Sampo plc, noul acționar la Saxo Bank, iar Geely crește oferta pentru a deveni cel mai mare acționar

Acționarii Saxo Bank Group („Saxo”), o companie de top de tranzacționare multi-active din domeniul financiar-tehnologie, au primit o ofertă de la Sampo Group, un grup nordic de top în domeniul serviciilor financiare, pentru a prelua o participare de 19,9% din bancă. În luna mai 2017, s-a anunțat că Geely Financials Denmark A/S, o filială a Zhejiang Geely Holding Group Co., Ltd (“Geely Group”), făcuse o ofertă pentru a cumpăra 30 % din acțiunile Saxo. Geely Group a făcut o ofertă pentru cumpărarea mai multor acțiuni și astfel va deveni acționarul majoritar cu un total de 51,5%. TPG Capital și SinarMas au acceptat oferta din partea Geely și a Sampo Group și vor vinde 100% din acțiunile lor de 29,26% și, respectiv, 9,9%. Participația co-fondatorului și CEO-ului Kim Fournais de 25,71% rămâne neschimbată. 

Tranzacțiile așteaptă avizele legale, iar finalizarea lor este preconizată pe parcursul următoarelor șase luni.

Kim Fournais, co-fondatorul și CEO-ul Saxo Bank, a spus:

“Avându-i atât pe Geely Group, cât și pe Sampo Group ca acționari cheie la Saxo Bank, avem un grup puternic de proprietari care doresc și pot să stimuleze creșterea pe termen lung. Geely este bine-cunoscut pentru marea sa putere de execuție, abilitatea de a stimula creșterea și spiritul antreprenorial. Cu Geely, ne asigurăm o poziție puternică în piețele cu creștere esențială din Asia, având China în centru. Sampo Group are o istorie lungă și impresionantă în serviciile financiare, aducând o bogată experiență și o înțelegere profundă a sectorului financiar. Acest moment marchează un capitol nou și important pentru Saxo Bank, oferindu-ne un fundament solid, iar eu abia aștept să duc Saxo Bank către noi culmi, alături de acționarii și angajații noștri, asigurând clienților noștri o cea mai bună experiență din acest domeniu. Aș vrea să mulțumesc actualilor investitori pentru parteneriatul lor, pentru încrederea în Saxo Bank și pentru contribuția lor de-a lungul anilor”.

Daniel Donghui Li, CFO și vice-președinte executiv al Geely Group, a declarat:

“Am descoperit în Saxo Bank un partener extrem de puternic pentru mulți dintre partenerii de investiții ai Geely din toată regiunea extinsă a Chinei. Noi, la Geely Group, credem că tehnologiile și valoarea produselor Saxo Bank pot fi extinse în mod eficient în regiunea asiatică, și tocmai din acest motiv am făcut o ofertă pentru cumpărarea mai multor acțiuni la Saxo Bank. În ultimii zece ani, Saxo Bank a demonstrat o reputație fără reproș în domeniul tehnologiei financiare și de reglementare la nivel global, lucruri pe care noi sperăm să le consolidăm în regiunea asiatică în anii ce vin”.

Kari Stadigh, CEO și președinte al Sampo Group, a declarat:

“Saxo Bank este o companie din zona fintech nordică deosebit de interesantă, iar Sampo se bucură să participe la dezvoltarea acoperirii sale globale pe mai departe. Saxo are o platformă de tranzacționare unică, în opinia noastră cea mai bună de pe piață și care oferă un mare potențial la nivel global pentru vinderea white label către instituțiile financiare, investitori și afaceri de familie”.

Saxo Bank a prezentat în august rezultatele pentru prima jumătate a anului arătând o creștere de 45% a profiturilor în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Depozitele colaterale ale clienților sunt la aproape 100 miliarde DKK (aprox. 13,5 miliarde euro).

Despre Saxo Bank

 Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiții și tranzacționare multi-asset ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente și strategii de tranzacționare și investiții. De aproape 25 de ani, misiunea Saxo a fost să faciliteze accesul persoanelor particulare și instituțiilor la investiții prin tehnologie și expertiză.

Bancă licențiată și reglementată complet, Saxo permite clienților privați și instituționali să tranzacționeze cu ușurință asset-uri multiple cu ajutorul unui cont unic, de pe mai multe terminale, în mod continuu. Suplimentar, Saxo furnizează clienților instituționali – cum ar fi bănci sau brokeri – execuții multi-asset, servicii de prime brokerage și acces la tehnologia de tranzacționare.

Platformele tehnologice de tranzacționare premiate ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi și constituie baza tehnologică a peste 100 de instituții financiare din toată lumea.

Fondată în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1500 de angajați în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai și Tokio.

Despre Zhejiang Geely Holding Group 

Zhejiang Geely Holding Group (Geely Holding) este un grup global din industria autovehiculelor ce deține câteva mărci internaționale bine-cunoscute de automobile, cu operațiuni ce se extind de la lanțul valoric în automobile, la cercetare, dezvoltare și design la producție, vânzări și service.

Fondat în 1986 de către Li Shufu, președintele companiei, în orașul Taizhou din provincia Zhejiang din China, Geely Holding și-a lansat afacerea cu automobile în 1997, iar acum are sediul la Hangzhou, China. Grupul cuprinde trei companii: Geely Auto Group, Volvo Car Group și Geely Commercial Vehicles Company. Mărcile includ Geely Auto, LYNK & CO, Volvo Car, Polestar, London Taxi Company, Yuan Cheng Auto, PROTON (49,9%) și Lotus Group (51%).

Geely Holding a vândut un total de 1,3 milioane vehicule în 2016, vânzările Volvo Car ajungând la maxime istorice de 534 332 mașini la nivel global, iar vânzările Geely Auto Group crescând peste 50% pentru a ajunge la 765 851 unități în total, depășind țintele grupului. În primele opt luni ale anului 2017, Geely Auto Group a vândut un total de 718 236 unități, o creștere de 88% față de aceeași perioadă a anului 2016 și completând cu 65% din ținta revizuită de vânzări pe 2017 a grupului de 1,1 milioane unități.

ZGH are peste 60 000 de angajați în întreaga lume și a fost listat în Fortune 500 în ultimii șase ani. Pentru mai multe informații cu privire la Zhejiang Geely Holdings, vă rugăm să accesați website-ul oficial www.geelyholding.com

 Despre Sampo

Sampo Group este un grup financiar nordic de top ce operează în domeniul asigurărilor de proprietate și de accident și în cel al asigurărilor de viață. Compania mamă Sampo plc este listată la Nasdaq Helsinki cu un capital de piață de 25 miliarde EUR. Filiala Sampo If P&C Insurance este cel mai mare asigurator de proprietate și de accidente din regiunea nordică, cu peste 3,7 milioane clienți în țările nordice și baltice. Mandatum Life este o companie de servicii financiare ce furnizează servicii de administrare a averilor, de remunerare și asigurări de risc personal către clienți privați și instituționali din Finlanda și țările baltice. Sampo plc este, de asemenea, cel mai mare acționar la Nordea Bank și Topdanmark, care sunt companiile asociate ale Sampo.

Advertising4U.ro Platforma de Promovare ONLINE Comunicate de Presa

Comenteaza