window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');

Recomandările lunii octombrie la Crime+Investigation

În luna octombrie, la Crime+Investigation, aflăm detaliile crimelor reale care au avut loc în locuri exotice în „Crime în lumina soarelui”, căutăm intruși care se ascund în podurile sau subsolurile din casele oamenilor în seria documentară „Un străin în casa mea”, pornim pe urmele primelor crime ale celor mai infami criminali în serie ai Americii în „Sânge nevinovat” și asistăm la momente tensionate din sala de judecată surprinse de camerele de supraveghere în noi episoade ale seriei „Filmat la tribunal”.

Crime în lumina soarelui (10×60’)

Premiera marți, 4 octombrie, ora 23:00

Titlul original: Sunshine Slayings

Ce se întâmplă când o călătorie în paradis se transformă într-un coșmar sângeros? Vacanțele exotice pentru care oamenii pun deoparte bani întreaga viață pot fi date peste cap într-o clipă de o violență oribilă. În fiecare episod, investigăm o crimă reală care are loc într-un loc exotic, unde victima ar fi trebuit să se bucure de călătoria vieții sale. Plajele cu nisip alb și apele azurii se înroșesc de sânge în timp ce o tragedie de nedescris se abate asupra victimelor noastre. Familiile lor caută răspunsuri și încearcă să pună cap la cap piesele crimei. Folosind reconstituiri dramatice uimitoare și interviuri cu polițiști adevărați, acest serial despre crime adevărate poartă publicul într-o călătorie prin lumea crimelor din vacanțe.

Un străin în casa mea (10×60’)

Premiera miercuri, 26 octombrie, ora 23:00

Titlul original: Phrogging: Hider in My House

 Ați simțit vreodată că nu sunteți singuri în casă? Se aud zgomote în pod, simțiți o ușoare bătăi în pereți, iar instinctul vă spune să vă uitați cu atenție în jur? Emisiunea explică fenomenul terifiant numit ‘phrogging’, ce descrie o persoană care locuiește în secret în casa altcuiva fără ca aceasta să știe. Persoana este adesea un străin și face eforturi mari pentru a trece neobservată de proprietarii locuinței.

Fenomenul este foarte real și se întâmplă mai des decât ar putea crede lumea. „Chiriașii” au tendința de a se ascunde în podurile sau subsolurile din casele oamenilor. Semnele unui intrus încep să apară treptat, atunci când rezidenții observă lucruri care dispar și apoi reapar, murdărie inexplicabilă în jurul casei, mâncare și haine care dispar și multe altele.

Docu-seria de zece episoade acoperă 20 de astfel de povești șocante și cutremurătoare ale unor oameni care au dat peste intruși care locuiau în casele lor. Care au fost indiciile care i-au condus la persoana din perete? Cum a fost confruntarea?

Sânge nevinovat (10×60’)

Premiera joi, 6 octombrie, ora 00:00

Titlul original: First Blood

Seria spune povestea celor mai infami criminali în serie ai Americii prim prisma primelor crime, pentru a scoate la iveală ce i-a împins spre momentul în care fantazia violentă și curiozitatea au dus la realități devastatoare.

De la Richard Ramirez („Ucigașul nocturn”) la Ed Kemper („Ucigașul de studente”), Robert Hansen („Brutarul măcelar”) la Aileen Wuornos („Domnița Morții”) și mulți alții, seria în 10 episoade „Sânge nevinovat” exploră momentele-cheie din viața criminalilor în serie care i-au împins spre comiterea de crime oribile.

Prin materiale de arhivă inedite, dar și interviuri în profunzime cu criminologi, profileri și membri ai forțelor de ordine sau supraviețuitori, telespectatorii vor putea urmări mărturii de prima mână despre modul în care au acționat criminalii cu sânge rece, lăsând în urma lor sute de victime inocente și familii îndurerate.

Filmat la tribunal – Sezonul 4 | Episoade noi (10×30’)

Premiera vineri, 7 octombrie, ora 23:00

Seria „Filmat la tribunal” realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, publicul va putea asista la momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.

Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american Dan Abrams include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a prezenta imaginea de ansamblu a fiecărei povești, fiind completată de momente surprinse de camerele de luat vederi ale forțelor de ordine, înregistrări ale apelurilor către numerele de urgență, sau dovezi digitale lăsate în urmă de inculpați.

Despre Crime+Investigation®

 Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora. Crime+Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.

Crime+Investigation® a fost lansat în România în 2013 și este prezent pe toate platformele majore de cablu din țară, inclusiv: Focus Sat, Next-Gen Communications, Orange și Vodafone.

2022-10-04T11:18:30+03:0004 octombrie 2022|Categories: COMUNICATE DE PRESA, media / publicitate|Tags: |

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top