Record de participanți și evenimente la ARTmania Festival Sibiu 2012

Acasa/arta / cultura / entertainment, Arta si Cultura, COMUNICATE DE PRESA, monden / lifestyle/Record de participanți și evenimente la ARTmania Festival Sibiu 2012
  • Record de participanți și evenimente la ARTmania Festival Sibiu 2012

 Record de participanți și evenimente la ARTmania Festival Sibiu 2012Cea de-a șaptea ediție a festivalului ARTmania s-a sfârșit și a înscris în portofoliul său o nouă reușită. Festivalul ARTmania, brand consacrat ca promoter al muzicii rock, demonstrează prin succesul de anul acesta, o deschidere către un public și o zonă artistică diversificată.

 

În 2012, ARTmania a reunit pe scenele din centrul medieval al Sibiului nume impresionante dintr-o zonă muzicală mult mai variată, de la gothic metal la heavy metal, până la punk și alternative rock. Concertele din weekend au atras în inima Transilvaniei peste 12.000 de participanți veniți din toate colțurile țării și de peste hotare să își vadă artiștii preferați, cei mai mulți invitați din afara granițelor venind în special din Germania, Spania, Italia, Bulgaria și țările nordice, pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe din România în timpul festivalului ARTmania.

 

Desfășurate pe scena principală din Piața Mare sau pe scena Harley-Davidson din Piața Mică, concertele de anul acesta s-au ridicat la înălțimea așteptărilor fanilor, pe care i-au ținut activi vineri și sâmbătă încă de la ora 14:00, iar programul a durat până la miezul nopții.

 

Die Toten Hosen, principala atracție a ediției din 2012 a festivalului, a adunat în Piața Mare aproape 10.000 de spectatori entuziasmați de performance-ul celei mai importante trupe din Germania organizat vreodată în România. În egală măsură, My Dying Bride a fost aclamată de publicul ARTmania și apreciată pentru un show inedit chiar și de cei veniți să o vadă pentru a treia oară. Epica și Edguy, Deathstars și Delain, Trail of Tears și Poets of The Fall, Kitsune Art și Arc Gotic, Voices of Silence și Abigail, Reborn și Violentory sunt  doar câteva dintre numele artiștilor care au impresionat publicul festivalului ARTmania 2012 prin live-uri spectaculoase.
În paralel cu desfășurarea de forțe muzicale din cele două piețe principale ale cetății medievale, spațiile culturale din Sibiu și-au deschis porțile pentru a oferi publicului ARTmania expoziții temporare și permanente, continuând un parteneriat care a împlinit în această vară trei ani de la inițiere. Peste 2.000 de posesori de brățări ARTmania au trecut pragul muzeelor Brukenthal și mai mult de 500 s-au perindat prin Complexul Național Muzeal ASTRA.

 

Un element de noutate al ediției de anul acesta a fost amenajarea unui spațiu dedicat artelor frumoase, Gradina Barocă, care a găzduit o serie de manifestări artistice contemporane, în Piața Mică.

 

Între 6 și 12 august, programul de concerte al festivalului ARTmania a fost completat cu evenimente menite să promoveze valorile culturale autohtone într-un context internațional. Turiștii și publicul sibian s-au dovedit foarte receptivi la o gamă variată de activități, de la expoziții de fotografie, pictură și sculptură, la observații astronomice, momente literare, workshop-uri sau proiecții de documentare, scurtmetraje și filme de animație. De acum înainte rămân înscrise în agenda festivalului ARTmania figuri reprezentative ale culturii românești precum Maria Răducanu, un nume cu mare rezonanță în lumea jazz-ului la nivel internațional sau cel al sculptorului Adrian Alexandru Ilfoveanu, prezent în festival cu o colecție de sculpturi de bronz și lemn intitulată ”Îngeri”, expusă la Galeria Habitus. Workshop-urile și sesiunile de live multimedia, live painting și grafitti sau lecturile de text ale noii generații literare reprezentată prin Rita Chirian, Claudiu Komartin, Vlad Pojoga şi Radu Vancu, au animat Gradina Barocă adăugând o nouă perspectivă conceptului ARTmania.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

 

O premieră absolută, foarte bine recepționată, a fost programul proiecțiilor organizate în incinta Galeriei Habitus. Prima zi a festivalului ARTmania Sibiu 2012 a debutat cu un preview de scurtmetraje al festivalului „Luna Plină”, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic. Anim`est și FutureShorts, două dintre festivalurile de film de brand, au participat la ARTmania cu selecții de scurtmetraje premiate la nivel internațional. ARTmania s-a bucurat și de sprijinul unor importante centre de cultură precum Centrul Ceh și Institutul Polonez, care au pus la dispoziție două filme documentare cu teme legate de conceptul rock al festivalului. O serie de evenimente speciale reunite sub numele „Perseide – Ploaia de stele”, au oferit publicului observații astronomice în Grădina Barocă, workshop-uri și proiecții de documentare legate de acest subiect realizate cu sprijinul UNAWE.
ARTmania Festival 2013 se va desfășura în săptămâna 5-11 august, iar biletele sunt disponibile în magazinul ARTmania la prețul de 60 de lei până la sfârșitul anului pentru primii 1.000 de cumpărători. Trei fani activi ai paginii festivalului din Facebook vor fi premiați prin tragere la sorți pentru participarea la sondajul dedicat selectării artiștilor invitați anul viitor cu câte un iPod Shuffle oferit de iStyle – Apple Premium Reseller și un abonament 2013.

Co-producători: ARTmania Events și TVR 2

ARTmania Festival se bucură de susținerea unor parteneri culturali importanți ca Muzeul National Brukenthal, Complexul National Muzeal ASTRA, Librariile Humanitas, Institutul Portughez Camoes, Institutul Polonez, Centrul Ceh, Ambasada Finlandei in Romania, Anim’est, Future Shorts, RAWW și a unor parteneri de prestigiu precum Harley-Davidson Bucuresti, Tuborg, Ford, iStyle – Apple Premium Reseller, Rapunzel, Marquardt, Hotel Roberts. ARTmania Festival Sibiu 2012 este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primaria și Casa de Cultura a Municipiului Sibiu.

Parteneri media: Rock FM, Adevarul, Jurnalul National, Zile si Nopti, Dilema Veche, Catavencii, News Outdoor Media, GQ, Playboy, AD Zeitung, 9am.ro, Metalhead.ro, Decat o Revista, AutoExpert, Metalfan.ro, Level, Urban.ro, Turnulsfatului.ro, iConcert.ro, Chip, sibiul.ro, Youmago.ro, Radio Lynx, Motor Expert, hotcity.ro, SapteSeri, InfoMusic, thebeat.ro, Tribuna, VICE, b365.ro, Revista VIP, Orasulm.eu, IQads, BeWhere, Sunete, Tataia, Arte si Meserii, Ziarul Studentesc Carevasazica, Radio Romania Cultural, RFI, Veioza Arte, metropotam.ro, musicnights.ro, bestmusic.ro, no3.ro, modernism.ro, liternet.ro, hypestreet.ro, tonight.eu, hipmag.ro, anyplace.ro, tilllate.com, beatfactor.ro, gingergroup.ro, hailaconcert.ro, MaximumRock, alternativ.ro, electroblog.ro, thebeat.ro, muzicabuna.ro, hyperliteratura.ro, studentie.ro,  woobicha.ro, sofresh.ro, sub25.ro, subAsfalt.ro, 121.ro, shoppingreport.ro, shoppingnews.ro, kudika.ro, modista.ro, afterhours.ro, vinsieu.ro, evenimenteincluj.ro, national-magazin.ro, rockxpress.ro, Radio Transilvania, rockout.ro, Welcome2Cluj, sekazone.ro, Rockarolla, Radio Nord-Est FM, Rockstage, neaparat.ro, moshpit.ro, Observatorul Cultural. Pentru mai multe informații ne puteți contacta pe adresa: press@artmaniafestival.ro
Vă mulțumim pentru susținere!

Echipa ARTmania

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!