

Turneul va continua în luna decembrie cu același program dens, atractiv, spectaculos şi dificil: Serghei Rachmaninov – Vocaliză op. 34 nr. 14, transcripţie pentru vioară şi pian, Niccolò Paganini – Variaţiuni pe coarda Sol din opera Moise de Rossini , Ernest Bloch – Nigun, Niccolò Paganini – I Palpiti op. 13, introducere şi variaţiuni pe tema Di tanti palpiti din opera Tancredi de Rossini, Franz Schubert / Jascha Heifetz – Ave Maria, Camille Saint-Saëns – Havaneza op 83, Frédéric Chopin – August Wilhelmj – Nocturna op. 27 nr. 2, Henryk Wieniawski – Poloneza nr. 1 în re major si Astor Piazzolla / Mariano Castro – Anotimpurile la Buenos Aires

***

  1. S. Bach – Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră BWV 1043

Cei trei muzicieni vor mai putea fi ascultaţi în recitaluri şi concerte în luna decembrie în mai multe oraşe din Transilvania si Moldova, dar si la Bucuresti.

ITINERAR

Partea a II-a – decembrie

 

Concert cu orchestra: Bucureşti, Sala Radio, 10 decembrie, ora 19. Acompaniază Orchestra de Cameră Radio – dirijor Tiberiu Oprea

 

Recitaluri: Bucureşti, Sala Radio, 11 decembrie, ora 19; Târgu Mureş, Aula UMF, 12 decembrie, ora 19.00; Câmpia Turzii, Palatul Cultural Ionel Floaşiu, 13 decembrie, ora 19; Roman, Casa de cultură, 14 decembrie, ora 19; Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, 15 decembrie, ora 19; Piteşti, Sala Filarmonicii, 19 decembrie, ora 19.

Un proiect realizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociația Culturală Accendo

Coproducători : Radio România Cultural și TVR 2

Transportator oficial : Dacia

Sponsori : JTI, Sense, Zamfirescu Racoţi and Partners,

Partener : Muzeul Naţional George Enescu

Cu sprijinul : Athenee Palace Hilton, Nissa.

Parteneri culturali : Orchestrele şi Corurile Radio, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica Banatul din Timişoara, Filarmonica din Piteşti

Primăria şi Consiliul local Câmpia Turzii, Casa de cultură din Roman, Primăria Municipiului Roman, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu

Duelul Viorilor – Foto Virgil Oprina

Comenteaza