Romania Juna – inainte, impreuna! / 12-15 august 2011 / inscriere 01-31 iulie 2011

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, cursuri / educatie, fundatii / asociatii / ONG-uri, media / publicitate, social/Romania Juna – inainte, impreuna! / 12-15 august 2011 / inscriere 01-31 iulie 2011

Liga Studentilor Romani din Strainatate, alaturi de organizatiile studentesti din Romania, organizeaza „Romania Juna”, cel mai important eveniment care reuneste studentii si absolventii romani de pretutindeni. Evenimentul este organizat sub inaltul patronaj al Bancii Nationale a Romaniei si al Guvernatorului BNR, Domnul Mugur Isarescu.

Bucuresti, 7 iulie 2011. Romania Juna este un prim pas important al generatiei noastre spre asumarea raspunderii colective pentru viitorul tarii, un viitor care inevitabil apartine tinerilor. Obiectivul principal al evenimentului este de a defini directiile principale pentru dezvoltarea tarii noastre, pe termen lung, din perspectiva tinerilor romani educati la cel mai inalt nivel mondial. Totodata, Romania Juna marcheaza 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna si Primul Congres al Studentilor Romani de Pretutindeni (august 1871). La acea vreme, tot intr-un moment de cumpana pentru tara, personalitati ca Mihai Eminescu, Ioan Slavici si Ciprian Porumbescu au unit generatia lor in jurul acelorasi valori si idealuri, consolidand bazele Statului Roman Modern.

Evenimentul Romania Juna se va desfasura intre 12-15 august 2011 si va avea doua componente principale: Forumul Romania Juna si Pelerinajul la Manastirea Putna.

Forumul Romania Juna. Forumul (12 – 14 august) va avea loc la Institutul Bancar Roman sub inaltul patronaj al Bancii Nationale a Romaniei si va reuni specialisti romani din diverse domenii grupati in 11 grupuri de expertiza: cultura, democratie si justitie, economie, educatie, energie si mediu, identitate nationala, relatii internationale, sanatate, solidaritate sociala, tehnologie si antreprenoriat, transporturi si infrastructura. Obiectivul forumului este conturarea unui document care va sintetiza principalele directii de dezvoltare pentru Romania, fiind propus si asumat de catre tinerii romani.

Inscrierea la Forum! Studentii si absolventii din tara si din strainatate care doresc sa contribuie la conturarea unei noi viziuni pentru Romania sunt invitati sa se inscrie la Forum completand formularul disponibil online si trimitandu-si CV-ul la adresa romania-juna@lsrs.ro. Perioada de inscriere este 1 – 31 iulie a.c.

Pelerinaj la Manastirea Putna. Toti tinerii romani din tara si strainatate sunt invitati sa se alature pe 15 august pelerinajului catre Manastirea Putna, anuntandu-si participarea online. La Putna vor fi prezentate concluziile Forumului, se vor depune coroane de flori si se vor aniversa asa cum se cuvine 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna si de la Primul Congres Studentesc Roman.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

Pitch 4 Romania! Pentru pregatirea Forumului Romania Juna, organizatorii solicita contributii de la toti tinerii romani care doresc sa isi prezinte viziunea pentru Romania de maine. Ei sunt invitati sa participe la concursul online Pitch 4 Romania postand o prezentare (video sau text) pe pagina de Facebook a LSRS Romania. Cele mai apreciate postari vor fi premiate! Concursul este deschis in perioada 1 iulie – 1 august 2011. Detalii pe www.romania-juna.eu

Concursul A.D. Xenopol. Cu ocazia implinirii a 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna si Primul Congres al Studentilor Romani de Pretutindeni, LSRS lanseaza concursul de discursuri „A.D. Xenopol”. Cel mai bun discurs va fi sustinut in cadrul evenimentului in fata tuturor celor prezenti si va fi premiat. Cei interesati sunt invitati sa isi trimita discursul pe tema „Construirea unei viziuni sustenabile pentru Romania: incursiune in trecut, prezent si viitor” la adresa xenopol@lsrs.ro pana la data de 1 august 2011. Detalii pe www.romania-juna.eu

„Romania Juna” este un eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor Banca Transilvania si Vimetco Alro.

Evenimentul se bucura de sustinerea partenerului media principal Intact Media Grup si al partenerilor media: Foreign Policy, Business Woman, Studentie.ro, lumebuna.ro, centruldepresa.ro, 7 Seri, Zile si Nopti, Hotnews, Best Resource, Stud-Life, Cariere Online, Glaremagazine, Business-Edu.ro, The Investor, Metropotam.ro, Hipo.ro, StiriONG, Studentul.info, Business.Live.ro, E-scoala.ro, OnlineStudent.ro, Amelie.ro, Academiclink, Evenimente Studentesti.

Sustinem si ne sustin: EDMUNDO, Educativa, Senatul Studentesc ASE Bucuresti.

Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) este prima si singura organizatie care asigura un cadru de organizare reprezentativ al studentilor si absolventilor romani din strainatate, promovand o puternica solidaritate intre membrii sai, ca reprezentanti de valoare ai Romaniei, precum si o atitudine pozitiva fata de perspectivele intoarcerii lor in tara dupa terminarea studiilor. Scopul principal al LSRS este de a apara si promova drepturile si interesele academice, profesionale, sociale si culturale ale membrilor sai, precum si de a facilita contributia lor la dezvoltarea Romaniei.

Persoane de contact:

Sebastian BurdujaPresedinte LSRS

Sebastian.Burduja@lsrs.ro

0732 62 62 62

Giorgiana EneDirector Relatia cu Presa

Giorgiana.Ene@lsrs.ro

0721 118 899

Sorana SerbanVicepresedinte Adj C&I

Sorana.Serban@lsrs.ro

0752 038 218

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!