Saxo Bank, specialistul online pentru tranzacțiile multi-asset și investiții, a anunțat azi extinderea rețelei sale în UEA prin deschiderea unei reprezentanțe Saxo Bank A/S în Abu Dhabi, autorizată de banca centrală UEA.

Saxo Bank a fost prima bancă scandinavă prezentă în regiunea Consiliului de Cooperare al Țărilor Arabe din Golf, atunci când a deschis un birou regional în Centrul Financiar Internațional Dubai în mai 2009.

Biroul din Abu Dhabi va fi condus de Filippo De Rosa ce va fi coordonat de Jakob Beck Thomsen, CEO al Saxo Bank (Dubai) Ltd și Group Regional Head MENASA. De Rosa se alătură echipei venind din poziția de Assisting Director la Moody’s Analytics. Acest nou birou în Abu Dhabi a fost deschis pentru a întări pe viitor prezența băncii în regiune.

Într-o declarație de presă comună, Kim Fournais și Lars Seier Christensen, co-fondatori și co-CEO ai Saxo Bank, au declarat:

“Suntem entuziasmați de deschiderea celui de-al doilea birou în UEA. Am observat extinderea rapidă a operațiunilor în regiune de la deschiderea primului nostru birou în Dubai, acum 5 ani, și suntem încântați să ne angajăm și pe viitor în Orientul Mijlociu și Nordul Africii prin intrarea în Abu Dhabi.

Uniunea Emiratelor Arabe a trecut printr-o redresare spectaculoasă în 2013, având ecouri în redresarea generală după criza din 2009. Abu Dhabi începe o nouă fază de expansiune și dezvoltare economică. Având investiții strategice impresionante în domenii cum ar fi tehnologia verde, arta și cultura, turism și finanțe, Emiratele atrag profesioniști de top de pe plan local, dar și internațional. Acesști oameni sunt din ce în ce mai mult auto-motivați în felul în care își abordează investițiile. Au nevoie de technologie modernă și de o ofertă pentru un produs complet multi-asset, exact ceea ce oferă Saxo Bank”.

Saxo Bank oferă investitorilor acces la 30,000 de instrumente financiare. Acestea includ acțiuni listate la peste 30 de burse globale, 160 de perechi valutare, 8 700 CFDuri, 1,500 ETFuri, obligațiuni, Futures și multe altele. Aceste instrumente sunt disponibile prin SaxoTrader, o versiune desktop a platformei, varianta în browser SaxoWebTrader, dar și prin SaxoMobileTrader – o platformă construită special pentru dispozitivele mobile.

 

 

Despre Saxo Bank

 Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare; platforma pe bază de browser SaxoWebTrader, platforma care poate fi descărcată SaxoTrader şi SaxoMobileTrader, o platformă pentru telefonul mobil. Platformele sunt disponibile în peste 20 de limbi, direct de la Saxo Bank sau prin intermediul unuia dintre clienţii instituţionali ai băncii. White label reprezintă pentru Saxo Bank o zonă de business importantă şi presupune personalizarea şi crearea de mărci pentru platformele de tranzacţionare pentru alte instituţii financiare şi brokeri. Saxo Bank are peste 120 de clienţi white label şi deserveşte mii de clienţi retail în peste 160 de ţări. Saxo Asset Management a fost lansat în 2009 pentru a deservi segmentul investitorilor bogaţi şi, de atunci, şi-a triplat volumul bunurilor pe care le gestionează. Saxo Bank are sediul în Copenhaga şi birouri în Australia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Singapore, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.