Farmacia DONA Târgu Jiu

Farmacia DONA, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din piaţa locală, împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. Companie cu capital integral românesc, DONA a devenit un reper în industria farmaceutică din România şi un brand apreciat și respectat de români. În fiecare lună, peste 2,7 milioane de pacienţi au acces la servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel de calitate, o gamă variată de produse și servicii, și consiliere de specialitate oferite de o echipă de 2.500 de profesionişti în sănătate.

Cu ocazia aniversării, Farmacia DONA a lansat campania “Sărbătorim 25 de ani DONA” prin care îi invită pe pacienţi să sărbătorească alături de companie acest moment de referinţă. Campania se va derula până pe 26 noiembrie, în toate Farmaciile DONA, iar pacienţii care achiziţionează produse vor putea câştiga zeci de mii de premii pe loc sau prin tragere la sorți. Printre acestea se numără trei autoturisme, 25 de excursii în străinătate şi multe alte premii.

„Suntem bucuroşi să aniversăm 25 de ani de activitate DONA. Nu puteam să marcăm altfel acest moment important pentru compania noastră decât alături de pacienţii noştri, cei care ne-au investit cu încredere şi ne-au susţinut de-a lungul călătoriei noastre. Îi invităm în toate Farmaciile DONA să descopere premiile pregătite special pentru ei”, a declarat Mihaela Ungureanu, Directorul General al SIEPCOFAR S.A.

De-a lungul timpului, Farmacia DONA a derulat numeroase campanii de prevenţie, informare şi monitorizare dedicate pacienţilor cu rolul de a veni în sprijinul lor şi de a le îmbunătăţi starea de sănătate. Printre campaniile importante se numără „Sănătos de sus până jos”, „Lista Verde”, „Casă, dulce casă sănătoasă”, „Coplată la 1000 de produse”, „Sănătatea din plante” şi multe altele.

Întrucât sănătatea şi starea de bine a pacienţilor se află mereu în centrul activităţilor sale, compania face eforturi constante de a facilita accesul acestora la produse, servicii şi consiliere farmaceutică de calitate prin intermediul celor peste 300 de farmacii distribuite la nivel naţional, prin programul non-stop sau prelungit în tot mai multe dintre unităţi, printr-un portofoliu variat de produse sau prin soluții personalizate și sfaturi utile din partea echipei de profesionişti DONA.

„Brandul DONA este astăzi sinonim cu un serviciu farmaceutic de cea mai înaltă calitate. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără implicarea şi pasiunea întregii echipe de profesionişti DONA, cărora le mulţumesc. Fiecare dintre ei este mândru şi conştient de responsabilitatea profesiei de farmacist. Împreună, ne străduim să oferim pacienţilor noştri cea mai bună experienţă şi să devenim primul lor sprijin în întreținerea sănătății, frumuseții şi în managementul tratamentului medical”, a declarat Eugen Banciu, Președintele Grupului DONA.

Despre Farmacia DONA

„Farmacia DONA” este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate.

Marca “Farmacia DONA” reunește 300 de farmacii deținute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016, și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

Peste 2,7 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării. Lista integrală a unităților poate fi consultată aici.

  Precizări legale

DONA®, Farmacia DONA®, DONA Marketing® și orice elemente ale brandului DONA sunt înregistrate și deținute de către DONA Marketing Grup S.R.L. ca mărci și desene industriale. Utilizatorii legitimi ai acestor mărci și desene industriale, precum şi ai mărcilor, desenelor, denumirilor comerciale sau simbolurilor în legătură cu DONA®, Farmacia DONA® sunt francizații societății DONA Marketing Grup S.R.L. (farmaciile care desfășoară activitatea sub denumirea „Farmacia DONA”), precum și toți cei autorizaţi în acest sens de către această societate. DONA Marketing Grup S.R.L. este proprietarul tuturor elementelor de proprietate intelectuală /  industrială referitoare la brandul DONA.

Încălcarea oricărui drept, prerogativ și / sau interes legitim, menționate sau nu în prezenta informare și / ori care decurg din lege, fără a se limita la actele normative care reglementează materia proprietății intelectuale / industriale și materia confidențialității și secretului comercial, este de natură să atragă răspunderea persoanei culpabile, în condițiile legislației românești și a celei europene și internaționale aplicabile și pe teritoriul României.