window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');
  • Advertising4U.RO-advertising.and.media.solutions-Comunicate.de.presa.Info.Evenimente.Media.NEWS.BUSINESS

În termeni economici, ca și în viață, termenul de “blatist” este folosit pentru a descrie o persoană care beneficiază de mai multe resurse sau servicii, fără a plăti costul beneficiului presupus.

Acest termen poate descrie cel mai bine felul în care lumea și-a schimbat percepția, în primul trimestru, de la “blat” la disprețul public față de felul în care merg lucrurile. Piața de capital atinge noi vârfuri, dar creșterea economică și șomajul, doi factori care contează cu adevărat pe termen lung, ating lună de lună noi…adâncimi.

Încercările de “blat” pot fi văzute pretutindeni, de la devalorizările competitive până la absența reformelor în SUA și Europa, ca să nu mai menționăm eșecul Consiliului European de a se pune de acord asupra unui program de răscumpărare, în felul în care grupurile de interese (sectorul public real, cu alte cuvinte) refuză să accepte reformele necesare și binele care ar rezulta din asta.

Criza economică a evoluat către o criză politică la scară largă. Când datoria guvernamentală devine prea mare și deficitul fiscal explodează, e mult mai dificil să determini toate grupurile de interes să coopereze. Cu cât reconstrucția financiară ulterioară e inițiată mai târziu, cu atât e mai mare deficitul – și e foarte probabil ca această reconstrucție să fie fără succes, din cauza “lipsei de interes” a părților implicate. Se întâmpla acest lucru chiar acum în SUA și Europa: au “cumpărat” atât de mult timp, încât problema s-a transformat dintr-una care ar fi putut fi rezolvată, într-una care trebuie rezolvată.

Au trecut trei luni din acest an și am văzut proiecțiile pe creștere economică și deficite fiscale reduse în toate țările din Club Med, plus Franța și acum și Germania. Fondul Monetar Internațional a coborât, de asemenea, prognoza pe creștere economică la nivel mondial și ne uităm la 2013 care, văzut din afară, pare a fi 2011 sau 2012 privite în oglindă. Dar este o diferență: alegerile din Germania de pe 22 septembrie – evenimentul anului.

Alegerile din Germania ar fi putut veni mai devreme. Trebuie să rupem acest ciclu negativ care a scăpat de sub control, un cerc vicios în care politicienii stau nepăsători. Piața pariază acum, în marea majoritate, pe faptul că Germania va scrie un mare cec și va accepta uniunea fiscală, dar să lăsăm istoria să se scrie singură.

Cel mai mare cec scris vreodată a fost odată cu aplicarea Planului Marshall, când SUA îl ofereau Europei imediat după al Doilea Război Mondial. Suma? Impresionantă: 13 miliarde de dolari dintr-o economie americană de 258 de miliarde. Sau, cu alte cuvinte, 5% din PIB-ul SUA. Să presupunem că Germania ar face același lucru și ar fi dispusă să ofere Europei ceva similar Planului Marshall: PIB-ul Germaniei este 3,6 trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că 5% din acesta ar fi 180 miliarde $, sau 140 miliarde EUR – absolut insuficient pentru ceea ce se crede că e necesar pentru a opri criza datoriilor suverane în Europa, aproximativ 2 trilioane de euro.

Vedem această speranța că ne mai așteaptă o “călătorie gratuită” oferită prin dorința Germaniei de a ajuta. Dar faptele arată altceva.

Răscumpărarea Ciprului nu a creat niciun câștigător – numai pierzători. Și nici nu a adus vreun plus de credibilitate procesului UE. A lăsat mecanismul decizional al Europei defect, fără șanse de reparare, iar Comisia Europeană și FMI au avut câteva schimburi dure de replici în numele jocului puterii, dar niciodată în beneficiul viitorului europenilor.

Am văzut în Cipru cum principiile dispar dintr-o dată când zona Euro vrea să găsească o soluție care se potrivește dorinței politice. Ciprul a stabilit trei premiere:
1. Controlul capitalurilor: un euro în Cipru nu mai are aceeași valoare ca unul din Berlin sau Paris. Nu mai poți să-ți muți banii de pe insulă.
2. Răscumpărarea deținătorilor seniori de bonduri – în Grecia erau numai deținători juniori
3. Răscumpărarea deponenților cu peste 100.000 EUR în conturi.

Cea mai gravă “violare” este controlul capitalurilor. Nu mai există o uniune economică și monetară a întregii zone Euro. Lipsa unor soluții politice coerente ne face să ne întrebăm: cine va plăti următoarele răscumpărări? S-a deschis sezonul de vânătoare pentru politicieni la depozite neasigurate? Aparent, este o sursă de venituri mult mai eficientă decât creșterea taxelor în țări precum Italia, Spania, Grecia sau Portugalia.

Putem specula că obiectivul final ar putea fi introducerea unui sistem bancar de tip suedez bazat pe comisioane și taxe impuse bunurilor deponenților și acționarilor. Pentru a construi un fond suficient de recapitalizare a tuturor băncilor din zona Euro ar trebui strânși 3 trilioane de euro, adică aproximativ 30% din PIB-ul întregului bloc de state ce fac parte din uniunea monetară – potrivit economistului șef Citigroup, Willem Buiter. Repet, 3 trilioane EUR.

O taxă pe depozite este deja aplicată în Italia și Spania. Italia a introdus o taxă pe asseturi administrate de 0,015% încă din decembrie 2011 și, acum câteva săptămâni, un tribunal spaniol a permis guvernului de la Madrid să fixeze o taxă pe depozite bancare între 0,2 și 0,3%.

Ciprul a stabilit câteva premiere, dar a fost și o continuare a unor practici deja existente. Vă avertizez din nou: dacă taxele pe depozite sunt încă joase, nu ar trebui să vă culcați pe o ureche. TVA-ul a fost introdus în Danemarca în 1979 la 9%, atingând în zilele noastre 25%. Ce vreau să spun e că taxele pe depozite sunt ușor de colectat, vin din sectorul privat și vor fi privite drept “juste” de cei care intră la categoria “blatiști”. Dacă nu aveți depozite în bănci, taxa vi se va părea corectă și, uitându-ne la politica de tip non-reformă, grupul care gândește la fel devine tot mai mare.

Am văzut asta în Italia, unde Beppe Grillo și Mișcarea Cinci Stele pe care o conduce a obținut în sondaje 25% din preferințe fără să aibă nicio platformă politică: a fost suficient să se declare împotriva clasei politice actuale. Alegătorii n-o să meargă pe drumul acesta, cred, deși le place orice călătorie gratuită. Ceea ce contează, până la urmă, e să ai o slujbă și să revii la viața dinainte. E mai important decât să aștepte să-i salveze sistemul. După Cipru, acest curent ar putea lua amploare din moment ce Troika europeană țintește economiile private, mai ales depozitele de peste 100.000 EUR.

UE și politicienii au rămas fără timp. Peste fix un an de acum înainte, fără reforme și schimbare, vor fi nu doar consecințe economice de suportat, dar și politice – nu numai pentru politicienii locali, ci și pentru reprezentanții la nivel european. Electoratul își va pierde răbdarea și va dori să vadă un plan pentru planul din 2018.

Între timp, soluția pe termen scurt cea mai bună pentru toți este să intre cu curaj în devalorizarea competitivă a valutelor. Oficial, investitorii par să conducă “exerciții” dictate de fluxul monetar local.

Neoficial, goana după marje de profit ale capitalurilor din Japonia și SUA îi gonește pe singaporezi din propria țară. La fel se întâmplă și cu omul obișnuit din Zurich: îi e foarte dificil să-și mențină
standardul de viață, din moment ce străinii urcă prețul caselor, alimentelor, energiei și a tuturor lucrurilor. O altă tragedie socială.

Cel mai important beneficiar rămâne piața de capital, care s-a refugiat în ea însăși. Mulți oameni s-au întors la percepția marxistă potrivit căreia drepturile de proprietate sunt cel mai bine protejate prin valoarea posesiunilor și proprietatea însăși – aici, beneficiarul cel mai mare fiind SUA.

Acest lucru servește foarte bine prezumției noastre că dolarul american va deveni mai puternic – anticipăm, așadar, că majoritatea profitului va reveni investitorilor care speculează evoluția valutelor.

Nu vedem o prăbușire a piețelor de acțiuni, însă nivelul actual al indicelui S&P și al acțiunilor la nivel global dictează aproape natural luarea unei pauze: ne apropiem de un nivel cam ridicat al acțiunilor, mai ales în contextul unei scăderi a creșterii economice și al câștigurilor mai reduse. Pentru a crește nivelul prețurilor la acțiuni ar trebui să vedem și o creștere economică și o nouă sursă majoră de bani, dincolo de așteptata scădere a dobânzii practicate de Banca Centrală Europeană.

În Q1, mașina de imprimat bani a fost Japonia, astfel încât acum miza cursei este acum îmbunătățirea performanței economice înainte ca experimentele monetare din SUA, UK și Japonia să eșueze.

Marea Britanie va încerca, probabil, să continue expansiunea și să devină noul motor în Q3 – dar asta nu s-ar putea întâmpla pe deplin până nu va interveni schimbarea actualului Guvernator al Băncii Angliei, în iulie a.c. Ceea ce înseamnă că vom avea un trimestru al II-lea mai vulnerabil la intenția politicienilor de a lansa noi emisiuni monetare. Mai mult, acest trimestru se derulează chiar înainte de alegerile din Germania. Deci cancelarul Angela Merkel va fi nevoită să consume multă energie explicând alegătorilor rolul Germaniei în Europa. Nu o invidiez, mai ales că au apărut noi crize pe radar – Slovenia ar putea fi un nou candidat pentru răscumpărare în trimestrul acesta.

Căutăm în continuare un mandat pentru schimbare. Acesta ar putea apărea, cel mai bine, printr-o recunoaștere proactivă a necesității unei reforme, însă schimbarea, cel mai probabil, va fi declanșată de un nou eșec, cum ar fi de exemplu să nu păstrăm Ciprul sau Grecia în zona Euro. Trebuie să acceptăm, totuși, că eșecul este parte din viață și poate aduce noi începuturi. Regatul Spaniei a fost falit de 14 ori în istorie și, dacă facem un exercițiu introspectiv, vedem că devenim brusc raționali și logici când suntem cu spatele la zid.

Și aici apare optimismul meu. Așa îmi place să-mi încep discursurile: “Sunt mai optimist acum decât am fost în ultimii 25 de ani, și asta pentru că nu se poate mai rău de-atât”.

Bucuria “blatiștilor” politicieni din aceste călătorii imaginare e pe sfârșite. Trebuie să facă un lucru la care nu prea se pricep: să înfrunte faptele și să vină cu soluții reale. Cum nu cred că o vor face, micro economia o va face în locul lor.

Raportul poate fi descărcat în întregime de aici: http://www.tradingfloor.com/blogs/quarterly-outlook

Despre Saxo Bank
Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare; platforma pe bază de browser SaxoWebTrader, platforma care poate fi descărcată SaxoTrader şi SaxoMobileTrader, o platformă pentru telefonul mobil. Platformele sunt disponibile în peste 20 de limbi, direct de la Saxo Bank sau prin intermediul unuia dintre clienţii instituţionali ai băncii. White label reprezintă pentru Saxo Bank o zonă de business importantă şi presupune personalizarea şi crearea de mărci pentru platformele de tranzacţionare pentru alte instituţii financiare şi brokeri. Saxo Bank are peste 120 de clienţi white label şi deserveşte mii de clienţi retail în peste 160 de ţări. Saxo Asset Management a fost lansat în 2009 pentru a deservi segmentul investitorilor bogaţi şi, de atunci, şi-a triplat volumul bunurilor pe care le gestionează. Saxo Bank are sediul în Copenhaga şi birouri în Australia, Cehia, Franţa,Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Singapore, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.

Go to Top