În urma unor proceduri de achiziţie publică, Primăria Sibiu a contractat patru servicii importante în domeniul întreţinerii străzilor din municipiul Sibiu.
Întreţinerea străzilor neasfaltate. Cu toate că numărul acestora este tot mai mic odată cu investiţiile în modernizarea străzilor neasfaltate pe care Primăria le promovează în fiecare an, întreţinerea străzilor neasfaltate este în atenţia muncipalităţii. În urma unei proceduri de achiziţie, Primăria Sibiu a semnat un contract de servicii cu firma SC Terra Construct SRL, obiectul acestuia fiind scarificarea şi reprofilarea drumurilor pietruite. Valoarea contractului este de 290.254,73 lei(fără TVA), durata acestuia fiind de două luni.
Prima comandă pentru acest tip de lucrări ce urmează a fi transmisă constructorului include următoarele străzi: Cedonia, Fagului, Faianţei, Fragilor, Frasinului, Mărului, Lacul lui Binder, Nucului, Ovăzului, Prunelor, Părului, Sălciilor, Stanca Radu, Ulmului, Varului.
Întreţinerea străzilor pavate cu piatră cubică este asigurată prin încheierea unui contract cu firma SC Sibo SRL, valoarea acestuia fiind de 167.880 lei, fără TVA. Defectele care pot surveni în străzile amenajate cu pavaj pot fi astfel remediate în baza acestui contract valabil până la sfârşitul anului 2014.
Marcajele rutiere şi pietonale vor fi întreţinute şi executate în baza unui contract pe care Primăria l-a încheiat cu SC Drumuri şi Prestări în Construcţii SA. Valoarea contractului este de 427.973,68 lei, fără TVA. Ca parte a acestui contract, în luna august va începe activitatea de refacere a marcajelor rutiere şi pietonale în zona unităţilor de învăţământ, în pregătirea începerii anului şcolar la jumătatea lunii septembrie.
Contractul încheiat cu firma SC Transbet SRL asigură servicii de întreţinere a sistemului de semaforizare în municipiul Sibiu. În baza acestui contract valabil şase luni vor fi executate lucrări de reparaţii sau înlocuire a corpurilor de semafor care prezintă defecţiuni şi se vor opera modificările necesare în timpii de semaforizare pentru o mai bună fluenţă a traficului. Valoarea contractului este de 95.830,14 lei, fără TVA.