Au trecut numai trei luni din 2013 și deja proiecțiile privind creșterea economică globală au fost revizuite în sens descrescător, potrivit Saxo Bank, bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Din raportul TradingFloor.com Insights Q2 aflăm că ne uităm la un 2013 care, văzut din afară, pare a fi 2011 sau 2012 privite în oglindă. Cu o singură diferență: alegerile din Germania.

Rata scăzută de creștere economică va spori tensiunile sociale și politice în Europa, așa cum am văzut în Cipru, o criză din care toată lumea a avut de suferit: deponenții, credibilitatea Troikăi și speranța că zona Euro ar avea un plan de a administra criza, altul decât printr-o adunare simandicoasă. Consensul politic de a obține mai mult răgaz a început să se lovească de șomajul intolerabil și de lipsa creșterii economice și a reformelor care ar putea împinge economiile înainte.

În raportul TradingFloor.com Insights Q2 veți găsi o comparație a economiilor din zona Euro, Marea Britanie și SUA, care vă va dezvălui faptul că SUA sunt pe locul al treilea după Spania și Italia în clasamentul reducerii cheltuielilor din sectorul public. În același timp, în Marea Britanie, Franța și Germania s-a înregistrat o creștere a consumului public, în această ordine. În pofida scăderii cheltuielii publice, Saxo Bank se așteaptă ca SUA să înregistreze o creștere economică moderată în 2013, la un nivel de 2%, mai jos față de 2,1% anul trecut, înainte de a accelera spre un 3% anul viitor. Economia americană nu e de vis, însă măcar e în creștere moderată. Raportul e mai sceptic după ce “traversează” Oceanul: zona Euro trebuie să accepte faptul că recesiunea va continua.

Saxo Bank se așteaptă ca activitatea economică să scadă în UE cu 0,3% în 2013, în comparație cu scăderea de 0,5% de anul trecut, în vreme ce rata șomajului va crește tot anul și va ajunge, în medie, la 12%. Încetinirea economiilor va menține inflația într-o zonă…discretă. Economiile Italiei și Spaniei vor rămâne slabe, dar băncile sunt mai preocupate acum de economia Franței, mai ales din cauza guvernului francez care nu reușește să aplice nicio reformă.

Steen Jakobsen, Chief Economist Saxo Bank, afirmă:

“În termeni economici, ca și în viață, termenul de “blatist” este folosit pentru a descrie o persoană care beneficiază de mai multe resurse sau servicii, fără a plăti costul beneficiului presupus.

Acest termen poate descrie cel mai bine felul în care lumea și-a schimbat percepția, în primul trimestru, de la acceptarea “călătoriei pe blat” la disprețul public față de felul în care merg lucrurile. Piața de capital atinge noi vârfuri, dar creșterea economică și șomajul, doi factori care contează cu adevărat pe termen lung, ating lună de lună noi…adâncimi.

Bucuria “blatiștilor” politicieni din aceste călătorii imaginare e pe sfârșite. Trebuie să facă un lucru la care nu prea se pricep: să înfrunte faptele și să vină cu soluții reale. Cum nu cred că o vor face, micro economia o va face în locul lor.”

Raportul poate fi descărcat în întregime de aici: http://www.tradingfloor.com/blogs/quarterly-outlook

 

Despre Saxo Bank

Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare; platforma pe bază de browser SaxoWebTrader, platforma care poate fi descărcată SaxoTrader şi SaxoMobileTrader, o platformă pentru telefonul mobil. Platformele sunt disponibile în peste 20 de limbi, direct de la Saxo Bank sau prin intermediul unuia dintre clienţii instituţionali ai băncii. White label reprezintă pentru Saxo Bank o zonă de business importantă şi presupune personalizarea şi crearea de mărci pentru platformele de tranzacţionare  pentru alte instituţii financiare şi brokeri. Saxo Bank are peste 120 de clienţi white label şi deserveşte mii de clienţi retail în peste 160 de ţări. Saxo Asset Management a fost lansat în 2009 pentru a deservi segmentul investitorilor bogaţi şi, de atunci, şi-a triplat volumul bunurilor pe care le gestionează. Saxo Bank are sediul în Copenhaga şi birouri în Australia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Singapore, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.