Filarmonica „George Enescu” propune, în perioada 9–15 februarie, un program divers și captivant, care traversează genuri și epoci muzicale, de la jazz și muzică simfonică, până la recitaluri camerale și concerte educative dedicate întregii familii. Publicul este invitat să descopere interpretări de excepție, artiști internaționali și programe cu puternică încărcătură emoțională.
Punctul central al săptămânii îl reprezintă Concertul Simfonic din 12 și 13 februarie, găzduit în Sala Mare, sub bagheta dirijorului Duncan Ward, cu pianista Zee Zee în rol de solistă. Programul conturează un parcurs muzical dens, pornind de la explorarea stărilor interioare contemporane în lucrarea Broken de Mihaela Vosganian și ajungând la universul vibrant al lui Igor Stravinski. Dialogul dintre pian și orchestră este pus în valoare de Concertul nr. 2 de Franz Liszt, o îmbinare între lirism introspectiv și forță expresivă, iar seara se încheie cu suita Petrușka, marcată de energie ritmică și influențe folclorice rusești.
Pe 11 februarie, tot în Sala Mare, publicul este invitat la un Recital Cameral Extraordinar susținut de Baltic Guitar Quartet, considerat cel mai important ansamblu de chitare din statele baltice. Repertoriul eclectic cuprinde lucrări semnate de Balsys, Čiurlionis și Elgar, dar și tangouri de Piazzolla sau piese cu ritmuri moderne, interpretate cu finețe și prospețime. Concertul marchează Ziua Națională a Republicii Lituania.
Stagiunea de jazz aduce pe 9 februarie, într-un eveniment deja sold out, concertul „Love Around The World”, susținut de Sebastian Burneci Quintet X Maya Sophie. Programul este o adevărată antologie a pasiunii în limbaj jazzistic, reunind teme celebre din Broadway, influențe latino-americane și un tribut emoționant adus legendarei Aura Urziceanu.
Săptămâna se încheie cu un concert educativ din seria Clasic e fantastic – Cum să înțelegem muzica, programat pe 14 februarie și, de asemenea, sold out. Conceput pentru întreaga familie, evenimentul propune o incursiune fascinantă în universul percuției, îmbinând rafinamentul barocului cu energia muzicii moderne, într-o experiență sonoră accesibilă și captivantă.