Recviemul de Verdi, la Sala Radio

#Concert | Orchestra Națională Radio

Vineri, 7 aprilie 2017, ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Julien Salemkour, alături de Corul Academic Radio, pregătit de Ciprian Țuțu, de soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Aura Twarowska, tenorul Cosmin Ifrim și de basul Marius Boloș, vor oferi bucuria unui adevărat spetacol orchestral și coral, în Messa da Requiem de Verdi.

Una dintre cele mai impresionante compoziții dedicate deopotrivă ansamblului orchestral și vocal, Messa da Requiem a fost compusă în 1874 și închinată memoriei lui Alessandro Manzoni. La granița între tradiția ecleziastică, austeră și discretă, și opera italiană a secolului 19, cu accente dramatice, într-o atmosferă strălucitoare și extravagantă, Recviemul amintește, mai ales în scriitura pentru cele patru voci solistice, de marile opere verdiene, Aida sau La Traviata.

Asistent, între 2000 și 2012, al celebrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, dirijoul Julien Salemkour este o prezență familiară publicului de la Sala Radio, datorită colaborărilor sale frecvente cu Orchestrele și Corurile Radio.

Prim – solistă a Operei Naționale din București din 2005, soprana Irina Iordăchescu a cântat roluri principale în producţii de operă şi concerte cu orchestra pe scene importante ca Teatro alla Scala din Milano, Teatro Dante Alighieri din Ravenna, Teatro Municipale di Piacenza, Teatro Massimo V. Bellini, Catania, Glyndebourne Opera Festival din Marea Britanie, St. Margarethen Opernfestspiele din Austria sau Carnegie Hall din New York.

Solistă a Operei de Stat din Viena din 2007, mezzosoprana Aura Twarowska a cântat până in prezent în 400 de spectacole ca solistă angajată a acestei instituții. A urcat, de asemenea, pe scene prestigioase ca Wiener Volksoper, Wiener Musikverein, Berliner Philarmonie, Carre Theater, Amsterdam, Concerthebouw, Amsterdam, Esplanade, Singapore etc.

Tenorul Cosmin Ifrim a fost membru în ansamblul Operei de Stat din Viena între 2000 și 2008 şi a abordat roluri din cele mai diverse precum Lord Cecil în Roberto Devereux, Rinuccio în Gianni Schicchi, Beppe în I Pagliacci, Fenton în Falstaff. Pentru rolul susţinut în cadrul producţiei Billy Budd a primit medalia Eberhard Waechter.

Solist al Operei Naționale din București din 2006, Marius Boloș are un variat repertoriul vocal, cu roluri precum Comandorul din opera Don Giovanni, Don Bartolo din opera Le Nozze di Figaro, Sarastro din opera Flautul Fermecat, de W. A. Mozart; Don Basilio din opera Bărbierul din Sevilla, de G. Rossini, Oroveso din opera Norma de V. Bellini, Mefisto, din opera Faust de Ch. Gounod etc.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

***

BIOGRAFII

JULIEN SALEMKOUR

 Dirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la vârsta de nouă ani. Șapte ani mai târziu a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen. După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la  Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim, precum şi la Festivalul de la Salzburg.

Ca dirijor-asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta de S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – J. Massenet, Lohengrin – R. Wagner.

De-a lungul timpului a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin.

În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui W. A. Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea. Julien Salemkour colaborează în mod constant cu artişti renumiţi dintre care amintim pe: Christine Schaefer, Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko şi Rollando Villazon.

IRINA IORDĂCHESCU

Soprana Irina Iordăchescu s-a născut la Bucureşti, într-o familie de artişti, tatăl său fiind baritonul Dan Iordăchescu.

Este absolventă a UNMB, la clasa de canto a doamnei Maria Slătinaru-Nistor.

Palmaresul său cuprinde premii importante la Concursuri Naţionale şi Internaţionale ca: Ionel Perlea, Mihail Jora, G. B. Viotti, Maria Callas, Sylvia Geszty, Vicenzo Bellini, Alfredo Giacomotti etc. I-au fost acordate: “Premiul pentru cel mai bun solist de operă din România” – Revista VIP şi Premiul ”Iosif Sava’ – Radiodifuziunea Română.

Este prim – solistă a Operei Naţionale Bucureşti din 2005 şi colaborator al filarmonicilor din ţară, colaborând (în ordine cronologică) cu dirijori români de mare valoare naţională şi internaţională precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Gheorghe Costin, Christian Badea, Tiberiu Soare, Camil Marinescu, Florentin Mihăescu, Iosif Prunner, Iurie Florea, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici etc. Repertoriul său de operă cuprinde rolurile principale din Il ritorno di Don Calandrino, Lucia di Lammermoor, Don Pasquale, L’elisir d’amore, Cosi fan tutte, Die Zauberflote, Le Nozze di Figaro, La Boheme, Turandot, Madama Butterfly, Rigoletto, La Traviata, Teneke (operă contemporană compusă de F.Vacchi) şi 34 de lucrări vocal-simfonice.

În străinătate a cântat roluri principale în producţii de operă şi concerte cu orchestra pe scene importante ca: Teatro alla Scala – Milano, Teatro Dante Alighieri – Ravenna, Teatro Municipale di Piacenza, Teatro Massimo V. Bellini- Italia, Glyndebourne Opera Festival – Anglia, St. Margarethen Opernfestspiele-Austria, Carnegie Hall – New York, Teatro P. Galdos Las Palmas – Spania, Bergen Opera – Norvegia, Vaasa City Concert Hall – Finlanda, Opera de Stat din Sofia, P. I. Ceaikovski Hall – Moscova & Sankt Petersburg Philharmonic – Rusia, Mulhouse Philharmonic Hall – Franta, Salle Flagey – Bruxelles, Theater Capitole Gent & SB – Vlaamse Opera Antwerpen – Belgia, Almaty Abay State Opera House – Kazakhstan, Kioi Concert Hall Tokyo – Japan.

A cântat sub conducerea muzicală a unor renumiţi dirijori precum Riccardo Muti, Sir Neville Marriner, Roberto Abbado, Paul Nadler, Mikhail Tatarnikov, Kirill Karabits, Jin Wang, Bojan Sudjic, Claire Gibault, Julian Kovatchef, Cyril Diederich, Gian Luigi Zampieri, Borislav Ivanov, alături de mari nume ale liricii internaţionale ca Marcello Giordani, Vittorio Grigolo, Eduard Tumagian, Boiko Svetanov, Giuseppe Giacomini, cu regizori de talie internationala ca Ermanno Olmi, Cristina Muti, Ruggero Cappuccio, Renzo Giacchieri, Lee Blakeley, Plamen Kartaloff.

A interpretat în premieră mondială lucrarea contemporană ‘’Cjante’’, compusă de Fabio Vacchi, dirijată de către Claire Gibault în cadrul Mittelfest – Udine.

Printre ultimele apariţii importante se numără concertele pe scena Kioi Concert Hall din Tokyo; participarea ca solistă în ”Messa da Requiem” de G. Verdi la Coventry Cathedral – UK; debutul în rolul Cio-Cio-San din ‘’Madama Butterfly’’ de G. Puccini pe scenele teatrelor de operă din Gent & Antwerpen cât şi formarea unui cvartet de trei voci şi o chitară clasică alături de mezzosoprana Cristina Iordache, tenorul Mario Vasiliu şi chitaristul Bogdan Mihăilescu în proiectul ‘’Cântece de Iubire’’.

Ca proiecte în viitorul apropiat se numără înfiinţarea Asociaţiei Culturale ‘’Dan Iordăchescu’’; invitaţia de a cânta ”Messa da Requiem” de G. Verdi în Manchester – UK; interpretarea în premieră mondială a unei lucrări compuse de către compozitorul american George Foca-Rodi, alături de Filarmonica George Enescu dirijată de maestrul Paul Nadler; debutul în ‘’Madama Butterfly’’ pe scena Operei Naţionale Bucureşti; susţinerea unui recital de muzică românească şi spaniolă alături de pianistul Ştefan Doniga în data de 10 Aprilie la TNB – Sala Media; interpretează partea de sopran din Recviemul German la Filarmonica din Braşov; este invitată să participe la Concertul de Gala ‘’I love Verdi’’, alături de Symphactory Orchestra dirijată de Tiberiu Soare.

AURA TWAROWSKA

Aura Twarowska se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei și cel al cântului în Lugojul natal. După absolvirea liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, reușește să fie admisă pe unul din primele locuri la Facultatea de Știinte Economice, Universitatea de Vest din Timișoara, în condițiile unei concurențe acerbe.

Urmează studiile de canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universitţăii de Vest, Timişoara (clasa prof. univ Ana Stan) şi Masteratul (Studii Aprofundate) la Universitatea de Muzică Bucureşti (clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu).

Din 29 aprilie 2010 este Doctor în Muzică, titlu obținut la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti pentru teza sa în care a îmbinat cele doua specializări (muzicală și economică), sub titlul „O viziune asupra structurilor teatrului muzical din perspectivă managerială” (coordonator științific prof. univ. dr. Grigore Constantinescu).

Aura Twarowska debutează pe scena Operei Române Timisoara în rolul titular din opera Carmen de Bizet, în anul 1998. Cariera sa artistică se îmbogățește cu multe roluri de operă, alături de și mai multe partituri vocal-simfonice, care îi fac vocea cunoscută și apreciată pe majoritatea scenelor de operă și de filarmonică din România (Opera Națională București, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Filarmonica George Enescu București, Radiodifuziunea Română, Filarmonica de Stat Moldova Iași, Filarmonica de Stat Oltenia Craiova, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Targu-Mureș, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Arad, Festivalul Internațional George Enescu, etc).

Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa.

Ca solistă angajată a acestei instituții a cântat până în prezent aproximativ 400 de spectacole (G. Puccini-Madama Butterfly, P. I. Ceaikovski – Pique Dame, R. Strauss – Der Rosenkavalier, Arabella, M. Musorgski – Boris Gouduno, V. Bellini – La Sonnambulla, G. Rossini – Il Barbiere di Siviglia, P. I. Ceaikovski – Evgheni Oneghin, G. Donizetti – La Fille du Regiment, P. Mascagni – Cavalleria rusticana, Ch. Gounod – Faust, R. Wagner – Der fliegende Holländer, Die Walküre, Götterdämmerung, L. Janacek – Jenufa, Vec Makropulos, K. MacMillan/F. Liszt – Mayerling, etc).

A cântat la Wiener Volksoper, Wiener Musikverein, Berliner Philarmonie, Carre Theater- Amsterdam, Concerthebouw- Amsterdam, Esplanade-Singapore, etc.

Cântă sub bagheta marilor dirijori contemporani (Zubin Mehta, Seiji Osawa, Marco Armiliato, Christian Thielemann, Donals Runickles, Franz Welser-Möst, Evelino Pido, Yves Abel, Pier Giorgio Morandi, Bertrand de Billy, Stefan Soltesz, Sasha Götzel, Ulf Schirmer, Cristian Macelaru, Cristian Mandeal, Horia Andreescu etc) şi alături de solişti ca Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Waltraute Meier, Sonya Yoncheva, Aleksandra Kurzak, Dolora Zajick, Tamar Iveri, Patricia Ciofi, Nina Stemme, Dimitri Hvorostovski, Roberto Alagna, Carlos Alvarez,  Jose Cura, Neil Schikoff, Leo Nucci, Ferruccio Furlanetto, Samuel Ramey, Ramon Vargas, Simon Keenlyside, Bo Skovhus, Juha Uusitalo, Mariusz Kweicien, Pavol Breslik, etc.

Sub bagheta dirijorului Christian Thielemann a înregistrat pentru Deutsche Grammophon Richard Wagner – Der Ring des Nibelungen (Waltraute).

Este decorată de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, Cavaler al Artelor (în grad de ofițer). În 2004 a primit Premiul Pro Cultura al Prefecturii județului Timiș pentru merite deosebite în promovarea culturii timișene şi în 2009 Premiul Iosif Constantin Drăgan oferit de Primăria municipiului Lugoj, pentru excelență culturală.

Este Director Artistic al Concursului Internaţional de Canto “Sabin V. Dragoi” Timişoara  şi al Festivalului Internaţional “Lugoj Classic”, Lugoj.

COSMIN IFRIM

Tenorul Cosmin Ifrim s-a născut la Arad, a studiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, unde s-a făcut remarcat datorită talentului său vocal. În perioada 2000-2008 a fost membru în ansamblul Operei de Stat din Viena şi a abordat roluri din cele mai diverse precum Lord Cecil în Roberto Devereux, Rinuccio în Gianni Schicchi, Beppe în I Pagliacci, Fenton în Falstaff. Pentru rolul susţinut în cadrul producţiei Billy Budd a primit medalia Eberhard Waechter.

În stagiunea 2008-2009 tenorul a interpretat cu succes rolul Alfredo din opera La Traviata în Londra, Maribor şi Atena, apoi prestaţiile sale artistice în spectacolele operelor La fille du régiment, Billy Budd, Susannah, Il Pirata au fost răsplătite cu minute în şir de aplauze. Cosmin Ifrim a mai cântat rolul Rodolfo în La Traviata sub conducerea muzicală a dirijorului Fabio Luisi, iar rolul Don Pedrillo din Răpirea din serai l-a consacrat pe scenele operelor din Roma şi Viena. Un moment de vârf al carierei sale l-a reprezentat abordarea partiturii de tenor a celebrei lucrări Stabat mater de Rossini, alături de Filarmonica din Israel.

Dintre rolurile susţinute în stagiunea 2004-2005 menţionăm Ducele în Rigoletto, Edgardo în Lucia di Lammermoor, Rodolfo în La Bohème la Opera din Cluj-Napoca, un concert de gală susţinut la Ostrava şi o nouă producţie a operei Turandot la Festivalul din Bregenz.

Zubin Mehta, Fabio Luisi, Donald Runnincles, Christian Thielemann, Franz Welser-Möst, Ulf Schirmer, Seiji Ozawa, Ricardo Muti sunt doar câteva nume cu rezonanţă  alături de care tenorul Cosmin Ifrim a avut prilejul de a colabora.

Marius Boloș

Basul Marius Boloş este solist al Operei Naţionale Bucureşti, din 2006, an în care a plecat spre capitală, hotărât să cucerească aplauzele publicului și pe cele ale presei de specialitate.

La început de drum, atunci când a crezut că şi-a ales calea, a optat pentru studiul teologiei la Universitatea din Oradea, demers pe care îl finalizează în 2003. Dar dragostea de muzică nu i-a dat pace şi în consecinţă a urmat cursurile Facultăţii de Muzică la aceeaşi universitate. Imediat după absolvenţă (2006) a devenit bursier al Studioului de Operă din cadrul Operei Naţionale din Budapesta.

Participă la competiţii de canto, prezenţa sa fiind remarcată şi răsplatită cu diferite distincţii: Premiul II la Festivalul de Interpretare al Liedului Românesc Braşov (2006), Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Canto `Hariclea Darclee`- Brăila (2007 si 2012). Marius Boloș este un asiduu colaborator al instituţiilor muzicale din România.  Repertoriul său de operă cuprinde roluri importante ale teatrului liric: Comandorul din opera Don Giovanni, Don Bartolo din opera Le Nozze di Figaro, Sarastro din opera Flautul Fermecat, de W. A. Mozart; Don Basilio din opera Bărbierul din Sevilla, de G. Rossini, Oroveso din opera Norma de V. Bellini, Mefisto, din opera Faust  de Ch. Gounod, Ramfis, din opera Aida, Zaccaria din opera Nabucco,  Marele Inchizitor din opera Don Carlos, Monterone şi Sparafucile din opera Rigoletto, Banco, din opera Macbeth de G. Verdi; Colline din opera La Bohème, de G. Puccini; Gremin din opera Evgheni Oneghin, de P. I. Ceaikovski; Regele Heinrich din opera Lohengrin de R. Wagner;

În aceeaşi zonă se înscrie şi repertoriul vocal – simfonic: – Bach, Johannes Passion, Matthäus Passion; Haydn, Nelson-Messe, Teresienmesse, Die Sieben Worte Des Erlösers; Handel, Te Deum; Mozart, Kronungsmesse, Requiem; Beethoven, Simfonia a IX-a, Missa solemnis, Missa în Do major; Schubert, Messe in Es-Dur; Mendelssohn, Die Walpurgisnacht; Dvořák, Te Deum; Bruckner, Te Deum; Verdi, Requiem.

CIPRIAN ŢUŢU

Născut la Braşov în 26 octombrie 1979, dirijorul Ciprian Ţuţu a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală), beneficiind de îndrumarea maeştrilor Nicolae D. Bica (Dirijat coral), Ludovic Bács (Dirijat vocal-simfonic) și Dan Buciu (Tehnici moderne de analiză muzicală). Între anii 2006-2010 a participat la cursuri susţinute de dirijorii Victor Dumănescu (Academia de Muzică din Cluj-Napoca), Octav Calleya (Conservatorul Superior de Muzică din Malaga, Spania) şi Mihai Diaconescu (Universitatea de Muzică din Bucureşti).

 În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, obţinând titlul de Doctor în Muzică. În anul 2015 absolvă cursurile postdoctorale din cadrul Universității Transilvania din Brașov, având ca temă de cercetare Vocea umană și implicațiile ei în interpretarea corală contemporană.

Ciprian Ţuţu a desfăşurat activităţi didactice în cadrul mai multor instituţii de învăţământ brașovene. Din anul 2004 este cadru didactic titular la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvaniadin Brașov. În prezent ocupă funcția de lector universitar, activând ca dirijor al clasei de operă (2004-prezent), dirijor al corului specializării Pedagogie Muzicală (2005-prezent), dirijor al orchestrei Facultăţii de Muzică (2009-prezent).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov, ansamblu ale cărui origini le găsim în Reuniunea Română de Gimnastică şi Cântări, înfiinţată odinioară de însuşi compozitorul Gheorghe Dima şi a cărei continuitate a fost asigurată prin activitatea dirijorilor Constantin Bobescu şi Nicolae D. Bica.

Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte á cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de Johann Sebastian Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. A pregătit şi condus peste 10 proiecte de operă cu studenţii specializării Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultăţii de Muzică Braşov, între care amintim Bastien und Bastiennne în anul aniversar Mozart (2006), Il trittico în anul aniversar Puccini (2008) – spectacol transmis de TVR Cultural, The little sweep de Britten (2011), ş.a.

Reunind studenții celor trei specializări ale Facultății de Muzică din Braşov (Canto, Pedagogie şi Interpretare Muzicală), Ciprian Țuțu a coordonat și dirijat o serie de proiecte vocal simfonice, dintre care amintim: în 2006 Petite messe solennellede G. Rossini, în 2008 Matthäus Passion de J.S. Bach, în 2009 Nelsonmesse de J. Haydn (comemorarea a 200 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului austriac), în 2010 Stabat Mater de G. B. Pergolesi, în 2011 Der 42 Psalm de F. Mendelssohn Bartholdy, în 2012 Requiem de W.A. Mozart, în 2013 Requiem de G. Verdi, în 2014 Stabat Mater de Rossini, în 2015 Misa în Sol major de F. Schubert (200 de ani de la compunere) și Gloria în re minor de A. Vivaldi (300 de ani de la compunere).

Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole, dintre care vom enumera doar premierele operelor Madama Butterfly de Puccini, Tosca de Puccini, Il Tabarro de Puccini, Flautul fermecat de Mozart, Il Trovatore de Verdi, operetei Țara surâsului de Lehár şi a oratoriului Stabat Mater de Rossini. De asemenea, Ciprian Țuțu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Brașov, conducând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii și coruri din opere.

În anul 2011 devine membru al cvintetului vocal Anatoly alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate. Anul 2014 este marcat de obținerea a două importante distincții pentru palmaresul cvintetului Anatoly: premiul I și trofeul Concursului Coral A ruginit frunza din vii, Chișinău, Moldova, precum și premiul II la Concursul Coral Internațional de la Tolosa, Spania. Împreună cu ceilalți membri ai formației a realizat două compact discuri – Tainica grădină (2012) şi Poveste de Crăciun (2013), precum și un DVD intitulat Ninge iar (2015), pe care le semnează în calitate de interpret (bariton) şi aranjor.

În anul 2015 obține o bursă din partea Universității Transilvania din Brașov și participă la Masterclass-ul Internațional de Dirijat și Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA și fondator al sextetului vocal The King’s Singers), Brian O’Connell (Boston University din SUA) și Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia).

În prezent Ciprian Țuțu este dirijor al Corului Academic Radio.

Comenteaza