Primăria Municipiului Timişoara a decis să  vină în sprijinul cetăţenilor din ţara vecină, Serbia, grav afectată de inundaţiile catastrofale din ultimele zile.

“Faţă de situaţia dramatică cu care se confruntă vecinii noştri sârbi, dorim să ne exprimăm solidaritatea cu aceştia,  prin demararea unor acţiuni de ajutorare a populaţiei sinistrate.  În acest sens, am luat legătura cu dl. Borko Ilic, viceprimar al oraşului Novi Sad, oraş înfrăţit cu Timişoara, pe care l-am informat de iniţiativa municipalităţii de a le veni în ajutor prin demersurile pe care urmează să le facem şi am primit din partea Primăriei Novi Sad date cu informaţiile necesare pentru ca sprijinul nostru sa ajungă în cel mai scurt timp la cei care au nevoie de el.” -viceprimar Dan Diaconu.

Municipalitatea timişoreană a hotărât deschiderea unui punct de colectare a ajutoarelor, în sala de sport a Grupului  Şcolar Industrial “Emanuil Ungureanu” din Timişoara, Piaţa Huniade nr.3. Vor fi preluate următoarele bunuri: articole de îmbrăcăminte, medicamente, obiecte de uz casnic şi produse alimentare.

Punctul de colectare va funcţiona începând de marţi, 20 mai 2014, timp de două săptămâni, între orele 10-19, de luni până duminică.
De asemenea, la nivelul Primăriei Municipiului Timişoara se fac demersurile necesare deschiderii un cont pentru donaţii, care va fi pus la dispoziţia cetăţenilor oraşului nostru, iar în şedinţa de Consiliu Local de marţi va fi înaintată propunerea de a trimite autorităţilor sârbe, din bugetul local al municipiului Timişoara, suma de 100.000 de lei.
Primăria Municipiului Timişoara lansează un apel public către toţi timişorenii care doresc să contribuie la această acţiune de ajutorare a sinistraţilor din Serbia.

Dan Diaconu,
Viceprimar al Municipiului Timişoara