• aaa.advertising4u.ro

Interesele companiilor din industria de gambling vor fi reprezentate de o nouă asociație a companiilor de piața jocurilor de noroc, Rombet – lansată astăzi, în prezența celor mai importanți jucători ai domeniului, dar și în prezența autorităților statului.Condusă de Dan Alexandru Ghiță, fostul director general al Loteriei Române, Asociația Rombet își propune o abordare diferită a acestei industrii, uneori controversată și deseori puțin înțeleasă.

„Este nevoie de mai multă transparență în această industrie care reprezintă peste jumătate de miliard de euro din economia României an de an. De asemenea, avem nevoie de un dialog mult mai structurat între jucătorii din industrie, indiferent de mărimea lor. Trebuie să stabilim standarde și principii etice, pe lângă legile și regulamentele extrem de importante”, a declarat la eveniment președintele Rombet, Dan Ghiță.

Înființarea Rombet a fost salutată de reprezentanții Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc, dar și de parlamentarii care reglementează domeniul. „Printre obiectivele principale ale noii asociații se numără promovarea unui joc responsabil. Mă bucur că există profesioniști în acest domeniu”, a declarat Odeta Nestor, Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Și deputatul Daniel Florea, membru în comisia juridică a Camerei Deputaților, implicat în legislația care vizează domeniul de gambling, a vorbit despre nevoia unei altfel de colaborări cu piața, colaborare ce poate fi obținută odată cu apariția Rombet. „Vrem să ne consultăm pentru a putea proteja categoriile de populație vulnerabile, dar și pentru ca industria să își poată desfășura activitatea”, a spus parlamentarul.

Reprezentații industriei de jocuri de noroc au ridicat problema lipsei unor proiecte legislative care să clarifice și să sprijine piața, o piață care, potrivit estimărilor lor, ar reprezenta 0,7-0,8 % din PIB cu cele peste 500 de milioane de euro anual și cei 30-40.000 de angajați. A fost abordat și subiectul taxei pe câștig de 25 % la sursă, o taxă unică în Europa, din cauza căreia jucătorii pieței spun că domeniul are numai de pierdut – spre exemplu, nu pot fi organizate turnee și nu pot fi atrași turiștii pasionați de jocurile de noroc.

Problemele apar și la nivel online: „România pierde bani din cauză că nu reglementează acest domeniu, suntem la coada Europei, în Bulgaria, de pildă au început să apară operatori licențiați”, a precizat Mihai Manoilă, expert în piața on-line a jocurilor de noroc.

Nu putea fi ocolit nici subiectul percepției greșite a românilor în privința jocurilor de noroc. „În Marea Britanie, industria de gambling este al cincilea contribuitor la buget, iar primii 5 oameni de afaceri din domeniu au fost făcuți Sir de Regină. În România, purtăm o oarecare anatemă, de parcă am face lucruri gri, ușor spre mafie. Nu cred că aici domeniul gambling-ului este mai puțin fiscalizat sau mai puțin respectabil. Este doar un pic mai puțin transparent”, a menționat Marian Alecu, antreprenor în domeniu.

Dan Alexandru Ghiță – președintele Asociației Rombet – a acumulat experiență pe piața jocurilor de noroc din România încă din 1998. În 2012, devenea directorul general al Loteriei Române.

Go to Top