Compania elvetiana Roche a fost desemnata, pentru al treilea an consecutiv, liderul sectorului farmaceutic al Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI). Indexurile DJSI World si DJSI Europe urmaresc performantele celor mai importante companii care deruleaza proiecte de dezvoltare sustenabila din punct de vedere economic, social si al protectiei mediului.

„Suntem mandri ca am fost din nou desemnati lider al sectorului farmaceutic din Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI). Pe parcursul anului trecut am facut progrese cu privire la diminuarea consumului de energie si imbunatatirea eficientei energetice si, de asemenea, am introdus noi programe prin care sa punem la dispozitia pacientilor din intreaga lume produse si servicii medicale inovatoare si de calitate.”, a declarat Severin Schwan, CEO al Roche.

Proiectele Roche din domeniul dezvoltarii sustenabile ce au avut o pondere mare in evaluarea DJSI au inclus programele care s-au concentrat pe atragerea si retinerea angajatilor valorosi precum si implicarea in diferite proiecte de protectie a mediului. La acestea s-au adaugat si serviciile medicale inovatoare care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii pacientilor.

In 2009, Roche si-a definit obiectivele pentru urmatorii cinci ani, printre acestea numarandu-se cresterea cu 50% a procentului de femei care ocupa pozitii cheie in organizatie, precum si reducerea consumului de energie cu 20% pana la sfarsitul anului 2014.

Despre Dow Jones Sustainability Indexes (DJSI)

Lansat in 1999, Dow Jones Sustainability Indexes reprezinta primul sistem global de indici de urmarire a rezultatelor financiare ale celor mai importante companii care deruleaza proiecte de dezvoltare sustenabila si este bazat pe cooperarea dintre Dow Jones Indexes, STOXX Limited si SAM.

Despre Roche

Avand sediul central in Basel, Elvetia, Roche este lider in domeniul cercetarii medicale, prin cele doua divizii ale sale: divizia de farmaceutice si divizia de diagnostice. Roche este cea mai mare companie de biotehnologie, la nivel mondial, si produce medicamente diferentiate clinic in domeniul oncologiei, virologiei, bolilor inflamatorii, bolilor metabolice si afectiunilor sistemului nervos central. Roche este de asemenea lider mondial in diagnosticul in-vitro, diagnosticarea cancerului si pionier in managementul diabetului. Strategia Roche cu privire la medicina personalizata isi propune sa ofere medicamente si tehnici de diagnostic care sa aduca imbunatatiri reale ale starii de sanatate si calitatii vietii pacientilor si sa imbunatateasca ratele de supravietuire. In anul 2010, Roche a avut peste 80.000 de angajati in intreaga lume si a investit peste 9 miliarde de franci elvetieni in cercetarea si dezvoltarea de noi produse. La sfarsitul anului 2010, Grupul Roche a raportat vanzari in valoare totala de 47,5 miliarde de franci elvetieni. Compania Genentech din Statele Unite, este detinuta in intregime de Roche si membra a Grupului Roche. Roche detine de asemenea pachetul majoritar de actiuni la compania japoneza Chugai Pharmaceutical. Pentru mai multe informatii, va invitam sa accesati: www.roche.ro.